joi, 9 ianuarie 2014

Preferatele anului 2013


Am revăzut toate postările cu preferatele lunilor din anul trecut, am făcut liste și listuțe, iar în final, doar o mică parte au reușit să ajungă pe lista preferatelor anului 2013. 

Iată preferatele mele din secțiunea îngrijirea tenului:


- spuma de curățare Balea Sensitive: un produs foarte bun, să vedem cum mă surprinde 2014 la capitolul curățarea tenului.
- crema Hydralight Shine-Free Daily Mineral Complex SPF 30 de la Paula's Choice: probabil revelația anului trecut la capitolul protecție solară, un produs care mi se potrivește.
- tratamentul pentru ten Pure Radiance din gama Resist de la Paula's Choice: am consumat aproape două tuburi anul trecut. Își face treaba acest produs și chiar se vede diferența pe tenul meu.
- crema hidratantă preferată: Hydralight Moisture-Infusing Lotion, de la Paula's Choice: ador crema aceasta, e perfectă pentru tenul meu. Am decis să nu o mai schimb în sezonul rece cu una cu o textură mai densă, ci doar să suplimentez când simt nevoia cu uleiuri vegetale. 
- serul cu antioxidanți Resist, tot de la Paula's Choice: am avut acest produs în prima comandă PC, acum aproape 3 ani. Și, după multe experimentări, pot spune că e crema de ochi ideală pentru mine. Îl folosesc așadar doar în jurul ochilor (uneori și în jurul buzelor), pentru că pielea din acea zonă e normală cu tendințe de piele uscată. Face o treaba excelentă și ține mult timp, aplicat doar local. 


La capitolul îngrijirea părului și a corpului, puține produse m-au încântat la maximum:


- șamponul Color și serul pentru strălucire de la Syoss, alături de șamponul uscat de la Balea, au fost produsele indispensabile, pe care sigur le voi recumpăra în 2014. 
- deodorantul preferat este, fără îndoială, sprayul Double Effect de la Nivea
- crema de corp preferată în 2013 a fost untul de corp cu piersică și avocado de la Gerocossen. Îl voi recumpăra însă doar după ce termin muntele de loțiuni de corp strânse în ultimele săptămâni din anul trecut.


În ceea ce privește produsele de machiaj, avem următoarele:


- rimelul Sexy Pulp de la Yves Rocher: magic, minunat! Ador rimelurile de la YR, iar acesta e chiar top!
- corectorul favorit: Studio Artist, nuanța Ivory, de la Oriflame.
- pentru buze, în 2013 am îndrăgit cel mai mult balsamurile de buze colorate de la Kiko - în poză avem nuanța Apricot, precum și produsele Astor Soft Sensation LipColor Butter.
- oja favorită din 2013 marchează îndrăgostirea mea de nuanțele sclipicioase, de care nu credeam că mă voi apropia. Totul a început cu oja Haley Good Lookin' din colecția Modern Family de la Nicole by OPI. Încă ador această ojă, chiar nu mă satur să fac combinații cu ea.
- fondul de ten preferat observ că e același câștigător și din 2012: Giordani Gold Age-Defying de la Oriflame. Am încercat vreo 5 noi fonduri de ten în 2013, dar tot la acesta mă întorc mereu. 
- pentru sprâncene am în continuare același preferat: creionul de la Dr. Pierre Ricaud. Păcat că nu se găsește la noi, o s-o rog pe mama să îmi reînoiască stocurile din acest creion magic.
- nu puteam să nu includ și pensulele Real Techniques: în 2013 colecția mea s-a mărit semnificativ și, deși am inclus în poză doar două pensule, toate îmi plac foarte mult.


Cam atât pentru 2013, să vedem ce ne rezervă acest an. Deja știu sigur că voi avea multe produse faine despre care să vă povestesc pentru favoritele anului 2014, căci a început cu unele foarte tari. 

Voi ce preferate aveți din 2013? Aștept cu mare interes și curiozitate experiențele voastre în comentarii, le citesc cu mare drag.

Vă pup,
Milena

luni, 6 ianuarie 2014

Preferatele lunii decembrie


Hey, a început o nouă săptămână, practic prima de pe acest an și, deși m-a prins un pic o răceală, am zis să nu mă las și să vă arăt care sunt preferatele mele din luna trecută. Din păcate, poza nu e deloc fantastică, dar sper să mă iertați. 

În decembrie am testat multe produse noi, mai ales datorită întâlnirii minunate a bloggerițelor de beauty de după Moș Nicolae. După cum vedeți mai jos, multe dintre ele se regăsesc în favoritele lunii, deci m-au cucerit total:


- crema de corp cu aromă de cacao și zmeură, precum și gelul de duș cu aceeași aromă delicioasă, ambele din colecția de Crăciun de la Yves Rocher, m-au încântat foarte mult. Și nu doar pe mine. Iubitul meu a zis că îi place mult gelul de duș și chiar s-a oferit să îmi facă masaj cu crema de corp, deci iată o colecție numai bună de folosit de toți cei ai casei.

- desigur, tot din colecția de Crăciun Yves Rocher, dar cu aroma de cacao și portocale, balsamul de buze a fost indispensabil și ultra-folosit. L-am luat după mine în vizita de sărbători la bunici și chiar și la munte, de Revelion. E foarte bun, miroase super, hidratează fain buzele și are un preț decent. Îl recomand cu inima deschisă și aș zice să profitați, căci toate produsele de mai sus de la Yves Rocher sunt ediție limitată.

- pentru păr am testat multe produse, mai ales seruri de păr, dar am decis să le mai las la folosire până vă povestesc de ele. Până atunci, vă spun că Syoss mă surprinde frumos. Am început cu un ser de păr de la ei, care îmi place mult. Am luat un balsam la care urmează review, iar apoi m-am aventurat la șampoane. Și bine am făcut - acest șampon e foarte bun, o să vă povestesc mai încolo mai multe.

- la capitolul ten am avut luna trecută niște probleme cu o iritație aiurea, dar s-a rezolvat cu o vizită la dermatolog. Semnele le-am tratat în mod magic cu serul Pure Radiance din gama Resist de la Paula's Choice de care vă tot zic, dar i-am programat review, stați pe aproape :).

- în zona machiajului, am două produse ieftine și bune, de mult îndrăgite: fondul de ten Age-Defying din gama Giordani Gold de la Oriflame, precum și corectorul Studio Artist, tot de la Oriflame și două noi intrate în colecție: lip duo-ul și blushul INGLOT, ambele superbe și foarte faine, sunt primele produse ale acestui brand pe care le încerc, dar mai vreeeau!

Și cam atât pe luna trecută, dragele mele. Se anunță un ianuarie plin de bunătăți, că tot încerc produse faine. Abia aștept să vă povestesc. Până atunci, care de cele de mai sus vă atrage cel mai mult și vreți să aflați detalii?

O săptămână frumoasă,
Milena

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

După sărbători - cadouri și noutăți


Dragele mele,

În primul rând, vă doresc un 2014 minunat, fabulos, așa cum îl sperați și vi-l imaginați. 2013 a trecut repede, dar a fost plin de experiențe extraordinare pentru mine, parcă nici nu-mi vine să cred câte s-au întâmplat - m-am întors din Franța, am luat decizii dificile, dar de care sunt mulțumită în prezent și chiar am fost fericită că le-am făcut.

Pentru mine se anunță un 2014 plin. Mi-l închipui și mi-l doresc să fie mai bun decât 2013, iar pentru asta sunt pregătită să muncesc și să mă concentrez așa cum trebuie. Vă doresc și vouă multă energie pentru a vă îndeplini dorințele, știm doar că nimic nu vine de-a gata.

Recunosc, după două săptămâni extraordinare, petrecute pe la casele celor dragi, pe la noi și pe la munte, mă simt încă de parcă aș pluti în aceeași atmosferă de sărbătoare, dar vreau să mă organizez să pot face tot ce mi-am propus. 

Am avut parte de multe cadouri, pentru care sunt foarte recunoscătoare și fericită. A început de la întâlnirea bloggerițelor de beauty și nu s-a mai oprit până la sfârșitul anului. Am zis să vă arăt o parte dintre ele, mai exact cele legate de partea de beauty:



Setul Nina de la Nina Ricci mi l-a dăruit mama, împreună cu setul de pensule Real Techniques Sam's Picks. Sunt încântată de ele, parfumul miroase fabulos, delicios, iar pensulele le ador!


Tot de la mama am primit și două rujuri lichide de la Paula's Choice, în nuanțele Pink watermelon și Festive  rose. Sunt minunate, le-am folosit intens de când le-am primit și îmi plac foarte mult.


Setul Bourjois - deodorant, gel de duș și micuța eșarfă - l-am primit de la o mătușă care îmi știe bucuria când primesc cosmetice.







De la iubitul meu am primit setul Too Faced All I want for Christmas, alcătuit din primerul de ochi TFSI, un ruj sublim, un blush, două farduri, un creion de ochi și un rimel, toate într-o trusă festivă și drăgălașă. Tot de la el am primit și setul de cutii pentru bijuterii de la Stackers, e incredibil de frumos, m-am și străduit să-mi așez o parte din accesorii în ele, păcat că pozele nu arată pe deplin cât de frumoase sunt aceste cutii. Un alt cadou de la el a mai fost o ședință de masaj de o oră cu două zile înainte de Crăciun la o clinică specializată pe dureri de spate. Am ajuns acolo și a fost o surpriză totală când am aflat că venisem pentru mine, nu pentru el de acea dată. Parcă a durat o săptămână acel masaj, așa de bine și de relaxată am ieșit după o oră de acolo. Chiar a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri ever. 

După cum vedeți, am fost răsfățată de tot aceste sărbători, căci am mai primit și haine, eșarfe, ceaiuri și alte minunății drăguțe. Chiar m-am simțit ca un copil și pentru asta sunt profund recunoascătoare

2014 mi-l doresc mai bun decât 2013, așa cum vă spuneam și sper să-mi iasă. Deja nu-mi vine să cred că anul acesta va fi nunta noastră, era mult mai departe când ziceam "la anu'". Da, am decis din toamna anului trecut să ne căsătorim în 2014, am și stabilit data (29 august cununia civilă și 31 august cea religioasă), localul, biserica, deci liniile mari. Mai avem hainele, verighetele și restul detaliilor. Dacă vreți, o să vă țin la curent cu unele dintre elementele organizării nunții. 

În încheiere vă doresc încă o dată la mulți ani, dragelor și nu uitați că de noi depinde să ne îndeplinim visele! Vă pup și stați pe aproape, urmează preferatele anului 2013, preferatele lunii decembrie, precum și o revizuire a rezoluțiilor de beauty din 2013, să vedem ce mi-a ieșit și ce nu. Și desigur, o să vă povestesc și ce mi-am propus pentru acest an. 

Vă îmbrățișez,
Milena

duminică, 15 decembrie 2013

Ce produse am mai terminat (5)


Am încercat să nu mai cumpăr produse din categoriile din care deja am câte ceva și mi-a ieșit de minune. Desigur, stocul de cosmetice s-a modificat simțitor de sâmbăta trecută, de la minunata întâlnire a bloggerițelor de beauty, când m-am întors acasă cu o grămadă de bunătăți. Pe unele dintre ele, cum vă spuneam deja aici, le-am pus deoparte să le ofer cadou unor persoane dragi, iar pe restul le voi folosi eu. 

Mereu am consumat destul de repede unele produse, dar e drept că, atunci când am mai multe opțiuni pentru crema de corp de exemplu, mi se întâmplă să durereze mai mult până termin ceva. De asta cred că e bine să încep o cremă sau loțiune de corp, să  o termin și abia apoi să iau alta la rând și vă zic clar că funcționează de minune. Am un sentiment fain de satisfacție când termin câte ceva până la ultimul strop și când aleg un nou produs pentru a-l înlocui pe cel proaspăt terminat.

Am fost destul de harnică din septembrie încoace, iată câte am terminat eu în ultima vreme:


- unt de corp Apimond - un produs foarte bun, l-aș recumpăra dacă ar avea un miros mai agreabil.

- dizolvant pentru lacul de unghii, marcă proprie Kaufland - foarte eficient, ieftin și bun. Mă ține vreme îndelungată un flacon și chiar îndepărtează rapid oja, chiar și cea mai rezistentă.

- soluție micelară Sublime Soft de la L'Oréal - am mai mult încă una deja și îmi place mult. Diferențele între aceasta și cea de la Bioderma or fi existând clar, dar eu nu le-am perceput la nivelul eficienței. Păcat de ambalajul celui de la L'Oréal, că scapă prea mult produs și trebuie atenție maximă de fiecare dată.

- gel pentru igienă intimă de la Apimond - mirosea foarte diferit de alte creme încercate, a flori, plante și oțet de mere. Un produs foarte spornic, eficient, l-aș recumpăra la un moment dat, când mai termin din ce am.

- demachiantul bifazic de la Balea - nu știu al câtălea flacon consumat e, dar deja am trecut de jumătate și la flaconul actual. Un produs foarte bun, ieftin. Din păcate, se găsește doar în rețeaua magazinelor Dm, dar nu e un capăt de țară. Singurul lui minus era pelicula uleioasă - specifică de altfel tuturor demachiantelor bifazice, dar l-am rezolvat prin ștergerea cu soluție micelară după.

- serum-spray leave-in Oil Nutritive de la Gliss - un produs recumpărat de ceva ori. Nu încarcă părul, miroase frumos, e spornic, accesibil ca preț și oferă și o strălucire drăguță părului. Vă recomand cu drag acest produs.

- gel de duș Chocomania de la The Body Shop - un produs primit cadou de la o prietenă foarte bună. Foarte spornic, dens și delicios ca aromă, l-a cucerit inclusiv pe iubitul meu. Un produs foarte bun, chiar nu usca pielea.

- deodorant spray Double Effect de la Nivea - pur și simplu deodorantul meu preferat. Nu pătează, protejează, nu usucă pielea, nu mi-a creat niciodată iritații, miroase discret și e foarte ușor accesibil, cam în orice supermarket.

- șampon Sensitive Scalp de la Clear - un produs care nu mi s-a potrivit. Am auzit că multor persoane li s-a părut foarte bun și eficient împotriva mătreții sau a iritațiilor la nivelul scalpului, dar pentru mine pur și simplu nu a funcționat deloc. Ba îmi și îngrășa părul ceva de speriat. Am încercat să îl transfer către spălatul pensulelor, dar nici pentru asta nu a fost bun, le îmbâcsea parcă și erau super încărcate, deși le clăteam în neștire. L-am aruncat pur și simplu.

- gel de duș cu mandarine de la Balea - foarte fain produsul asta, o să mai iau geluri de duș de la ei. Sunt foarte bune, nu irită pielea, miroase super și prețul e foarte bun.

- balsam de păr Color de la Syoss - un produs luat pe fugă, dar de care m-am îndrăgostit și chiar vi-l recomand. Hidratează și înmoaie părul, cantitatea e mare - 500 de ml - la preț foarte ok, miroase discret și frumos. O să îi fac un review, că e un produs chiar super.


Și cam atât, dragelor. Chiar am fost destul de harnică, nu-i așa? Mi-am propus oricum să consum din ce am înainte de a mai cumpăra chestii asemănătoare, o să vă povestesc și planul meu de acțiune pentru treaba asta. 

Vă pup și să aveți o săptămână faină,
Milena

marți, 10 decembrie 2013

Întâlnirea anuală a bloggerițelor de beauty - ediția a 2-a


Sâmbătă, pe 7 decembrie, a avut loc cea de a 2-a ediție a întâlnirii anuale a bloggerițelor de beauty. Anul trecut pe vremea aceasta eram în Franța și îmi aduc aminte că lecturam cu încântare și totodată regret postările celor care fuseseră la prima ediție. Mă bucur enorm că am avut onoarea de a fi invitată anul acesta și sper să pot fi prezentă și la edițiile viitoare.

Încă de când am primit invitația pe mail am început să îmi imaginez ziua de sâmbătă și vă spun sincer că a fost mai frumos decât mi-am închipuit eu. Am avut parte de surprize la tot pasul, de speakeri extraordinari și, mai ales, care au acoperit teme foarte variate. Mai mult decât atât, am avut locuri de înfrumusețare amenajate de Top Line chiar în locația în care s-a desfășurat evenimentul. Astfel, ne-am bucurat de un colțișor OPI în care puteam beneficia de o manichiură rapidă, iar la partea de îngrijire a tenului, aparatul pentru îngrijire facială Mobilift putea fi folosit foarte ușor, chiar și pe tenul machiat. Am profitat și eu să încerc o nouă ojă OPI, după ce m-am hotărât cu greu, ce-i drept, asupra nuanței. Am ales Wonderous Star, din noua colecție de Crăciun semnată Mariah Carey. E o ojă superbă, care rezistă extraordinar de sâmbătă încoace, pe unghiile mele pe care de obicei sare orice ojă a doua zi.

           manichiuri Alice, eu și Georgia (poză de aici)

Atmosfera evenimentului a fost una de sărbătoare totală - locația a fost foarte drăguță, nelipsind brăduțul și ornamentele de Crăciun, fapt completat de ținutele participantelor. În acord cu dress code-ul menționat în invitație - red & glitter, fiecare a avut fie un obiect vestimentar, fie un accesoriu, fie ceva în machiaj ori manichiură care a fost în ton cu evenimentul. Eu am ales o fustă scurtă roșie și o manichiură cu nuanțe sclipitoare.

eu, Deea, Alice și Georgia (poză de aici)

               organizatoarele evenimentului - Ioana și Cristina (photo by Boondy)

Adiana și cu mine, mirosind parfumul de la Mango

La masă am stat alături de alte cinci bloggerițe - Adiana, JulesMirela, Boondy și Deea și am cunoscut multe altele printre care o amintesc pe Koko, al cărei blog îl urmăresc de multă vreme. O admiram înainte și pe bună dreptate, la eveniment am avut ocazia să văd live ce persoană frumoasă, caldă și minunată este. Îmi pare rău că nu am reușit să vorbesc cu toate fetele - am fost și numeroase totuși (după calculele mele, mai mult de 35), dar mi-am promis că la întâlnirile viitoare le voi aborda pe toate cele prezente.

Speakerii evenimentului ne-au vorbit despre lucruri diverse și foarte utile, acoperind o paletă largă de subiecte, atât din domeniul bloggingului, cât și pe partea de beauty. Chiar am plecat de la întâlnire cu informații noi și, mai ales, pe mine personal m-au motivat toți prin discursurile lor să mă dedic mai mult acestei pasiuni care îmi aduce satisfacții sufletești neașteptate. Speakerii de care vă spun au fost următorii:


(photo by Boondy)
Alex Nicolaică, Digital Manager L'Oréal Paris, ne-a vorbit despre campaniile din mediul online, de Școala de Beauty Blogging și de felul în care aceasta va evolua pe viitor, de maniera în care L'Oréal stabilește colaborări cu bloggerițele, mai exact de criteriile care contează pentru ca o colaborare să fie fructuoasă.


                  (photo by Boondy)
Gina Aron, trainer Beauty ONE pentru bradurile CHI și label.m, ne-a vorbit despre îngrijirea părului, despre factorii de care trebuie să ținem cont înainte, în timpul și după procesul de colorare, precum și de impactul asupra părului al unor substanțe din vopsele. Am admirat la ea nuanța superbă a părului, mi-aș dori și eu ceva asemănător.


          (photo by Boondy)
Mirela Vescan, Make-up artist Rimmel London, o personalitate în domeniul machiajului, ne-a vorbit cu multă căldură despre machiajul de Crăciun și Revelion, ne-a dat câteva idei de articole pe tema machiajului și ne-a răspuns tuturor curiozităților noastre într-o manieră deschisă și relaxată.


                      (photo by Boondy)
Luminița Dumitru, trainer skincare Top Line, ne-a împărtășit din secretele îngrijirii tenului după vârsta de 20 de ani și nu numai, accentuând faptul că fiecare trebuie să-și analizeze în permanență pielea pentru a-i acorda îngrijirea necesară în acord cu nevoile care apar.


                      (photo by Boondy)
Laura Popescu și Iulia Bădiță, din partea INGLOT România, ne-au prezentat produsele INGLOT și au răspuns tuturor întrebărilor noastre. Apropo, în numele acestui brand se pronunță "t"ul de la final, deci se citește exact așa cum se scrie. Eu, recunosc, îl pronunțam cam franțuzește, așa, uitând de acel "t" final.


              (photo by Boondy)
Bianca Nuțu, beauty editor The ONE, a fost o prezență extrem de caldă și de interesantă prin lucrurile de care ne-a vorbit. Astfel, ne-a povestit cum și-a început cariera, cum vede lumea beauty bloggingului, ne-a dezvăluit câteva aspecte din culisele meseriei de beauty editor în zona printului și chiar ne-a spus și unele pățanii personale de pe la evenimentele la care a participat de-a lungul timpului. Per total, mi-a plăcut foarte mult că ne-a oferit sfaturi utile și frumoase despre cum am putea să dezvoltăm această comunitate a bloggerițelor de beauty.


                    (photo by Boondy)
Nu în ultimul rând, Raluca Popescu, trainerul Xtreme Lashes și make-up artist L'Oréal Paris, ne-a dezvăluit secretele aplicării extensiilor de gene fir cu fir. I-am admirat genele superbe și am și discutat puțin cu ea. O voi revedea însă la anul, pentru că am câștigat o ședință de extensii de gene, precum și un retuș pentru acestea. Abia aștept, o să vă arăt cu siguranță rezultatele!


Iar acum, vă las cu poze ale produselor primite:

               
ulei de păr Luxe Oil și mini-fixativ - Wella Professionals

blush și lip duo - INGLOT

cremă de corp, gel de duș, șampon, gentuță cosmetice - Dove

deo spray, gel de duș - B.U.

cremă de mâini, lapte de corp - Elmiplant

cremă de mâini Sephora, mini-cremă StriVectin-SD, pudră HD MUFE, apă de toaletă Lady Rebel Mango

gel de duș, cremă de corp, cremă de mâini, balsam buze, apă de parfum - Yves Rocher

fard Paese, mini-ser Biosilk, ruj și pudră Max Factor, tratament antirid Bruno Vassari, mini-oje Orly

apă de parfum Killer Queen by Katy Perry, rimel Rimmel, fard Miss Sporty, tuș Astor, ojă Nicole by OPI

ojă, dermatograf - Melkior

demachiant, toner Academie, mini-uleiuri păr Moroccan Oil, ojă OPI, mini-ojă Alessandro - Top Line




O parte dintre ele deja le-am pus deoparte pentru a le dărui unor persoane dragi, iar altele au intrat la folosire de către mine :). Care dintre ele vă stârnește cel mai mult curiozitatea?

În încheiere, vreau să mulțumesc Ioanei și Cristinei pentru că au organizat un eveniment extrem de reușit, lui Jully pentru că a făcut o treabă foarte bună cu realizarea invitațiilor, Larisei și mamei ei pentru că s-au implicat în orice a fost nevoie și, nu în ultimul rând, tuturor partenerilor evenimentului:

Jackie'O Ristorante, Yves Rocher, Sephora, Top Line (Academie, OPI, Alessandro, LPG, Moroccanoil), Beauty ONE (CHI, label.m, Paese, Biosilk, Bruno Vassari), INGLOT, Wella, Melkior, B.U., Elmiplant, Max Factor, L'Oréal, Coty (Rimmel London, Astor, Miss Sporty, Nicole by OPI), Aria Esteric, CrioBio, Dove, Orly, Raluca Popescu Make-up & Eyelash Studio și Xtreme Lashes.


Eu și acum, privind pozele, retrăiesc voia bună și energia pe care le-am resimțit sâmbătă. A fost foarte frumos, abia aștept data viitoare.

Ce spuneți, cum vi se pare întâlnirea de anul acesta?


marți, 3 decembrie 2013

Preferatele lunii noiembrie


Ce zile aglomerate am avut de ultima oară de când v-am povestit că vreau să revin pe blog, nici nu știți! Și mă așteaptă cel puțin încă o săptămână foarte plină, dar din motive diferite decât săptămâna trecută...Mai aștept puțin până să vă anunț ultimele schimbări din viața mea. Sunt de bine, vă asigur. Însă îmi vor ocupa ceva timp în perioada următoare, mai ales din primăvară în colo. Deocamdată mai iau o pauză de la asta, acum că am aranjat deja câte ceva pe drumul cel bun.


Dar destul cu ambiguitățile, zic! Mai jos vă arăt preferatele lunii noiembrie, așa că tadaaaa:


- serumul de păr Syoss. L-ați mai văzut pe aici, nu e o noutate. Am continuat să îl folosesc cu spor și drag și în luna noiembrie și chiar am observat o diferență în sens negativ când nu aveam timp sau uitam să îl aplic. Eu folosesc efectiv doar o pompiță după ce e părul zvântat bine și îmi ajunge mult și bine. Nu știu când voi consuma acest produs, pare infinit. Noroc că mirosul e în continuare fantastic.

- serumul Super Antioxidant Concentrate din gama Resist de la Paula's Choice: l-am început în primele zile din noiembrie și l-am folosit zilnic, atât dimineața, cât și seara, în zona ochilor. Face o treabă extrem de bună, hidratează excelent, oferă antioxidanți pielii și mai ales e minunat ca bază pentru concealer, nu știu ce s-ar putea strânge când aplic acest produs în fiecare dimineață. Pe restul tenului nu îl folosesc, e prea consistent pentru tenul meu care nu și-a dat seama că nu mai e vară și produce sebum într-o veselie. 

- spumant de baie Sephora cu aroma chic guimauve, adică de marshmallow, adică de bomboane din acele de bezea. E adorabil acest produs, parfumează toată baia, face o spumă abundentă deși aplic puțin de tot și, cel mai haios, mai și colorează apa în roz-violet. Iarna fac mai des băi în cadă să mă încălzesc și e foarte bine să ai la îndemână un spumant fain. 

- ulei de germeni de grâu și unt de cacao, ambele de la Mayam: foarte bune, le folosesc cât de des pot și îmi amintesc, pentru că simt nevoia de extra hidratare când se răcește vremea. Uleiul de germeni de grâu e unul dintre preferatele mele, îl aplic mai ales pe decolteu, mâini, abdomen și picioare. Se absoarbe foarte rapid pentru un ulei atât de dens. Unul de cacao e sub formă de bucățele și îmi place să iau câte una și să o folosesc după duș, mai ales pe coate, genunchi, călcâie și gambe, zonele mele mai uscate. E un produs foarte bun și pentru masaj, în cazul în care nu l-ați încercat. 


Și iată ce am folosit aproape zilnic la capitolul machiaj:


- fond de ten Giordani Gold Age-Defying, nuanța Light Ivory: acesta e a doua sticluță, m-am bucurat să îl regăsesc într-un catalog Oriflame. E un produs lejer, nu oferă o acoperire mare, mie îmi aduce aminte de BB creamul roz de la Skin 79 ca textură. Atâta doar că, repet, nu oferă o acoperire semnificativă. Uniformizează frumos nuanța tenului, l-aș clasifica mai mult ca un produs hidratant cu pigment colorat. 

- fardul de obraz cremos din gama Studio Artist, în nuanța Soft Peach, tot de la Oriflame: am mai exersat și am ajuns să mă descurc cu aplicarea lui. Nu era deloc complicat dacă mă gândesc acum, iar nuanța e foarte discretă și deloc strălucitoare, efectul pe care îl oferă fiind foarte natural. 

- rimelul meu preferat acum este cel de la Yves Rocher, 360 de grade bla bla. E foarte foarte bun, huge like! Nu se sfărâmițează, se aplică ușor, e foarte rezistent, pigmentat și oferă alungire și volum genelor. Un alt rimel foarte bun de la Yves Rocher.

- pentru buze am oscilat între lip butter-ul Astor, nuanța Hug Me și balsamul de buze colorat cu SPF 15 de la Kiko, în nuanța 07 - Strawberry. Am început să aplic aproape zilnic și altceva în afara de balsam de buze, așa că o să mai vedeți produse de acest gen pe aici. 

- parfumul preferat din octombrie încoace și cred că va rămâne până se face mai cald afară: So Elixir, Yves Rocher. Un parfum deosebit, destul de rezistent, potrivit și ziua și seara, după părerea mea. Mai ales iarna. 


Cam atât, dragelor! Ce produse vă fac cu ochiul? Și, mai ales, care sunt preferatele voastre din luna care tocmai a trecut?

Vă pup,
Milena

vineri, 22 noiembrie 2013

It's now or never


Am tot amânat să scriu, găsind de fiecare dată scuze sau nici măcar. Azi am deschis iarăși blogul și am zis că e cazul să dau măcar un semn de viață, mai mult să mă urnesc pe mine. 

Mai e cineva pe aici? Mi-ar face mare plăcere să vă scriu toate chestiile întâmplate de când nu am mai scris, dar o să o iau totuși pe rând, să nu vă amețesc. 

Pentru că da, mi-e dor să scriu și mai ales să vă scriu. Abordarea s-ar putea să fie puțin diferită totuși, pentru că mi-am schimbat și eu puțin viziunea asupra achiziționării cosmeticelor. Mai exact, încerc să mă tratez de mania cumpărăturilor inutile, făcute din impuls. Ideea e că funcționează și mai ales, o să vă povestesc foarte detaliat cum am reușit.

În altă ordine de idei, am și redecorat de când m-am întors - și mi-am făcut inclusiv un loc pentru toate chestiuțele mele de machiaj și bijuterii, mi-am găsit aproape o rutină faină a părului. Și am devenit mult mai zen. Cumva, simt că m-am schimbat în unele privințe, în sensul de evoluție, of course. Probabil că e de fapt o punere în practică a unor lucruri de fapt și mă bucur enorm că îmi iese.

Și mai am o veste destul de importantă, dar o păstrez pentru mai încolo. 


Hai că m-am întors. Pe bune.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...