Se afișează postările cu eticheta jason natural. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jason natural. Afișați toate postările

luni, 24 iunie 2013

Ce produse am mai terminat (4)


Zilele acestea sunt în pragul unor noi schimbări în viața mea, despre care vă voi povesti cât de curând. Nu am prea avut chef să scriu pe blog, recunosc, în principal din cauza vremii mohorâte și ploioase de aici. Pe blogurile fetelor care locuiesc în țară citesc că e foarte cald și toți cei dragi de acolo spun că e deranjant, dar închipuiți-vă cum ar fi să vă petreceți zile la sfârșit de iunie mai ales în casă, sub pătură, cu o ceașcă enormă de ceai în brațe, făcând față luptei interioare de a da sau nu drumul la căldură în casă. Erau totuși 17 grade.

Da, am cedat până la urmă. Am pornit căldura. E plăcut să ieși din baie pe gresia minunat de caldă, sentimentul e tare plăcut...E plăcut și să stai în cadă, în apa caldă - prea caldă pentru unii - și să privești ploaia căzând pe geamul tip Velux. Dar totul trebuie făcut cu moderație, așa că la un moment dat devine deranjant tot peisajul. Și atunci m-am întors la niște treburi importante, la schimbările în derulare. 

Am făcut schimbări și în rutina mea de îngrijire a tenului. Am renunțat din nou pentru câteva zile, după ce o făcusem deja în mai, la protecția solară. Începusem să folosesc sprayul Kiss My Face și, deși îmi plăcea produsul în sine, felul în care se absoarbe, ceva mă deranja. Am renunțat la el vreo patru zile, apoi am început să îl aplic doar pe jumătate de față și decolteu. Dar despre asta mai târziu săptămâna aceasta, promit.

Mi-am dat seama că nu v-am povestit de produsele terminate prin mai și înainte când am ajuns la pozele făcute cu ultima tură de produse terminate, după cum puteți vedea și voi mai jos:

- crema hidratantă cu SPF 15 Skin Balancing de la Paula's Choice. V-am povestit de ea aici. Între timp a fost reformulată, actualmente are SPF 30. Am terminat-o la sfârșitul lui aprilie parcă. 

- apă de toaletă Dancing Lady de la Oriflame, în ambalaj de călătorie. Mi-a plăcut mult, am avut-o și în ambalajul obișnuit, care e foarte frumos. E un parfum de flori, orhidee, pară și ceva proaspăt ce nu-mi vine în minte. Sigur o voi recumpăra. Persistența e medie.

- șampon pentru volum de la Cien, marcă proprie Lidl. Mi-a plăcut mult la început, dar apoi a început să-mi usuce foarte tare părul și l-am degradat la funcția de șampon pentru pensule. Pentru asta a fost mai ok.

- demachiant bifazic Yves Rocher. Găsiți aici păreri despre el și altele ca bonus.

- ulei cu vitamina E de la Jason Natural, de pe iherb. Mi-a plăcut, miroase extraordinar a migdale, e foarte dens și hrănitor. Se absoarbe cam greu pentru ten sau corp, așa că l-am folosit pentru păr, lăsat câteva ore înainte de spălare și pentru zone mai uscate precum coatele, genunchii și călcâiele. Și-a făcut treaba, dar nu l-aș recumpăra. So many choices out there, right?

- cremă de mâini cu mango și jojoba de la Oriflame. Mi-a placut! Aș recumpăra-o.

- mască Skin Recovery de la Paula's Choice. Am folosit-o drept cremă hidratantă, mi-a plăcut și o voi recumpăra la un moment dat. Singurul minus e că ustură groaznic dacă îți intră în ochi. Mai multe aici

- pudră So Matte Miss Sporty - probabil a patra pudră de acest fel terminată. Mi-a plăcut, dar m-am cam plictisit de ea. E totuși o opțiune bună, prețul e foarte accesibil - parcă până în 13 lei - și își face treaba. 

- pudră fix&matte de la Essence. Am înțeles că i s-a schimbat ambalajul. Foarte bună, e pe lista de recumpărat neapărat. Îmi place mult că nu are culoare, deci nu riscă să schimbe culoarea machiajului la final și, în plus, chiar matifiază excelent. Preferata mea so far, chiar dacă nu e compactă. 

- luciu de buze nuanța Garnet de la Beautycycle, Amway. Un produs foarte fain, a expirat din păcate.  Miros frumos, culoare intensă, luciu minunat, preț rezonabil. Nu era deloc lipicios și hidrata ușor buzele.

Ce plăcut e să termini produse până la ultima picătură, așa mă apucă entuziasmul să cumpăr altele, pe voi nu? Și, deci, ce ați mai terminat în ultima vreme?

Să aveți o săptămână minunată,
Milena

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Preferatele lunii martie


Am cam întârziat cu această postare, dar better late than never, nu? Luna martie a fost o lună capricioasă, din multe puncte de vedere, dar nu vreau să mă mai gândesc la asta. Iată produsele mele preferate în prima lună de primăvară:



- ulei Jason Natural - vi-l arătam aici când l-am luat. l-am folosit pentru păr frecvent și mi-a plăcut muuuult de tot. O să îi fac un review mai încolo, că acuși îl termin.

- cremă Skin Balancing SPF 15 de la Paula's Choice: i-am făcut un review aici. E pe terminate, dar mi-a fost extrem de dragă luna trecută, o lună mai mult ploioasă și noroasă, când SPF 15 a fost suficient. Mai ales că rutina mea s-a schimbat la începutul lunii martie, de când am decis să nu mai folosesc deloc exfolianți chimici o perioadă mai lungă. 

- cremă de corp Les Plaisirs Nature cu aromă de cocos de la Yves Rocher: luată în ultima comandă dată la ei, am îndrăgit-o de la prima aplicare. Îi voi face un review curând, dar cred că se observă cât de mult îmi place, după cât din sticlă am consumat deja. 

- corector Studio Artist de la Oriflame: îl am de anul trecut, e pe terminate și el, dar l-am folosit frecvent în ultima vreme și îmi place mult de tot. Presimt că îl voi termina luna aceasta, mai am foarte puțin. Îi voi face un review, sper să îmi iasă pozele bine să vă arăt mai clar de ce îmi place. 

- cremă Moisture-Infusing Hydralight de la Paula's Choice: intrată în rutina mea la începutul lui martie, folosită zilnic în fiecare seară de atunci. Acesta este al doilea flacon (primul l-am terminat anul trecut), e o cremă foarte bună, am mai vorbit despre ea după ce încercasem mostre, dar pentru că e printre produsele mele preferate de la Paula's Choice îi voi dedica sigur un review mai detaliat, e minunată!

- rimel Illicit Lash de la Paula's Choice: primit cadou de la cineva foarte drag mai demult, îl aveam pregătit în cutiuța de rezervă; început fix de 1 martie. Îmi place foarte mult, și, deși preferată în martie și cu siguranță până la sfârșitul perioadei de utilizare, nu e totuși rimelul meu preferat dintotdeauna. Dar vă spun mai multe când îl voi analiza în detaliu. 

- peria Tangle Teezer: vă spuneam aici că m-a cucerit de la prima utilizare. Fiind prima lună de utilizare, părerea bună s-a definitivat și e clară de tot. Am inclus-o la preferate luna aceasta și sigur va rămâne printre preferatele dintotdeauna, dar merita menționată măcar de câteva ori. Așa că pregătiți-vă să o mai vedeți pe aici. 

Cam atât pentru martie, ce repede a trecut, nu? Voi ce ați folosit cel mai des în ultima perioadă?


Vă pup, 
Milena

marți, 12 februarie 2013

O sesiune de cumpărături scurtă, scurtă


Vă spuneam ieri că o să vă arăt astăzi ce mi-am luat în weekend. Nu e deloc mare lucru, în ultima vreme am un buget mai restrâns, dar oricum nu îmi lipsește nimic așa că mi-am autoimpus să folosesc din ce am și apoi să cumpăr chestii. 

Produsele de mai jos nu erau necesare, poate doar serul Pantene, dar erau toate foarte accesibile și nu m-am putut abține. So, iată-le:


- un mix de uleiuri cu extra vitamina E de la Jason Natural - 118 ml, 6,05 $ (aproximativ 20 de lei). Acesta a fost în ultima comandă a mamei de pe iherb - da, am corupt-o și îi place! - și l-am luat pentru a-l mai adăuga în mixurile pe care le fac pentru corp sau păr. L-am folosit deja puțin în weekend pe corp și este foarte hrănitor, se absoarbe puțin mai greu decât alte uleiuri încercate, necesitând puțin mai mult masaj. Dar îmi place mult, miroase fabulos a migdale, nu mă mai satur să îl miros. Conține ulei de floarea soarelui, de șofran, de orez, de migdale dulci, de sâmburi de caise, de avocado și de germeni de grâu, plus vitamina E din belșug, cum vă spuneam. O să revin cu păreri, dar prima impresie este foarte bună.


- ser leave-in Nature Fusion Moisture Balance Pantene - 150 ml, 2 euro, respectiv 9 lei. Chiar aveam nevoie de un produs leave-in pentru păr, nu am găsit produsul meu favorit de la Gliss, așa că l-am luat acasă pe aceasta. L-am folosit deja o dată și părerea mea e bună so far. E lejer, dar domolește frumos vârfurile, nu încarcă deloc părul și miroase foarte plăcut, floral discret. Îl mai testez până să mă pronunț definitiv.



- două oje de la Kiko - prima e un lac incolor cu sclipici auriu des, fin și minunat, am luat-o în idee de a îl aplica peste oje mai închise. O să fac eu combinații să vă arăt. A fost doar un euro, la reduceri. A doua e prima mea ojă crackle, mi s-a părut frumoasă nuanța și am zis să încerc și eu manichiura asta. Tot la reduceri -1,5 euro.


- balsamuri de buze H&M - 1 euro ambele, reduse de la 4. Le-am luat cât așteptam la casă - mi-am luat o rochițică tare faină de la ei - și am zis că dacă nu îmi plac pentru buze le pot folosi pentru cuticule. Dar îmi plac! Cel puțin cel roz, pe care l-am încercat, hidratează buzele și le dă și un luciu, pe buze apare ca un gloss incolor. Miroase delicios a zmeură cel roz, iar celălalt are o aromă  delicată de vanilie. Ambalajele nu sunt chiar igienice, dar deocamdată nu am băgat degetul în recipient, mai încolo dacă e le devansez la hidratarea cuticulelor. 


Cam astea sunt micile prostioare care m-au înveselit recent din aria cosmeticelor. V-am spus eu că am fost cuminte :).

Ce vă tentează din cele de sus și ce v-ați mai cumpărat recent de v-a înveselit ziua?

Pupici,
Milena

vineri, 26 octombrie 2012

Jason Natural Quick Clean MakeUp Remover Pads



Hey! După cum v-am spus ultima dată, o să încerc să fac review produselor comandate prima dată de pe iherb, pentru că a trecut mult timp de atunci și mi-am făcut o părere clară. 

Astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs destinat demachierii tenului. Eu am regăsit acest produs pe lista  de produse demachiante recomandate de Corina și l-am comandat de pe iherb. Ideea generală despre acest produs e ambiguă totuși, pentru că inițial a funcționat - mai precis când l-am luat în vacanță, dar când am continuat să îl folosesc am început să am reacții aiurea de la el și între timp l-am abandonat într-un colțișor. 

Nu vreau să mă lungesc aiurea, deci iată părerea mea clară despre acest produs:




- ambalajul e solid și practic, poate fi un mare avantaj în călătorii. Mai exact, produsul este imbibat în niște dischete demachiante, depozitate într-un borcănel care se închide prin înfiletarea cu un capac. Cu toate acestea, cred că în timp produsul poate să își piardă din eficiență dacă nu aveți grijă la cât de bine îl închideți la loc și probabil că dischetele se vor usca.
- dischetele sunt cam subțiri, dacă nu aveți grijă când le desprindeți puteți lua mai multe deodată. E nevoie cam de 4-5 dischete pentru îndepărtarea completă a machiajului de pe față și ochi în condițiile unui machiaj lejer.




- la capitolul demachiere efectivă se descurcă ok, nu e nevoie să insiști, dar repet, eu nu mă machiez foarte tare și nici nu folosesc machiaj waterproof așa că nu știu cum s-ar descurca în condițiile acelea. 
- ce e ciudat este că inițial nu am avut nicio reacție negativă, dar tenul meu sensibil nu s-a dezis și cam pe la a 3-4a utilizare mi-am dat seama că îmi face tenul mai roșiatic decât de obicei - iar eu deja am zone de roșeață de care încerc să scap și că îmi irită pielea
- cel mai ciudat și neplăcut însă e faptul că mă usturau ochii atât de tare de la acest produs după primele utilizări încât aveau senzația că îmi iau foc, nu alta. 
- deși pe timpul vacanței mi-a plăcut să îl folosesc pentru că e practic și rapid, testarea produsului după întoarcerea acasă m-a făcut să-l las deoparte.
- produsul are 75 de dischete și costă 6, 08 $ pe iherb. 


În concluzie, deși este un produs accesibil și poate unor persoane nu le va stârni reacții neplăcute precum mi s-a întâmplat mie, eu nu îl voi recumpăra și mai rău, nu îl voi termina. 

Voi ați încercat acest produs sau altele similare?

miercuri, 1 august 2012

Preferatele lunii iulie


Știu că mereu mă minunez că trece timpul foarte repede, dar acum chiar sunt total dată peste cap de acest fapt. După licență am îmbinat lenevitul cu plimbările și cu unele treburi administrative de rezolvat. Faptul că deja suntem în luna august e frumos și totuși trist, că trece prea repede. În curând mă voi muta în Franța și mi-e cam groază de bagaje, că nu m-am apucat propriu-zis, doar am tot pus deoparte lucruri pe care le iau și am strania senzația că nu voi reuși să iau tot ce mi-am propus, dar nu contează, sunt optimistă. 

Luna august e specială pentru mine, e ziua mea și e și ziua logodnicului meu, iar anul acesta e și mai specială pentru că, după cum citeați mai sus, ne mutăm împreună în Franța. Am ceva emoții, știu că orice început e dificil, dar m-am mutat până acum de 8 ori (o dată inclusiv în afara țării, în Londra) așa că măcar știu cât de cât ce înseamnă procesul acesta. 

Aseară m-am întors de la mare, am petrecut câteva zile de răsfăț la piscină și pe plajă și a fost superb. Nu m-am bronzat aproape deloc, eu stau foarte puțin spre deloc la plajă, mă prinde mai mult în apă cred și oricum mereu aplic și reaplic SPF 50. Am și o piele deschisă și sensibilă, mă înroșesc repede dacă folosesc sub SPF 30, așa că nu îmi place să risc. Mai jos vă prezint favoritele lunii iulie și totodată o parte din ce mi-am luat la mine în vacanță (li se adaugă gel de duș, șampon etc.). So, iată ce avem:

Pentru ten:



- gel de curățare solubil în apă de la Boots No.7 - îl ador! Din păcate e pe terminate și nu am găsit-o din nou în Sensiblu. Urmează review în curând.
- demachiant bifazic pentru ochi cu albăstrele de la Yves Rocher - foarte foarte bun, puteți citi aici părerea mea pe larg despre el. 
- dischete demachiante îmbibate cu soluție demachiantă de la Jason Natural - luate de pe iherb.com, o să revin cu review zilele acestea. 
- cremă pentru protecție solară cu SPF 45 de la Paula's Choice - preferata mea de muuult timp, tocmai mi-am mai luat una ca să nu rămân fără în Franța (deja e în noul ambalaj, cel portocaliu care e superb). Găsiți review aici.
- cremă cu AHA 10% de la Paula's Choice - o folosesc doar de două ori pe săptămână de aproape 2 luni, mi-am format o părere așa că voi face un review curând cu primele impresii. 
- cremă hidratantă Skin Hydrator din gama Resist tot de la Paula's Choice - foarte bună. Puteți citi părerea mea pe larg despre ea aici.


Pentru corp și păr:  



- loțiune de protecție solară SPF 50 Nivea Baby - foarte eficientă, o recomand cu drag, e și accesibilă ca preț. 
- mască tratament pentru regenerarea părului de la Aslavital - prima oară am auzit de ea la Georgiana. Am folosit-o ca balsam de păr și cel puțin în vacanță a fost a life-saver! Am încercat să menajez părul vara asta, am sărit peste o tură de vopsire pentru că oricum se decolorează mult. 
- spray leave-in pentru păr Oil Nutritive Wonder Serum de la Gliss - sunt la al treilea flacon, este extrem de eficient și de bine formulat, are chiar șapte uleiuri vegetale în compoziție, e ușor, nu încarcă sau îmbâcsește părul și e accesibil. L-am pulverizat înainte de a merge la plajă sau de a face baie în mare sau piscină și a funcționat la fel de bine. Ultra-recomandat!
- gel cu aloe de la Oriflame - conține 80% aloe, l-am folosit pe decolteu, mâini și picioare. Calmează, hidratează, se absoarbe rapid și e spornic. 
- cremă de corp cu fructe de la Cattier - folosită mai ales după plajă, miroase discret, chiar hidratează. Am primit-o în Cutia Verde de luna trecută

Cam acestea sunt produsele folosite intens luna trecută. Voi ce ați folosit din cele de mai sus sau ce v-ar tenta?

PS: Nu uitați de primul meu giveaway, încă vă mai puteți înscrie până pe 3 august! Succes și pupici!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...