miercuri, 28 martie 2012

Review - Paula's Choice Barely There Sheer Matte Tint SPF 20


Am avut vreo trei mostre din acest produs și mi-am putut forma o părere destul de clară zic eu. Mi-a plăcut mult că nu au fost sub formă de pliculețe, ci în cutiuță. Așa le-am putut folosi mai ușor și chiar lua cu mine când plecam undeva. Produsul este o cremă nuanțatoare pentru ten și fullsize arată așa:



După cum v-am spus și mai sus, eu am avut mostre și iată cum arată una:





Ce mi-a plăcut la acest produs:
- oferă o culoare foarte discretă și parcă iluminează ușor fața
- se adaptează nuanței tenului - prima dată când am deschis cutiuța m-am gândit că am ales o nuanță nepotrivită, dar am avut surpriza plăcută de a se contopi foarte ușor cu nuanța pielii mele (eu am ales nuanța sheer ivory)
- hidratează tenul, nu evidențiază zonele uscate
- are factor de protecție solară 20
- oferă o acoperire mică spre medie (nici nu pretinde să ofere o acoperire mare)
- uniformizează foarte bine culoarea tenului
- nu are iritanți





Ce nu mi-a plăcut:
- deocamdată nu am achiziționat-o fullsize din cauza prețului - 19,5 euro pentru 30 de ml mi se pare scump.

Voi folosiți creme nuanțatoare? Pe aceasta ați încercat-o? Aveți vreuna preferată?

Review - Clinique Mild Clarifying Lotion


M-am îndreptat spre acest produs după ce l-am regăsit pe lista aceasta. Mi s-a părut cel mai accesibil nu în sensul prețului, ci pentru că nu trebuia comandat online (eu îl am din mai anul trecut - abia de prin vara trecută am început să comand online mai multe produse). Când am mers în magazine să îl caut și am văzut că prețul era cuprins între 100 de lei ( în Sephora) și 110 lei (în Douglas), am rugat-o pe mama să îl caute în Franța. Mi l-a cumpărat ea din Sephora de acolo la un preț de aprox. 80 de lei, deci a fost mai ieftin (bine, oricum a fost varianta cea mai bună pentru că nu l-am plătit eu la urma urmei:P).


Produsul are o concentrație de 0,5% BHA (pentru mai multe detalii despre ce înseamnă BHA intrați aici). Ulterior eu am folosit exfoliantul chimic cu 1% BHA și în prezent folosesc unul cu 2% BHA, ambele de la Paula's Choice. Ideea este că produsul acesta de la Clinique nu asigură exfolierea de care tenul meu gras (anul trecut) și mixt (în prezent) are nevoie. Cu toate acestea, l-am folosit vara dimineața în locul cremei hidratante, înainte de a aplica crema cu factor de protecție solară 45 și am mai păstrat din el special pentru a-l utiliza și vara aceasta. 

Textura este una lichidă, dar mai gelatinoasă puțin, trebuie agitat înainte de folosire. Culoarea este verzuie, după cum se vede, mirosul este unul foarte proaspăt și discret, aduce a aloe. Eu îl aplic pe fața uscată, după curățarea tenului și îl las să se usuce bine. Îl aplic cu mâna pentru că nu vreau să risipesc din produs (în plus, flaconul are o gură foarte largă de dozare și există riscul mare de a pierde din produs foarte mult dacă îl aplici pe o dischetă - acesta e și principalul punct negativ, pe lângă preț). Trebuie lăsat să se usuce bine pentru a nu lăsa o peliculă lipicioasă. Lasă tenul foarte fin și hidratat după părerea mea și ador să îl folosesc vara. Am încercat să îi surprind și ingredientele mai jos:


All in all, produsul este potrivit ca exfoliant chimic doar unui ten normal, eu îl folosesc după cum v-am spus mai sus pentru că nu îmi este potrivit tenului meu ca exfoliant. Prețul său la noi este de în jur de 100 de lei și are un gramaj de 200 de ml. Nu cred că îl voi recumpăra, doar îl voi folosi când revine vara pentru că nu îmi încarcă tenul și îmi lasă o senzație de prospețime. 

Voi ați încercat acest produs sau altele de la Clinique? V-au plăcut?

miercuri, 21 martie 2012

Prima mea comandă Oriflame


De ceva vreme m-am înscris ca reprezentant Oriflame. Nu comand eu de sume astronomice și am și multe rețineri la anumite produse, însă uneori mai vroiam câte o chestie două, așa că m-am înscris când a apărut ocazia. Înainte să plec la facultate, acum aproape trei ani, am dat comandă de mai multe produse Oriflame la o cunoștință și unele produse mi-au rămas în minte drept bune. M-a apucat și o ușoară nostalgie, așa că am comandat vineri câteva produse pe care le-am ridicat luni de la sediul din Unirii. 
Iată ce mi-am luat:



- corector din gama Studio Artist (nu l-am încercat încă, o să revin cu o părere dacă interesează pe cineva)
- cremă de mâini din gama Swedish Spa (deja am ochit alte creme de mâini din catalogul următor, chiar îmi plac cremele de mâini de la ei și sunt și extrem de avantajoase la preț)
- cremă anticelulitică din gama Swedish Spa (ce să mai, când vine primăvara o iau razna la capitolul acesta și îmi face bine să folosesc un produs de genul acesta zilnic - nu mă aștept la rezultate spectaculoase, nu e posibil, dar repet - face bine la moral:P)
- apă de toaletă Dancing Lady varianta travel-size la 30 de ml (am avut în anul I de facultate acest parfum în sticluța originală de full-size și mi-a plăcut enorm; găsiți aici mai multe detalii - dar da, miroase extraordinar de special și de feminin după părerea mea)
- rimel Power Curl (nu l-am încercat încă, dar la obsesia pentru mascara nu e deloc surprinzător că mi l-am comandat)

Această comandă m-a costat 61, 20 de lei și cred că e foarte rezonabil. Nu am încă o părere despre toate produsele, dar la prima vedere îmi plac. 
Din catalogul următor mă tentează enorm parfumul Precious Moments Red Dream  (miroase cică a măr și magnolie, două dintre my all time favorite scents!!!). Eu am primit mai demult cadou parfumul Precious Moments și îmi place foarte mult și acesta.
Da, am spus că mă potolesc, dar îmi aduc multe bucurii cosmeticele și nu pot să mă temperez lately. Adevărul e că nici nu vreau!!!:) 

Voi ce folosiți sau ați folosit de la Oriflame și ce părere v-au făcut?

marți, 20 martie 2012

Doza mea zilnică de vitamine


Mă pasionează pe lângă cosmetice și cam tot ce ține de viața sănătoasă. Nu sunt vegetariană, însă încerc să mănânc variat și cât mai sănătos. Beau multă apă zilnic, beau ceaiuri, mai ales verde și alb, iar sucuri carbogazoase și alcool nu beau aproape niciodată, la Cola am renunțat din 2008 (nici măcar nu am mai gustat de atunci). Nu încerc să fac din asta o obsesie, îmi place să cred că am integrat-o în stilul meu de alimentație de zi cu zi, e un mod de viață. Mai am de lucrat mai mult la partea cu sportul, însă merg zilnic foarte mult pe jos și îmi spun mie că se pune și asta:D. Eu am luat dintotdeauna suplimente alimentare - cu pauze totuși, iar din toamnă am decis să fiu mai organizată. De Crăciun mi-am luat și cartea de mai jos care are informații extrem de utile - de la ce înseamnă fiecare vitamină, fiecare mineral și substanță nutritivă, la sursele naturale și sintetice, la cele mai bune formule sau doze pentru absorbție, la interacțiunea cu medicamentele sau cu alte suplimente, la ce e recomandat ca regim de suplimente zilnic pe vârstă sau ocupație, la nevoi foarte specifice precum boli, cartea aceasta e magică pentru mine. O să sintetizez și unele lucruri interesante aici - de fapt e toată interesantă. 



Vreau să menționez foarte clar că nu sunt doctor, nu recomand suplimente în acel sens, eu doar vă împărtășesc părerea mea din experiența mea proprie, din felul în care mă simt și în care cred că mă ajută suplimentele pe care le iau. Am luat patru luni (din septembrie până în decembrie anul trecut) vitamina C forma aceasta  la recomandarea unei doctorițe. Ulterior am aflat din cartea de care vă spuneam mai sus că forma e într-adevăr bună, ea având flavonoizi din citrice și cireșe acerola sub formă de pudră. O să vă povestesc mai pe larg despre vitamina C într-o postare separată, dar acum îmi vine în minte ceva care m-a dat pe spate să zic așa și anume că vitamina C în doze mari poate duce la infecții ale tractului urinar și poate modifica rezultatul multor analize. Eu acum iau vitamina C doar într-un supliment de vitamine și minerale, o doză mai mică, de întreținere să zic așa. Cel mai important beneficiu (cred că a contat și rutina de îngrijire externă a pielii prin produsele Paula's Choice) a fost că mi s-au estompat foarte multe din urmele de la coșuri, iar pielea se vindecă mult mai repede, chiar dacă mă lovesc sau zgârii (înainte era toată zgârieturi și vânătăi).

Eu acum iau zilnic așa:


- o tabletă de multivitamine și multiminerale dimineața (uneori rup tableta în două pentru dimineață și seara) din ce vedeți mai sus (am luat până acum 2 luni acest supliment care e foarte bine formulat din punct de vedere al gramajului și dozei fiecărei vitamine, plus că mineralele sunt chelate cu aminoacizi pentru absorbție ideală, dar e foarte bun și acesta de mai sus, mai ales că e rezonabil la preț - 16 lei, față de 50 de lei celălalt; am vazut că pe iherb produsele de la secom au prețuri absolut minunat de accesibile și plănuiesc să dau iama acolo soon)
- o capsulă de Omega 3 


- două tablete de acid folic - una dimineața și una seara
- o tabletă de zinc seara
- două tablete vitamina D (suplimentez pentru absorbția calciului și magneziului de mai jos, plus că e recomandat să luam vitamina D nu doar pentru asta, ci mai ales pentru că ultimele studii arată că este una dintre cele mai importante vitamine anti-cancer)


- două tablete de calciu cu magneziu din Dm - 14 lei cutia, descoperire recentă, până acum descoperisem proporție ok la Doppel Hertz (conform cărții de mai sus, orice femeie cu vârsta peste 19 ani ar trebui să ia zilnic calciu cu magneziu - foarte important ca doza de calciu să fie dublă față de cea cu magneziu - de exemplu 400 mg Ca cu 200 mg Mg, aceasta fiind proporția ideală pentru absorbția calciului)
- ce mai iau dar nu e în poze: spirulină și ulei de primulă (primul pentru efect detoxifiant la ficat și sânge, iar al doilea pentru piele - în combinație cu zinc neapărat)

Suplimentele de la Basic Nutrition sunt foarte bune, iar prețul lor e absolut imbatabil, în jur de 10 lei maxim cutia. Se găsesc din păcate doar în farmaciile Catena, iar în ultima vreme tot mai greu, am senzația că nu prea mai aduc. Oricum plănuiesc o comandă la iherb soon. 

Voi ce suplimente luați?

Creme de mâini pe care le folosesc în perioada asta

Pentru mine creme de mâini sunt foarte importante. De multe ori am una în mașină, în geantă, pe birou, pe noptieră, la baie, la bucătărie lânge detergentul de vase etc. Cum în ultima perioadă am fost cuminte, actualmente am doar două creme de mâini pe care le folosesc (o să li se mai adauge una de la Oriflame pe care am comandat-o recent și o aștept). 


Crema pe care o am pe birou este cea de la Garnier, primită cadou la o revistă acum o lună sau două. O folosesc când îmi aduc aminte, adică destul de des:D. Textura este una mai degrabă de loțiune, nu foarte densă, culoarea este alb-rozie, iar mirosul foarte intrigant zic eu (îmi place, dar nu îi găsesc nicio asociere). Se absoarbe destul de ușor în piele, dar dacă aplic prea mult produs am de lucru în sensul că trebuie să masez destul de serios să intre în piele. La capitolul cel mai important - hidratarea efectivă a mâinilor - îi dau nota 7 pentru că deși pe moment se simte ok, nu hidratează în profunzime. În plus, dacă mă spăl pe mâini la scurtă vreme de când am aplicat-o, se simte o peliculă dubioasă - cred că știți sentimentul și mie una nu-mi place deloc. O voi folosi până o termin, dar nu o voi cumpăra. Prețul ei nu îl știu (după cum vă spuneam, a fost cadou la o revistă), dar se pare că este în jur de 12 lei, ceea ce este mult prea mult pentru ce face sau oferă. Nu aș cumpăra-o acum că am aflat că are și un preț nejustificat. Produsul este ambalat la tub, având gramajul de 100 de ml. Mai jos aveți și o poză pe care am făcut-o listei de ingrediente (văd doar dintr-o privire destui iritanți și nu mă încântă deloc - o voi folosi și pe călcâie să o termin mai repede:P).



Cea de-a doua cremă pe care o folosesc în această perioadă este cea cu arnică de la Yves Rocher. O cremă foarte bună, o am mereu în geantă. Textura este densă, cremoasă, având o culoare albă și un miros floral aromat (mie mi se pare că aduce a scorțișoară și îmi place mult). Se absoarbe extrem de ușor în piele și îmi place foarte mult că e nevoie de o cantitate mică pentru a cuprinde mâinile, nu e nevoie de prea mult produs. Hidratează excelent și nu lasă acea peliculă de care vă spuneam mai sus. O ador și sigur o voi recumpăra. Eu am achiziționat-o printr-o comandă la Yves Rocher la prețul de 12 lei. Tubul are un gramaj de 75 de ml (singurul inconvenient vine din faptul că iese cam greu produsul din acest tub, nu înțeleg de ce). Am făcut și listei de ingrediente a acestei creme o poză:



All in all, sigur voi recumpăra crema de mâini de la Yves Rocher, dar mă voi lăsa tentată și de altele, pentru că pentru mine crema de mâini e un produs foarte folosit. 

Care este crema voastră de mâini preferată?

luni, 19 martie 2012

Cum mă spăl pe cap fără apă

După cum vă spuneam și ieri, sunt într-o dispoziție minunată, cred că de aici vine și zâmbetul pe care îl am pe buze încontinuu și faptul că am pus acest titlu haios zic eu. Astăzi vreau să vă vorbesc despre un produs pe care îl ador și anume șamponul uscat de la Balea

Să ne înțelegem, nimic nu poate înlocui 100% apa, șamponul și balsamul de păr care ne priesc părului nostru și care ne fac să ne simțim tare bine, dar pe mine cel puțin șamponul uscat de la Balea mă ajută enorm. Eu mă spăl pe cap o dată la două zile, dar având în vedere că uneori sunt plecată și nu pot să mă spăl pe păr în ritmul meu obișnuit, apelez la acest produs. În plus, îl folosesc foarte mult mai ales iarna și când e rece și nu mă pot spăla dimineața pe cap. 

Îl folosesc foarte ușor, conform instrucțiunilor de altfel: îl agit foarte bine, mă aplec și îl aplic pe păr la rădăcini, mă ridic și tamponez ușor părul cu un servețel sau trec o dată peria rapid prin el în caz că rămâne surplus vizibil. Din fericire nu se vede diferența pe părul meu (blond-arămiu-roșcat), însă e posibil ca persoanele cu păr mai închis și foarte închis la culoare să vadă că produsul se vede pe părul lor - cred că problema poate fi remediată dacă scuturați părul/presați cu un servețel/periați ușor părul. Fratele meu folosește și el acest produs și el are părul șaten și nu se vede deloc rău când îl aplică.

                                                


Ce-mi place la acest produs:
- prelungește cu o zi procesul de spălare pe păr - un plus extrem de mare pentru cineva cu părul gras 
- miroase foarte frumos - aspect subiectiv, știu, însă e important (mirosul e fresh și nu persistă în păr)
- aplicarea este ușoară (vedeți mai sus)
- ambalajul e practic (nu am avut accidente de genul pătat or smt și poate fi transportat ușor în bagaj)
- prețul foarte avantajos: 10 lei am dat eu pe el 

Singurul dezavantaj ar fi faptul că se găsește doar în magazinele Dm. 

Per total, acest produs face din punctul meu de vedere ceea ce spune și rămâne extrem de util în călătorii, iar eu îl voi recumpăra - de fapt, cred că sunt la al treilea flacon.

Care este părerea voastră despre acest produs? Ați folosit altele de acest fel și care? 

duminică, 18 martie 2012

Operațiunea dulapul - deodorantul rezistă


Sunt foarte veselă că a venit primăvara - în sfârșit aș spune! Deși săptămâna care tocmai se încheie a debutat cu vizite la doctor și analize, totul a trecut și important este că sunt bine. Mâine mai am de făcut încă un control, dar sper să primesc și de acolo vești bune. Eu cred că "regimul" de vitamine și suplimente pe care îl țin de prin toamnă m-a ajutat. O să vă povestesc și despre asta, pentru că frumusețea vine mai ales din interior, atât la propriu cât și la figurat.

Revenind, deși a fost o săptămână grea, faptul că afară e atât de frumos m-a mobilizat ieri peste măsură și am făcut ordine în dulapul cu haine. Am băgat toate hainele groase - pulovere etc. la păstrare; urmează să-mi duc și gecile de iarnă la curățătorie ca să le pun și pe ele deoparte. Mi-am scos toate hainele subțiri, chiar dacă nu e încă vreme de rochii vaporoase de vară, dar le-am organizat foarte frumos zic eu (ba chiar am fost lăudată de iubit, că doar am făcut aceeași operațiune și pentru hainele lui). De felul meu mai organizată, îmi place să am mereu la îndemână hainele potrivite sezonului în care ne aflăm și cum s-a încălzit am și trecut la treabă. Îmi dă o stare de bine nemaipomenită să deschid ușile dulapului și să văd hainele de primăvară-vară. 

Îmi propusesem să scriu această postare aseară, dar eram prea obosită după "operațiunea dulapul" așa că vă povestesc astăzi despre un deodorant care îmi place la nebunie și care a trecut testul meu - ziua de ieri în care nu am stat o clipă locului - în timp ce așezam hainele am dat muzica tare și am dansat aproape încontinuu (la toate astea se adaugă și prima zi de menstruație - chiar sunt surprinsă de mine că am făcut și treabă și mișcare, de obicei vreau doar să zac). 

Trecând la deodorant, vreau să vă spun în primul rând că nu-mi plac deodorantele cu bilă aproape deloc, iar pe cele solide le tolerez, dar rar le folosesc. Preferatele mele sunt cele tip spray, care nu usucă pielea și care, mai nou, nu au clorhidrat de aluminiu și alcool. Multă vreme am folosit Nivea - varianta Pearl ceva, dar știu că avea aluminiu, așa că am renunțat. Am încercat și gama nouă de la Bourjois fără ingredientul rău  (clorhidratul de aluminiu este extrem de iritant pentru piele: vezi și acest articol) menționat mai sus, dar mă deranja mirosul lor prea puternic și faptul că lăsau urme albe prea multe.

Când am fost ultima oară la mama, luna trecută, în Franța, am cumpărat un deodorant de la Mon Savon au Lait. Îmi place enorm de mult pentru că:

                                               

- e tip spray și nu rămâne acea peliculă umedă care nu-mi place delooooc
- mirosul e discret, plăcut (floral spre fresh), nu acoperă parfumul pe care îl port
- nu lasă urme albe
- nu mi-a iritat pielea în niciun fel, iar pielea din zona axilelor e foarte sensibilă la mine
- l-am folosit inclusiv imediat după ras și nu m-a usturat or anything
- nu are alcool, clorhidrat de aluminiu 
- e foarte eficient fără să-mi usuce pielea

                                      

Pricipalele minusuri ar fi:
- flaconul e cam mare, ocupă loc în bagaj de exemplu
- nu se găsește la noi în țară
- are câțiva iritanți

All in all, a făcut față cu brio de când l-am luat și o sper să îmi ajungă până vine mama în țară, pentru că vreau să rămân la el până voi găsi o variantă fără niciun iritant care să fie și 100% eficient.

Voi ce deodorant folosiți de care sunteți cu adevărat mulțumite?

luni, 12 martie 2012

Review 4 în 1: Demachiante bifazice

Primul demachiant bifazic folosit de mine, cu ani în urmă, când eram prin liceu și l-am găsit în baie, achiziționat de mama. I-am dat mai multe șanse, dar cu niciuna nu a reușit să mă convingă. Pe mine m-au usturat atât de tare ochii de la acest demachiant și mi s-au înroșit încât nu l-am cumpărat niciodată și nu cred că o voi face. Are o textură atât de uleioasă încât nu îl suport la ochi, cred că din cauza acestei texturi îmi și intră în ochi și îmi face rău. Ambalajul are 150 de ml și costă în jur de 9-10 lei (l-am văzut chiar și mai scump prin unele farmacii) și se găsește cam peste tot - super/hipermarketuri, chioșcuri, farmacii. Un mare NU din partea mea, însă știu că a intrat pe lista Pasagerei de produse de curățare recomandate și unora nu le-a cauzat probleme. Mi-aș fi dorit să fi fost și cazul meu.


2. Demachiant pentru ochi și buze -  Artistry Essentials
                                                 

Al doilea demachiant bifazic încercat acum doi ani. Textură extrem de lejeră și totuși puternică, nu are miros și are ingrediente benefice pentru piele. Nu lasă urme uleioase, nu irită ochii și îndepărtează machiajul foarte delicat și foarte eficient. Ambalajul permite dozarea foarte ușor, iar produsul este extrem de spornic. Cred că e cel mai bun demachiant bifazic încercat, însă prețul său mă face să cred că nu îl voi achiziționa prea curând. Pentru 120 de ml am plătit în jur de 40-50 de lei, un preț prea mare pentru acest tip de produs. Recomandat dacă aveți un buget mare de cumpărături. Se găsește prin reprezentații Amway.


Singurul demachiant bifazic recumpărat deja de nu știu câte ori. Îndepărtează foarte ușor machiajul, nu conține iritanți, pelicula uleioasă medie pe care o lasă o clătesc oricum după fiecare utilizare cu demachiant solubil în apă.  Are un preț foarte rezonabil. Am observat că dacă nu mă clătesc bine în zona sprâncenelor, îmi pot ieși mici coșulețe, dar de când mi-am dat seama nu mai ajung în zona aceea cu discheta și clătesc abudent cu apă după  - nu au mai apărut probleme. Mi se pare că se consumă relativ repede, dar nu e un factor deranjant. Pentru 100 de ml de produs prețul este în jur de 7 lei, acest demachiant găsindu-se doar în magazinele Dm.


Cel mai recent testat demachiant bifazic, cel de la Yves Rocher a intrat în topul preferatelor mele. Față de cel de la Balea nu lasă o peliculă prea uleioasă, însă durează puțin mai mult până îndepărtează machiajul. Este de asemenea mai spornic decât cel de la Balea și dozarea se face foarte eficient, neexistând riscul să risipești produsul, având un capacel de dozare asemănător celui de la Artistry. Îmi place și cred că îl voi recumpăra. Se poate comanda online aici sau achiziționa din magazinele Yves Rocher. Costă în jur de 12-20 de lei (depinde de ofertele curente sau locul de achiziționare, fiind mai ieftin dacă e comandat prin poștă sau online decât luat din magazin) și are un gramaj de 125 de ml.


Așadar, toate demachiantele de mai sus sunt foarte ok din punct de vedere al ingredientelor, aflându-se toate pe lista Pasagerei de produse recomandate, dar diferă în principal texturile, eficiența și prețurile. Eu voi recumpăra Bales și Yves Rocher pentru că sunt foate bune și avantajoase calitate-preț.

Ce demachiante bifazice ați încercat și ce impresii v-au făcut?

duminică, 11 martie 2012

Ce creme hidratante Paula's Choice am mai încercat


După cum vă spuneam și aici, la ultima comandă Paula's Choice am comandat mostre din toate produsele pe care aș vrea să le mai încerc de la ea, mai ales creme hidratante. Din crema hidratantă Moisture Boost Hydrating Treatment am folosit doar o mostră (cealaltă a ajuns la o prietenă dragă care știu că o avea pe wishlist - sunt curioasă și de părerea ei) care în schimb mi-a ajuns pentru trei utilizări, așa că am reușit să îmi fac o părere despre ea. 

Recomandată tenului uscat, am folosit-o totuși și mi-a plăcut (nu mă las mai niciodată ghidată de informația cărui tip de ten îi este recomandat un produs, pentru că am găsit produse excelente care mi se potrivesc din gama tenului uscat și invers; tenul meu oricum este mixt). Textura este una densă, cremoasă, ca de balsam pentru piele. Culoarea este albă și nu am simțit niciun miros (crema aceasta nu are parfum, ca de altfel toate produsele PC).  

Am aplicat-o trei seri la rând, după câteva minute de la exfoliantul chimic lichid cu 2% BHA de la Paula's Choice și s-a absorbit instant în piele. Cred că ar fi descrisă senzația pe care am avut-o de cuvântul "pansament". Pielea mea nu era uscată sau dureroasă, însă resimțea nevoia unei hidratări puternice după aplicarea exfoliantului. Imediat după aplicare, crema a fost absorbită complet, lăsând totuși un mic luciu pe față, care a dispărut complet până dimineață, când aveam tenul foarte neted. 

Am folosit crema aceasta și în jurul ochilor și mi s-a părut excelentă, nu m-au usturat ochii absolut deloc. Cred că o voi recumpăra la un moment dat, mai ales că are al doilea ingredient uleiul de jojoba, cel mai bun ulei vegetal pe care l-am folosit vreodată.


Din aceasta am folosit două mostre aproape o săptămână întreagă, aplicată doar seara. Mi-a plăcut la fel de mult pe cât mi-a plăcut și crema de mai sus și chiar mi se pare dificil să mă decid pe care să o cumpăr, cred că le voi cumpăra alternativ pe ambele. 

În privința texturii nu am sesizat diferențe majore, ambele sunt dense și cremoase, de culoare albă. Am sesizat totuși un miros puțin ciudat la aceasta, dar nu deranjant - pur și simplu se simțea un miros neidentificabil. S-a absorbit la fel de repede precum cealaltă, aceasta fiind parcă un pic mai lejeră pe ten - nu am avut acea senzație de balsam pe care o are Moisture Boost. 

Hidratează minunat, dimineața aveam fața luminoasă și deloc grasă. Dacă Moisture Boost are ca al doilea ingredient uleiul de jojoba, aceasta are uleiul de primulă, cel de-al doilea ulei care a făcut minuni pe tenul meu, dar pe care nu l-am recumpărat încă din cauza mirosului destul de respingător. Am aplicat această cremă și în jurul ochilor și nu m-au usturat deloc, hidratând pielea aceea uscată foarte bine. 

All in all, mi-e greu să mă decid doar asupra uneia - Moisture Boost e mai degrabă un balsam pentru ten, iar Skin Recovery cu antioxidanți lucrează la mai mult decât hidratare aș spune. Le voi cumpăra alternativ cu siguranță.

Voi ați încercat vreuna din aceste creme? Ce părere v-au făcut?

duminică, 4 martie 2012

Review ulei de corp Satin de la Rivadouce


Am folosit acest ulei de fiecare dată după duș de când l-am început. Îmi place enorm de mult textura și faptul că hidratează și intră în piele imediat, fără pelicula aceea uleioasă. Nu glumesc, am mai folosit uleiuri din comerț, dar ba nu hidratau, ba erau prea unsuroase, ca să zic așa. Firma producătoare este Rivadis și puteți vedea produsele lor aici. Mie mi-a adus mama din Franța acest ulei, pe lângă două geluri de duș și un demachiant pentru față. 

ps: am pus poza de pe site că de pe flaconul meu s-a dezlipit eticheta și arată cam șifonat:D.

Producătorul spune că acest produs învăluie corpul cu un văl protector, că se absoarbe imediat și că are un parfum floral fructat. Ei bine, rar găsești producători care să nu înflorească. Din punctul meu de vedere, acest produs hidratează excelent, se absoarbe într-adevăr imediat - aplicat după duș dimineața, mă pot îmbrăca fără probleme. În plus, are o aromă atât de exotică - fructată - parcă e un parfum al unei salate de fructe exotice proaspete. 

Textura este foarte lichidă, produsul este incolor, nu lasă urme uleioase și nu mi-a provocat nicio iritație sau roșeață - menționez și asta pentru că uneori mă irit pe decolteu dacă aplic creme de corp sau uleiuri dubioase (de fapt nu am mai făcut asta de vreun an). Din punct de vedere al formulei, produsul este pe bază de ulei mineral și extract de santal și phellodendron - nu am găsit traducerea celui din urmă ingredient. Ei spun că aceste extracte ajută la fermitatea pielii, dar nu m-aș putea pronunța nici că da, nici că nu ar face asta, pentru că nu cred că poți să ai pielea fermă fără sport și pentru că eu o am destul de fermă - cu mici excepții cred eu în zona feselor. La sfârșitul listei de ingrediente are și vreo 2 iritanți minori zic eu. Având în vedere că nu mi-a provocat roșeață sau mai știu eu ce și că mai mult, are efecte foarte bune, îl folosesc cu drag în continuare și cred că l-aș recumpăra. 

Produsul se găsește pe siteul rivadis.com, are 200 de ml și prețul de 11, 20 euro. Cred că mama l-a luat mai ieftin că a comandat prin intermediul cuiva care e reprezentant cum ar veni. All in all, un produs bun cu efecte vizibile.



Voi folosiți uleiuri de corp? De care?

joi, 1 martie 2012

Preferatele lunii februarie


În primul rând, vă doresc tuturor celor care citiți aceste rânduri o primăvară cât mai frumoasă, cu zile senine și însorite și cu experiențe cât mai diverse și plăcute! Eu una abia aștept să se încălzească în adevăratul sens al cuvântului în București ca să renunț la hainele de iarnă. Deși azi am avut o zi plină, la momentul postării mă las înveselită de mirosul buchetelor de zambile primite azi pe care le-am așezat în vază chiar lângă laptop și nu-mi vine a crede cât de repede a trecut februarie și că trebuie să lucrez mai susținut la lucrarea de licență. Dar, revenind, luna care tocmai a trecut am petrecut-o mai mult acasă - mare parte blocată în casă și săptămâna trecută în Franța, așa că am avut timp destul să folosesc mai multe cosmetice. Pe unele le-am terminat, dar le voi menționa.


La secțiunea demachiere, am folosit destul de multe produse: 


- demachiantul bifazic de la Balea (da, știu că e plină blogosfera de beauty de păreri despre el, dar rămâne printre favoritele mele) - îl folosesc doar de o săptămână și până atunci am folosit demachiantul bifazic de la Yves Rocher care mi-a plăcut, însă îl aveam pe cel de la Balea de rezervă;
- loțiunea micelară de la Bioderma - o ador! - o folosesc la îndepărtarea peliculei de la demachiantul de ochi și uneori, când am un machiaj foarte discret sau deloc pe post de demachiant pentru toată fața;
- demachiantul cu ulei de migdale de la Rivadouce - o firmă franțuzească - nu cred că livrează în afara Franței; mi l-a adus mama și îmi place, e foarte delicat și lasă o senzație fresh. De obicei iarna folosesc și demachiant cremă pentru că simt că are tenul nevoie.
- spumă de curățare Boots Expert - e aproape pe terminate, dar din fericire mai am una de rezervă (nu știu ce îmi iau după, trebuie să încep research-ul). Îmi place mult, sunt la al 4lea flacon cred. O folosesc în fiecare dimineață și seară, iar cam de 2 ori pe săptămână adaug și puțin bicarbonat de sodiu în palmă, iar fața rămâne extrem de curată și de fină.



Tot la îngrijirea tenului, produsele Paula's Choice pe care le folosesc zilnic:


- exfoliantul chimic lichid cu 2% BHA - îl folosesc de la începutul lui februarie și îmi place mai mult decât gelul exfoliant chimic cu 1% BHA tot de la PC. O să îl mai folosesc încă o lună cel puțin până la review. 
- cremă hidratantă Hydralight Moisture Infusing - o textură extrem de lejeră, oferă o hidratare minunată. În plus, are un miros atââât de plăcut, deși nu conține parfum, dar cred că e de la ceaiul verde or cine știe ce extract conținut. 
- serumul cu antioxidanți Skin Balancing (îl folosesc de vreo 5 zile doar, pentru că mi s-a terminat serumul cu antioxidanți din gama Skin Recovery) - îl folosesc în jurul ochilor și l-am aplicat și pe toată fața, dar parcă mi s-a înroșit cam tare. Acum am făcut o pauză de la asta și îl folosesc doar în jurul ochilor. O să îl aplic iarăși pe toată fața să văd dacă chiar nu mă înțeleg cu el. Are o textură aerată, așa de ușor se absoarbe și chiar matifiază instant. O să revin cu un review al tuturor serumurilor PC după vreo lună de utilizare a acestuia, căci din celelalte am terminat câte un tub. 
- cremă cu SPF 45, nelipsită din rutina mea zilnică de aproape un an. Need I say more? I-am făcut și review aici



La îngrijirea corpului, luna acesta am folosit din plin:


- uleiul de corp Satin de la Rivadouce - urmează review curând. LE: review aici
- crema de mâini cu arnică Yves Rocher - extraordinară, prevăd o relație lungăăă.
- balsamul de buze Nivea - l-am folosit nonstop luna asta, aproape îl termin - nu-mi vine să cred ce efecte minunate are. Nu mă așteptam. 

După cum vedeți, multe produse sunt și de luna trecută preferatele mele. Sper că nu pare plictisitor. 
V-am pupat!
ps: îmi cer scuze pentru neclaritatea ultimei poze, nu știu ce s-a întâmplat.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...