Se afișează postările cu eticheta suplimente alimentare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suplimente alimentare. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 iunie 2013

A cincea comandă iherb


Am zis inițial să scriu despre ambele comenzi deodată având în vedere o problemă pe care am avut-o cu una dintre ele. Mai exact, am comandat întâi pe 23 aprilie și apoi am comandat și pe 30 aprilie, vrând să profit de oferta de 20% reducere la pensulele Real Techniques pentru a mai adăuga câteva la colecția mea. Într-un mod bizar însă, am primit în jur de 17 mai comanda plasată pe 30 aprilie și am crezut că prima s-a pierdut. 

Ulterior am plecat în România pentru două săptămâni și am zis că dacă nici la întoarcere nu găsesc coletul comandat prima dată, le scriu celor de la iherb să văd ce se întâmplă. Din fericire, când am ajuns acasă am găsit coletul în cutia poștală. Cel mai ciudat e că pe el scrie că a ajuns pe 3 mai în Franța, dar nu înțeleg cum l-am putut primi atât de târziu, în condițiile în care pe 23 mai când am plecat eu încă nu îl primisem. 


Totul e bine când se termină cu bine însă, nu? Așa că iată ce mi-am luat în a cincea comandă pe iherb:


- supliment cu trifoi roșu, Nature's Way - 100 de capsule, 5,66 $ (19 lei). Acțiune alcalinizantă, expectorantă, coleretică și detoxifiantă. Se găsește și în farmaciile din România, dar cel mai ieftin l-am văzut la 43 de lei.
- supliment cu enzime pentru digestie optimă, Now Foods - 90 de tablete masticabile, 10,79 $ (35 lei). L-am luat pentru a-l folosi ocazional la îmbunătățirea digestiei. Le-am încercat doar o dată, nu pot spune că am observat atât de bine efectele, dar gustul e plăcut, de fructe de pădure. Aduce puțin a vitamina C masticabilă.  La noi am văzut produsul în jurul prețului de 55 de lei. 
- balsam de buze Madre Bees cu aromă de rodie, ales dintre Freebies. Îmi plac mult balsamurile lor, am mai avut unul simplu și l-am terminat deja. Foarte fain!
- baton cu unt de cacao, Cococare - 28 grame, 1,41 $ (5 lei). L-am mai avut și mi-a plăcut nu atât mie, cât iubitului meu. Acesta a fost comandat special pentru el și e foarte încântat de el, îl folosește pe mâini, coate, picioare. Miroase foarte fain a ciocolată.
- ulei de cocos, Nature's Way - aproximativ 500 de grame, 10,07 $ (33 lei). Acesta are și grad alimentar, intenționez să îl folosesc și în acest sens. Pentru scopuri cosmetice, v-am povestit deja cât îmi place
- calciu și magneziu, Nature's Bounty - 100 de caplete, 6,66 $ (23 lei).
- ață dentară cu ulei de tea tree, Dessert Essence - 45 de metri, 2,53 $ (9 lei). Foarte faină, o recomand. Îmi place mai ales aroma de tea tree, această plantă având și acțiune antimicrobiană. 
- tabletieră, 1,97 $ (7 lei). Aveam una veche și aceasta e foarte faină. Se închide bine și e spațioasă. Are 5 compartimente. 

Am primit cadou la comandă un pix inscripționat cu numele siteului și un pliculeț de ceai verde încă nebăut. Și cam aceasta a fost penultima comandă la iherb. A fost mai mult pentru suplimente și ulei de cocos, sunt mulțumită de toate produsele. 

După cum vedeți, am fost cuminte la capitolul cosmetice, dar am recuperat cu următoarea. Vă arăt mâine ce mi-am luat, stay tuned!

O duminică faină,
Milena

PS: Pentru cei care comandă prima oară, primiți o reducere de 10 $ dacă suma este de minim 40 $ și de 5 $ pentru orice sumă totală sub 40, folosind un cod de reducere. Al meu este YOV648. Nu uitați să vă încadrați în 1,8 kg. 

marți, 20 martie 2012

Doza mea zilnică de vitamine


Mă pasionează pe lângă cosmetice și cam tot ce ține de viața sănătoasă. Nu sunt vegetariană, însă încerc să mănânc variat și cât mai sănătos. Beau multă apă zilnic, beau ceaiuri, mai ales verde și alb, iar sucuri carbogazoase și alcool nu beau aproape niciodată, la Cola am renunțat din 2008 (nici măcar nu am mai gustat de atunci). Nu încerc să fac din asta o obsesie, îmi place să cred că am integrat-o în stilul meu de alimentație de zi cu zi, e un mod de viață. Mai am de lucrat mai mult la partea cu sportul, însă merg zilnic foarte mult pe jos și îmi spun mie că se pune și asta:D. Eu am luat dintotdeauna suplimente alimentare - cu pauze totuși, iar din toamnă am decis să fiu mai organizată. De Crăciun mi-am luat și cartea de mai jos care are informații extrem de utile - de la ce înseamnă fiecare vitamină, fiecare mineral și substanță nutritivă, la sursele naturale și sintetice, la cele mai bune formule sau doze pentru absorbție, la interacțiunea cu medicamentele sau cu alte suplimente, la ce e recomandat ca regim de suplimente zilnic pe vârstă sau ocupație, la nevoi foarte specifice precum boli, cartea aceasta e magică pentru mine. O să sintetizez și unele lucruri interesante aici - de fapt e toată interesantă. 



Vreau să menționez foarte clar că nu sunt doctor, nu recomand suplimente în acel sens, eu doar vă împărtășesc părerea mea din experiența mea proprie, din felul în care mă simt și în care cred că mă ajută suplimentele pe care le iau. Am luat patru luni (din septembrie până în decembrie anul trecut) vitamina C forma aceasta  la recomandarea unei doctorițe. Ulterior am aflat din cartea de care vă spuneam mai sus că forma e într-adevăr bună, ea având flavonoizi din citrice și cireșe acerola sub formă de pudră. O să vă povestesc mai pe larg despre vitamina C într-o postare separată, dar acum îmi vine în minte ceva care m-a dat pe spate să zic așa și anume că vitamina C în doze mari poate duce la infecții ale tractului urinar și poate modifica rezultatul multor analize. Eu acum iau vitamina C doar într-un supliment de vitamine și minerale, o doză mai mică, de întreținere să zic așa. Cel mai important beneficiu (cred că a contat și rutina de îngrijire externă a pielii prin produsele Paula's Choice) a fost că mi s-au estompat foarte multe din urmele de la coșuri, iar pielea se vindecă mult mai repede, chiar dacă mă lovesc sau zgârii (înainte era toată zgârieturi și vânătăi).

Eu acum iau zilnic așa:


- o tabletă de multivitamine și multiminerale dimineața (uneori rup tableta în două pentru dimineață și seara) din ce vedeți mai sus (am luat până acum 2 luni acest supliment care e foarte bine formulat din punct de vedere al gramajului și dozei fiecărei vitamine, plus că mineralele sunt chelate cu aminoacizi pentru absorbție ideală, dar e foarte bun și acesta de mai sus, mai ales că e rezonabil la preț - 16 lei, față de 50 de lei celălalt; am vazut că pe iherb produsele de la secom au prețuri absolut minunat de accesibile și plănuiesc să dau iama acolo soon)
- o capsulă de Omega 3 


- două tablete de acid folic - una dimineața și una seara
- o tabletă de zinc seara
- două tablete vitamina D (suplimentez pentru absorbția calciului și magneziului de mai jos, plus că e recomandat să luam vitamina D nu doar pentru asta, ci mai ales pentru că ultimele studii arată că este una dintre cele mai importante vitamine anti-cancer)


- două tablete de calciu cu magneziu din Dm - 14 lei cutia, descoperire recentă, până acum descoperisem proporție ok la Doppel Hertz (conform cărții de mai sus, orice femeie cu vârsta peste 19 ani ar trebui să ia zilnic calciu cu magneziu - foarte important ca doza de calciu să fie dublă față de cea cu magneziu - de exemplu 400 mg Ca cu 200 mg Mg, aceasta fiind proporția ideală pentru absorbția calciului)
- ce mai iau dar nu e în poze: spirulină și ulei de primulă (primul pentru efect detoxifiant la ficat și sânge, iar al doilea pentru piele - în combinație cu zinc neapărat)

Suplimentele de la Basic Nutrition sunt foarte bune, iar prețul lor e absolut imbatabil, în jur de 10 lei maxim cutia. Se găsesc din păcate doar în farmaciile Catena, iar în ultima vreme tot mai greu, am senzația că nu prea mai aduc. Oricum plănuiesc o comandă la iherb soon. 

Voi ce suplimente luați?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...