Se afișează postările cu eticheta essence. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta essence. Afișați toate postările

luni, 24 iunie 2013

Ce produse am mai terminat (4)


Zilele acestea sunt în pragul unor noi schimbări în viața mea, despre care vă voi povesti cât de curând. Nu am prea avut chef să scriu pe blog, recunosc, în principal din cauza vremii mohorâte și ploioase de aici. Pe blogurile fetelor care locuiesc în țară citesc că e foarte cald și toți cei dragi de acolo spun că e deranjant, dar închipuiți-vă cum ar fi să vă petreceți zile la sfârșit de iunie mai ales în casă, sub pătură, cu o ceașcă enormă de ceai în brațe, făcând față luptei interioare de a da sau nu drumul la căldură în casă. Erau totuși 17 grade.

Da, am cedat până la urmă. Am pornit căldura. E plăcut să ieși din baie pe gresia minunat de caldă, sentimentul e tare plăcut...E plăcut și să stai în cadă, în apa caldă - prea caldă pentru unii - și să privești ploaia căzând pe geamul tip Velux. Dar totul trebuie făcut cu moderație, așa că la un moment dat devine deranjant tot peisajul. Și atunci m-am întors la niște treburi importante, la schimbările în derulare. 

Am făcut schimbări și în rutina mea de îngrijire a tenului. Am renunțat din nou pentru câteva zile, după ce o făcusem deja în mai, la protecția solară. Începusem să folosesc sprayul Kiss My Face și, deși îmi plăcea produsul în sine, felul în care se absoarbe, ceva mă deranja. Am renunțat la el vreo patru zile, apoi am început să îl aplic doar pe jumătate de față și decolteu. Dar despre asta mai târziu săptămâna aceasta, promit.

Mi-am dat seama că nu v-am povestit de produsele terminate prin mai și înainte când am ajuns la pozele făcute cu ultima tură de produse terminate, după cum puteți vedea și voi mai jos:

- crema hidratantă cu SPF 15 Skin Balancing de la Paula's Choice. V-am povestit de ea aici. Între timp a fost reformulată, actualmente are SPF 30. Am terminat-o la sfârșitul lui aprilie parcă. 

- apă de toaletă Dancing Lady de la Oriflame, în ambalaj de călătorie. Mi-a plăcut mult, am avut-o și în ambalajul obișnuit, care e foarte frumos. E un parfum de flori, orhidee, pară și ceva proaspăt ce nu-mi vine în minte. Sigur o voi recumpăra. Persistența e medie.

- șampon pentru volum de la Cien, marcă proprie Lidl. Mi-a plăcut mult la început, dar apoi a început să-mi usuce foarte tare părul și l-am degradat la funcția de șampon pentru pensule. Pentru asta a fost mai ok.

- demachiant bifazic Yves Rocher. Găsiți aici păreri despre el și altele ca bonus.

- ulei cu vitamina E de la Jason Natural, de pe iherb. Mi-a plăcut, miroase extraordinar a migdale, e foarte dens și hrănitor. Se absoarbe cam greu pentru ten sau corp, așa că l-am folosit pentru păr, lăsat câteva ore înainte de spălare și pentru zone mai uscate precum coatele, genunchii și călcâiele. Și-a făcut treaba, dar nu l-aș recumpăra. So many choices out there, right?

- cremă de mâini cu mango și jojoba de la Oriflame. Mi-a placut! Aș recumpăra-o.

- mască Skin Recovery de la Paula's Choice. Am folosit-o drept cremă hidratantă, mi-a plăcut și o voi recumpăra la un moment dat. Singurul minus e că ustură groaznic dacă îți intră în ochi. Mai multe aici

- pudră So Matte Miss Sporty - probabil a patra pudră de acest fel terminată. Mi-a plăcut, dar m-am cam plictisit de ea. E totuși o opțiune bună, prețul e foarte accesibil - parcă până în 13 lei - și își face treaba. 

- pudră fix&matte de la Essence. Am înțeles că i s-a schimbat ambalajul. Foarte bună, e pe lista de recumpărat neapărat. Îmi place mult că nu are culoare, deci nu riscă să schimbe culoarea machiajului la final și, în plus, chiar matifiază excelent. Preferata mea so far, chiar dacă nu e compactă. 

- luciu de buze nuanța Garnet de la Beautycycle, Amway. Un produs foarte fain, a expirat din păcate.  Miros frumos, culoare intensă, luciu minunat, preț rezonabil. Nu era deloc lipicios și hidrata ușor buzele.

Ce plăcut e să termini produse până la ultima picătură, așa mă apucă entuziasmul să cumpăr altele, pe voi nu? Și, deci, ce ați mai terminat în ultima vreme?

Să aveți o săptămână minunată,
Milena

joi, 28 februarie 2013

Preferatele lunii februarie


Bună, fetelor! Așa cum anticipasem, februarie a trecut extrem de repede. Se apropie luna martie și mai ales primăvara, iar acest lucru binedispune pe oricine cred. Zilele acestea încerc să profit de vacanță pentru a lucra la proiectele pentru master, dar și pentru a mă relaxa și a mă odihni. Luna februarie a fost o lună plină, dar din punct de vedere al cosmeticelor am încercat puține produse noi. Tenul meu a luat-o iarăși razna pentru că am făcut prostia de a încerca din nou BHA. Aveam în casă o mostră din 1% BHA gel și am zis să o încerc pentru a vedea dacă pot reveni la acest produs. Ei bine, m-am lecuit pentru moment. Tenul mi s-a iritat puternic, mi-au apărut coșuri și da, nu mai înțeleg nimic. Dar nu contează asta, deja încep să îmi revin. 

Vă las cu produsele care mi-au fost cele mai dragi în luna care se încheie:



- uleiul de jojoba de la Dessert Essence. V-am povestit de el aici, m-a salvat luna aceasta pentru că a redus din descuamările tenului și mai ales m-a calmat când nimic nu mai funcționa. Love it!
- balsamul de buze Madre Bees, varianta bleu-Unflavoured. L-am aruncat în coș la ultima comandă iherb și de când l-am desfăcut l-am folosit exclusiv, ador mirosul, gustul, faptul că hidratează foarte bine buzele fără a lăsa peliculă unsuroasă din aceea aiurea. Cel mai mult cred că m-a surprins că nu trebuie aplicat des, chiar oferă hidratare de durată. În plus, are doar ingrediente safe și costă sub un dolar. Cu siguranță că la următoarea comandă iherb îmi fac plinul din aceste balsamuri. 
ser leave-in Nature Fusion de la Pantene. Îmi place foarte mult, e ușor de aplicat, are o textură lejeră, ca de loțiune. Miroase foarte frumos, netezește părul, nu îl încarcă. Îl aplic pe părul bine zvântat, dar merge aplicat foarte bine și pe părul uscat pentru extra potolire. Se consumă cam repede, dar îl și folosesc des. 

- fondul de ten Almay Nearly Naked Makeup SPF 15 a fost probabil supriza lunii. În combinație cu pensula buffing din setul Core Collection de la Real Techniques arată extrem de bine pe ten. L-am luat mai demult, la recomandarea Georgianei, dar nu l-am folosit foarte mult. Luna aceasta mi s-a terminat fondul de ten Age-Defying de la Oriflame și am rămas doar cu acesta. Am zis să îi mai dau o șansă și să îl aplic cu pensula - eu de obicei aplic fondul de ten cu degetele - și m-a încântat rezultatul. Cel mai fain e că deși nuanța nu e chiar perfectă pentru mine, aplicat cu pensula problema aceasta dispare. 
- pudra Essence fix&matte - o am de mult, o folosesc aproape zilnic. Îmi place la nebunie, chiar matifiază și ador faptul că nu e colorată, fixează machiajul foarte bine. Am înțeles că va fi scoasă de pe piață și îmi pare tare rău că nu o voi mai găsi.
- glossul Intense Kisses de la MUA, în nuanța Sealed with a kiss a fost extrem de purtat. Îmi place că e foarte cremos, dens, miroase senzațional a miere, nu se strânge aiurea sau ceva. Deși nu e foarte rezistent, culoarea se estompează frumos de pe buze, rămânând uniform pătate. 
- rimelul Wonder Lash de la Oriflame mi-a devenit mai drag luna aceasta pentru că s-a uscat puțin și a devenit foarte fain pe genele mele. Totuși, se împlinesc 3 luni de când l-am desfăcut și e timpul să îl arunc. L-aș recumpăra.
- concealer Studio de la Oriflame - mai am puțin din el, din păcate, dar își face treaba. Îmi place să îl folosesc mai ales la ochi, iluminează frumos zona.


Cam atât pentru februarie. Să vină primăvara!!!

Voi ce ați folosit cel mai mult în februarie și ce vă tentează din produsele de mai sus?

Vă pup,
Milena

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Favoritele lunii noiembrie


Mi se pare doar mie sau timpul trece muuuult prea repede? Or I am just having fun as they say? Anyway, luna care tocmai s-a încheiat nu a reprezentat schimbări prea mari la capitolul îngrijire ten - am mai experimentat câteva produse, dar despre asta mai încolo. Plănuiesc oricum o comandă de produse Paula's Choice până la sfârșitul anului - care e foarte aproape raportat la trecerea acesta accelerată a timpului, așa că probabil voi avea noutăți luna viitoare. Am încercat câteva produse noi pentru corp de care sunt plăcut surprinsă însă. 

Iată ce am folosit cel mai des în noiembrie:




- ulei de cocos Mayam: folosit săptămânal pe post de mască de păr. Super spornic și eficient. 
- șampon cu in și migdale dulci Le Petit Marseillais: o altă pagină din seria "în căutarea șamponului perfect". Curăță bine, nu mi-a provocat mătreață, e hidratant, dar tot mi se îngrașă părul la 2 zile. Cred că l-aș recumpăra că face părul tare moale și fain.
- balsamul Gliss: al doilea flacon consecutiv terminat până la ultima picătură. Review sau mai bine zis odă curând. Acum o să încep balsamul de la Madre Labs din ultima comandă iherb. 
-gel de duș Cottage cu gutui și lapte vanilat: o nebunie de gel de duș! Love it!!!! Am mai avut unul prin septembrie de la ei cu smochine și era super fain, acum l-am luat pe acesta care nu usucă deloc pielea, e cremos și mai ales miroase fix a dulceață/prăjitură cu gutui. Review complet soon, că merită.
- lapte de corp de folosit sub duș, de la Nivea: mama mi-a oferit acest produs că era o noutate și s-a gândit că aș vrea să îl încerc. Practic, este un lapte de corp care se aplică după ce v-ați spălat și clătit de gel de duș și apoi se clătește la rândul său. La o analiză scurtă a ingredientelor, nu m-am încumetat să îl folosesc decât de la coapse în jos, mai ales pe picioare (oricum pe spate nu folosesc niciodată cremă de corp, sub duș sau nu, formulată super sau nu, că nu simt nevoia efectiv, iar pe decolteu și gât folosesc produsele pentru ten). Îmi place însă mai mult decât credeam și pentru picioare este suuuper fain și practic. Îi fac review cât de curând.
- toner Skin Balancing de la Paula's Choice: îl folosesc din octombrie și îmi place foarte mult. Reduce roșeața foarte bine. Revin cu păreri mai clare. 
- serum cu antioxidanți Skin Balancing PC: îl ador de multă vreme. Și cred că relația de iubire va dura. 
- cremă Moisture Boost SPF 30 PC: o folosesc tot din octombrie și îmi place la nebunie! Nu m-am decis încă dacă o recumpăr sau încerc crema Resist cu SPF 30. Decizii, decizii...
- fond de ten Age-Defying Giordani Gold Oriflame: un fond de ten folosit zilnic! cremos, se întinde super, acoperirea nu e deloc mare, dar uniformizează fain și luminează frumos tenul.
- pudră pulbere Essence: incoloră, se aplică ușor, matifiază super bine (face echipă perfectă cu fdt de mai sus, care trebuie neapărat fixat cu o pudră pe un ten mixt ca al meu) și mai ales se consumă extrem de greu.
- ulei pentru cuticule Seacret Spa: l-am găsit recent printre lucruri. L-am primit mai demult de la mama iubitului meu, dar nu prea l-am folosit. E foarte bun, formulat super bine chiar - plin de uleiuri vegetale faine și își face treaba cu brio.   


Cam acestea sunt produsele preferate din luna care tocmai s-a încheiat. Nu-mi vine să cred că e posibil să fac următoarea postare de acest gen anul viitor...


Voi ce ați folosit din cele de mai sus și care e produsul preferat din noiembrie?

joi, 1 noiembrie 2012

Preferatele lunii octombrie


Luna care tocmai a trecut am încercat câteva produse noi de la Paula's Choice - tonerul Skin Balancing și crema pe care o vedeți mai jos cu SPF 30. Am uitat să pun tonerul în poză, nu știu de ce, dar o să îi fac review mai încolo. În orice caz, îmi place tare mult, l-am folosit toată luna octombrie. Apropo, voi face curând un top al tuturor produselor Paula's Choice folosite sau încercate, ce spuneți?

Gata cu vorbăria, iată produsele cele mai folosite luna acesta:




- demachiantul bifazic Yves Rocher - eficient și spornic. Review aici.
- loțiune micelară Créaline/Sensibio Bioderma - micelara mea preferată, luată la ofertă mai demult.
- demachiant DermaEcolia Dr. Pierre Ricaud - descoperire de care sunt tare mândră. Demachiant ușor, fluid, lejer, eficient, fărăr iritanți, cu recipient practic și mai ales ieftin. Love it!
- mască/cremă hidratantă de noapte Skin Recovery Paula's Choice. O folosesc din septembrie aproape în fiecare seară și este absolut super! Nu îmi încarcă tenul și îl lasă baby-soft. Review aici.
- cremă Moisture Boost SPF 30 Paula's Choice. Folosită dimineața în ultima lună, am zis să încerc un sunscreen care nu e water-resistant. So far, îmi place mult. Urmează review mai încolo.
- serum Skin Balancing Paula's Choice. Îl ador!! Review aici.



- balsamul de păr Total Repair Gliss este uimitor. Acesta este al doilea flacon deja. Review soon.
- ulei de jojoba Dessert Essence. L-am folosit și pe ten și mai ales pe decolteu, dar luna acesta l-am aplicat des pe pielea capului. Mi-a calmat iritațiile de la șampoanele aiurea încercate lately și nu îmi îngrașă părul more than usually. 



- pentru machiaj am folosit zilnic baza de machiaj de la Oriflame și un strop din fondul de ten Almay sau Oriflame pe care vi le-am arătat luna trecută la preferate. Baza de machiaj îmi place, fondul de ten se aplică mult mai ușor și rezistă mai mult. Din păcate, nu micșorează timpul de apariție a luciului pe ten, dar nu le poți avea pe toate la un preț așa mic, nu? 
- corectorul Studio Oriflame este favoritul meu de când l-am folosit prima oară. Ador mai ales că iluminează frumos zona ochilor.
- pudra pulbere Essence este foarte foarte foarte bună. Și cu asta am spus tot.
- am început o paletă primită cadou de la mama de ziua mea - Kiko Blooming 05 Ultimate Violettes. Superbe culorile și rezistența, aplicarea la fel. Wow!

Cam acestea au fost produsele mele favorite luna trecută. Voi ce ați folosit din cele prezentate sau ce v-ar tenta? Care e produsul vostru preferat din luna trecută?

joi, 5 iulie 2012

My first NOTD - A lovely secret


De astăzi sunt oficial licențiată în comunicare și relații publice. Mă simt extrem de relaxată, deja sunt în vacanță practic de când am terminat lucrarea de licență. Din toamnă voi începe un master tot pe comunicare în Rennes, Franța și sunt foarte entuziasmată. Deja mă gândesc ce voi împacheta prima oară. Desigur că mi-am făcut ordine și în cosmetice și am decis ce trebuie neapărat să termin înainte să plec. Și pentru că sunt atât  de happy și relaxată am zis să îndrăznesc să postez un NOTD - nail of the day. Vă rog să fiți indulgente, am făcut pozele singură și cel puțin pentru mine e dificil, reușesc să fac poze complet aiurea când fotografiez lucruri independente de mine, ce să mai spun când mă chinui să-mi pozez degetele. Anyway, o să revin cu poze mai bune pe parcurs, chiar încerc. 

În perioada sfârșitul gimnaziului-începutul liceului aveam o pasiune nebună pentru oje, mă dădeam de 3-4 ori pe săptămână, făceam modele etc. și deși în timp s-a estompat, acum dă semne timide de revenire. Oja pe care o port este foarte foarte frumoasă, chiar o să încerc să îi fac poze în soare, pentru că are și mici particule sidefate, dar discrete. Se aplică extrem de bine - eu am întâmpinat probleme chiar și la OPI uneori, se îndepărtează ușor - aici depinde totuși într-o oarecare măsură și de dizolvantul folosit, iar rezistența este aceeași - maxim patru zile în condiții de stat degeaba. În general, chiar și OPI îmi sare de pe unghii a doua, a treia zi dacă fac treaba ori spăl vase, așa că nu investesc în oje. De fapt, colecția mea  e foarte redusă acum, dar plănuiesc să o extind :))). 

So, iată Essence 86 - A lovely secret pe unghiile mele:




Sper să vă placă. Oja am achiziționat-o de la standul Essence din Crângași cu doar 6,5 lei.

Care e oja voastră preferată ever?

duminică, 1 iulie 2012

Preferatele lunii iunie


Cât de repede a trecut luna iunie....Deși a fost o lună plină, am folosit multe produse, majoritatea pe care le știți, așa că am încercat să selectez cam ce produse am folosit efectiv din plina în luna care tocmai a trecut. Pe lângă produsele de mai jos am mai folosit și un mix de uleiuri minunat, primit de la Georgiana, căreia îi mulțumesc din nou cu ocazia asta. Anyway, iată produsele lunii iunie:





- loțiune de curățare solubilă în apă de la Boots No. 7: fără iritanți, cu o consistență cremoasă. Nu face spumă puternică și lasă tenul foooarte luminos. Ador, ador, ador acest produs! E a treia oară când îl recumpăr și merită toți banii. Îl găsiți în Sensiblu.
- cremă de protecție solară cu SPF 45 de la Paula's Choice: o folosesc zilnic de mai mult de un an, sunt la al treilea tub și e foarte foarte eficientă! Cum spuneam, o aplic zilnic pe ten și decolteu. Găsiți review aici .
- serum cu antioxidanți Skin Balancing de la Paula's Choice: l-am folosit seara, în alternanță cu mixul de uleiuri de care vă ziceam mai sus. Din păcate am aplicat cu zgârcenie, pentru că nu mai aveam nici crema Hydralight tot de la PC și era cam aiurea. Dar oricum, acum l-am reachiziționat și e super. Textura e de vis și chiar mă ajută la urmele de la coșuri.
- cremă de corp cu agave de la Yves Rocher: am primit-o prin iarnă, dar abia luna trecută am început să o folosesc. E fabuloasă, miroase a flori, a iarbă proaspăt cosită, e un vis! Textura e ușoară, ca de iaurt aș spune, hidratează excelent. Abia aștept să o recumpăr.
- deodorant spray Nivea Invisible Black&White: dintotdeauna am preferat variantele spray la deodorante, poate iarna mai folosesc câte unul solid, dar vara în niciun caz. Acesta e foarte eficient, miroase a pepene galben, mai degrabă a înghețată de pepene galben, dar nu e puternic încât să acopere parfumul, nu usucă pielea și îl folosesc deseori imediat după epilare fără probleme.
- apă de toaletă Light Blue de la Dolce&Gabbana: perfectă pentru vară, aromă purtată zilnic din mai încoace. Totuși, când ies afară ziua nu o mai aplic pe gât pentru că am pielea sensibilă la soare și mă ustură de la parfum. O să o aplic seara mai mult. Eu de obicei vara mai sar, ca să zic așa, peste parfum, pentru că de la soare poate să ajungă să ne lase pete.
- fond de ten lichid Urban Shield SPF 15 de la Oriflame: textură între lichid și cremos, destul de ușor, uniformizează excelent și nu încarcă tenul. Îmi place mult, iar prețul e accesibil - până în 20 de lei. L-am și verificat de iritanți și sunt sub 1%.
- pudră translucidă pulbere de la Essence: nu mă așteptam să îmi placă atât de mult, dar e chiar faină. Am folosit-o zilnic și abia pare atinsă, nu oxidează or smt, matifiază excelent, iar prețul e foarte bun, în jur de 15-17 lei parcă. 

Cam acestea au fost produsele cele mai folosite în luna iunie. Care sunt preferatele voastre în această perioadă?
V-am pupat! 

duminică, 27 mai 2012

Prima mea vizită la standul Essence


Am ajuns și eu de ceva vreme la standul Essence din Crângași și am reușit să mă potolesc din a cumpăra tot ce aveam de gând, mi-am propus să mai las și pentru alte vizite. Accesul la stand se face foarte ușor, eu am dat o fugă până acolo într-o pauză de la facultate, venind dinspre Gara de Nord. Am ajuns cu metroul, am ieșit la suprafață și am traversat spre Express Bazar Crângași - spre Emag și taddaaa, e chiar în primul magazin standul. Mi s-a părut foarte bine aprovizionat, aveau peste tot produsele care erau trecute și pe etichete, iar prețurile sunt mai mult decât accesibile. E primul stand Essence pe care îl vizitez, nu pot face o comparație, dar nici nu cred că voi avea ocazia pentru că ajung foarte ușor la cel din Crângași. But enough talking, iată ce mi-am luat:





- două oje (inițial au fost patru, dar două le-am făcut cadou unei prietene dragi): 6, 5 lei bucata. 86 - a lovely secret (cea lila) și 90 - I want that! Nu le-am folosit încă, dar cred că imediat ce voi avea puțin mai mult timp voi începe să postez și NOTD-uri. V-ar plăcea?:D
- kitul de sprâncene: 12, 8 lei. Nici pe acesta nu l-am folosit încă, l-am luat mai mult de curiozitate, că am un creion de la dr. Pierre Ricaud care îmi place enoooorm și un kit elf Studio pe terminate. Repet, nu l-am folosit încă, dar ambalajul mi se pare un minus - carcasa pare cam șubredă (mi-e că la o simplă scăpare pe jos se crapă toată), iar pastiluțele de fard efectiv sunt pe un suport foarte șubred, nu prea mă dau în vânt după el. Prin comparație, kitul de la elf Studio mi se pare mult mai elegant ca ambalaj și mai ales rezistent. Dar nu sunt eu genul să judge a book by its cover, așa că o să văd ce părere îmi face efectiv când îl voi folosi. Pentru cele interesate, mai erau o grămadă la stand.
- pudra pulbere: 17, 80 lei. Am încercat-o și îmi place mult de tot. Cel mai fain mi se pare că nu e deloc colorată, e complet albă, dar pe față nu se vede așa, doar dă un minunat aspect mat, iar pentru problemele mele cu sebumul în exces chiar funcționează. Big like!
- creion de ochi nuanța 18 - Everybody's darling: 5 lei. L-am folosit, dar e groaznic. Trec peste faptul că e destul de shimmery, că acest aspect poate să și placă uneori (deși când m-am tot uitat pe la el la stand nu părea deloc shiny) însă are o rezistență oribilă, se aplică aiurea, se întinde foarte nașpa...Ce să mai, dezamăgire totală!

Cam aceasta a fost prima mea "pradă Essence", but I'll be back!:D
Voi ce produse preferate aveți de la ei și peste ce dezamăgiri ați dat?

ps: scuzați calitatea pozelor, tot aștept lumina naturală ok și până la urmă uit să fac pozele ziua, iar eu oricum am talent zero la fotografie.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...