De ce mă întorc în România

Vă scriam mai demult, prin primăvară, despre niște stări sufletești mai tulburi și adevărul e că aceea a fost perioada în care oscilam între întoarcerea în țară sau rămânerea aici. În momentul în care m-am decis să mă întorc, acea greutate sufletească s-a ridicat și am știut că e cel mult bun lucru pentru mine. Ba chiar, vizita scurtă de la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie mi-a întărit decizia. 

Nu vreau acum să explic exact de ce, e o situație mult prea complexă pentru a fi deslușită complet aici. Și nici nu vreau. Mai degrabă vreau să vă spun ce am învățat din luarea acestei decizii. 

Că e bine, printre altele, să ne ascultăm instinctul și să nu lăsăm persoane din exterior să dicteze decizii atât de importante din viața noastră. Că avem o singură viață și trebuie să o trăim în acord cu noi înșine. Că a face pe plac altora sau a face ceea ce e corect în ochii majorității nu e un element al unei vieți armonioase. 

sursa

Cea mai importantă relație o avem cu noi înșine. Așteptarea ca un anumit lucru să se întâmple cândva, cumva, eventual, nu e bună. Să te simți aiurea așteptând un lucru bun nu e nici asta bine. Felul în care ni se spune că trebuie să facem așa și nu altfel, felul în care e bine să trăiești viața ta ascultând ce îți spun alții că e bine, deși ei nu respectă nici pe departe acele principii, e direcția spre amărăciune. 

Dincolo de implicațiile sufletești ale luării unei decizii care îți va schimba viața din nou, descoperi oamenii care îți sunt alături cu adevărat. Ceea ce rămâne e doar confirmarea a ceea ce intuiai deja. Să ieși din când în când, și mai ales într-o formă abruptă și puternică, din viața ta obișnuită, te aduce față în față cu lucrurile care contează cel mai mult pentru tine.

În acest an petrecut în Franța mi-am răscolit cele mai întunecate idei, gânduri, dar și cele mai frumoase și liniștitoare vise și dorințe. Am mai scris câte ceva separat despre lucruri de aici, pe care nu vi le-am arătat încă, dar pe care le voi publica pe măsură ce simt că e cazul. Așa că veți avea poate la final o idee mai amplă despre cum mi s-a părut aici, cum sunt oamenii, mâncarea, locurile și viața în sinea ei minunată. 

Deci, vineri am avionul spre București. O nouă aventură. Abia aștept. 

Până atunci, vă rog, dacă vreți, să vă luați 7 minute din timpul vostru și să vă gândiți la ceea ce vă face fericiți, la viața voastră, nu a părinților, nu a iubitului. Nu la viața voastră închipuită, a persoanei voastre dacă ați face aia și cealaltă, dacă s-ar întâmpla nu știu ce sau dacă ați câștiga la loto. La viața voastră așa cum e ea, așa cum sunteți voi. Și scrieți-vă vouă o scrisoare despre ce vreți, despre ce să nu uitați, despre orice e important pentru voi. 

Sau, dacă nu aveți timp și vreți să fiți și mai eficienți, notați-vă pe un colț de hârtie 2-3 idei despre acele lucruri și țineți-l aproape, citiți-l în fiecare dimineață. 

sursa

Și, dacă v-a ajutat în vreun fel să nu vă pierdeți pe drum, anunțați-mă și pe mine. M-ar face extrem de fericită, zău.

Hugs,

Milena

La Gacilly - acasă la Yves Rocher

Iarăși a trecut mai mult decât aș fi vrut fără să scriu, dar nu mai contează. A trecut sesiunea în zbor, deja sunt în vacanță de pe 2 mai și nu îmi vine să cred, parcă tot am senzația că mai trebuie să fac un proiect, ceva. De Paște ne-am plimbat, a fost o vreme acceptabilă, dar nu pot spune că am resimțit sărbătoarea aceasta ca în țară. Am fost cam nostalgică, recunosc, dar mi-a trecut acum. În câteva săptămâni voi veni în țară pentru prima oară după atâtea luni... E ciudat că nu am mai stat niciodată atât de mult fără să vin în România și chiar mi-e dor. 

Vremea e frumoasă, dar a fost și puțin capricioasă zilele acestea. Oricum, pentru regiunea în care stau, e foarte cald cică la 24 de grade. Ieri am profitat că nu ploua și am mers să ne plimbăm prin La Gacilly, un orășel sau mai bine spus, un sătuc din regiunea Bretagne, locul de origine al lui Yves Rocher, fondatorul brandului cu același nume. Lângă această comună se află și prima fabrică Yves Rocher, iar undeva spre niște coline, în pădurea de lângă La Gacilly, se află și un centru spa YR.

E o comună mică și foarte cochetă, sunt clădiri vechi și micuțe la tot pasul, e plin de boutique-uri drăgălașe, de unde poți cumpăra aproape orice făcut după metode tradiționale, artizanale, de la bijuterii, săpunuri, creme, mobilă, tablouri, haine etc. Prețurile însă sunt destul de piperate la majoritatea produselor, se mai găsesc și chestii accesibile, dar per total mi s-au părut cam nejustificate majoritatea prețurilor. Într-o clădire veche, lângă râul Aff, se află un magazin Yves Rocher, modern acum, dar e locul unde a fost primul lor punct de desfacere. Înainte, în clădire erau și atelierele de realizare a primelor cosmetice YR, acum toate sunt mutate în noua fabrică. Lângă această clădire e și o zona minunată unde te poți plimba în voie, așa numitul labirint vegetal. La tot pasul sunt plante și flori foarte frumoase, în principal plante folosite în produsele YR. În lunile iulie și august se pot vizita și zonele unde se cultivă masiv aceste plante, precum și fabrica YR. 

A fost tare frumos, deși bătea puțin vântul la început, s-a domolit și ne-am putut plimba în voie. Am avut mare noroc că nu a plouat, zona e destul de ploioasă. În orice caz, a fost înnorat nonstop aproape. Anyway, vă las cu câteva poze, inclusiv cu suvenirurile parfumate luate din magazin. 

Vă pup, weekend frumos în continuare!

Plimbări, schimbări și încercări

Hey! A trecut ceva vreme, știu... Adevărul este că s-au întâmplat multe de când nu am mai scris și chiar vreau să scriu mai des, să vă povestesc mai multe. Mai ales despre experiența mea aici în Franța de până acum, complet subiectivă de altfel. Mi-am schimbat din martie și rutina de îngrijire destul de mult, o să vă povestesc săptămâna acesta exact ce și cum. Am două comenzi pe drum, una de la Pierre Ricaud și una de pe iherb și abia aștept să le primesc. 

Zilele acestea sunt în vacanță, dar practic învăț și lucrez la proiecte, că săptămâna viitoare am sesiunea de examene. Nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul și că după aceste trei examene de săptămâna viitoare voi termina acest master. O să vă povestesc și despre această experiență educațională aici cât de curând, probabil în mai, după ce termin oficial sesiunea. 

Și cum nu am mai avut cursuri, am venit să stăm la mama mea zilele acestea, că e mult mai mult spațiu, e grădina mare. A venit primăvara încet, dar zilele acestea a prins puteri și a fost chiar foarte cald. În weekend am făcut grătar, am mâncat pe terasă afară, iar duminică am mers să ne plimbăm până la ocean, aflat la doar o oră și jumătate de unde stă mama. A fost frumos și însorit, păcat totuși că bătea un vânt extrem de agresiv. Sinceră să fiu, ador marea în general, dar Atlanticul nu mi se pare deloc prietenos, e foarte puternic vântul, chiar și vara când am mai mers bătea de nu aveai niciun chef, iar acum că totuși e abia aprilie a fost chiar și mai și. Dar totuși am văzut vreo 2-3 curajoși/nebuni care făceau baie și mai mulți care făceau plajă. Eu am avut pe mine un hanorac cu glugă căptușită și o eșarfă mare la gât. Interesant este că nu am răcit, mai ales că m-am răsfățat și cu o înghețată imensă de zmeură și fructul pasiunii. Iată și câteva poze cu Atlanticul mai puțin prietenos:

maree joasă

se vede sau nu că bătea vântul și era agitat oceanul?

(da, știu că fac poze groaznice, thank you very much)

zonă îndiguită, ca un mic golf. adio valuri și agitație

mareea începea din nou să crească. înainte erau complet pe uscat

Anyway, voi mai rămâne la mama și în weekend, deși am înțeles că de vineri se strică vremea în sensul că scad temperaturile cu 10 grade, dar e minunat, înseamnă că va fi o vreme numai bună de stat în casă și de învățat pentru sesiune. Și cum la mama mereu dau iama în ce produse și-a mai luat și le testez și eu, am zis să vă arăt ce am încercat zilele acestea. Înainte mai vreau să vă zic doar că sunt mândră că i-am făcut mamei o rutină aproape complet din produse foarte bine formulate, are crema hidratantă și pe cea de protecție solară de la Paula's Choice, restul sunt bine formulate și începe să descifreze tot mai bine etichetele. La îngrijirea părului și a corpului continuă să ia decizii singură, dar așa mai testez și eu chestii diverse:

- masca de păr Elseve Re-Nutrition de la L'oréal are o textură foarte densă, ca un unt de corp mai degrabă, are o culoare gălbui pal, un miros plăcut, dulceag, ca de miere, floral chiar, dar nu grețos, deloc persistent. Am folosit-o pe post de balsam de păr de câteva ori și mi-a lăsat o impresie bună, părul era extrem de moale după folosire și chiar și-a făcut efectul. Nu știu dacă aș cumpăra-o totuși, habar n-am care e prețul, dar i-aș da o șansă probabil. Nu am folosit-o ca o mască, adică să o las să acționeze mai mult pe firul de păr, așa că părerea mea e bună pentru un balsam de păr. 

- șamponul uscat cu extract de lămâie de la Garnier a fost o mare dezamăgire, bine că nu l-am cumpărat eu că regretam. Singurul lucru bun e mirosul, fresh, proaspăt și plăcut. Însă nu își face deloc treaba pe care o pretinde pe etichetă. Aplicat pe păr este foarte ciudat, umezește podoaba capilară, zici că te-ai dat cu un spray lichid sau ceva pe păr, arăți plouat/ă. E foarte dubioasă toată treaba, vă zic sincer. Eu l-am aplicat cât am stat acasă și după ceva timp s-a uscat și părul părea oarecum ok, poate mai puțin gras, dar totuși, dacă nu ai timp să stai ore să te usuci după ce faci? Se presupune că șamponul uscat e un produs care să te scoată din încurcătură când nu ai timp de toată tărășenia cu apă, șampon, balsam și toate cele. Da, încă un produs Garnier care mă dezamăgește. Eu am oarecum o părere proastă despre produsele lor pentru că majoritatea celor încercate de la ei nu mi s-au părut deloc eficiente, dar e posibil ca unora să le priască totuși. 

Cam atât pentru azi, vreau tare mult să scriu mai des. Ce părere aveți dacă aș scrie și despre alte subiecte, nu neapărat cele beauty related, ca să zic așa, dar ce am mai făcut pe aici prin Franța, în principiu despre experiența și viața de aici? Ah, da. Și mă gândeam să vă povestesc despre un aspect poate mai delicat, dar cred eu, extrem de important, la care m-am gândit citind articolul acesta al Ioanei. Practic, mă refer la experiența mea în această privință, la toate investigațiile pe care le-am făcut etc. Poate fac lumină pentru unele dintre voi care caută experiențe personale. Și mai ales, poate vă inspiră să faceți și voi controlul anual necesar. 

Hai că vă las acum. Mă bucur că scriu din nou, tare dor mi-a fost.

Vă pup, 

Milena

După 6 luni

Memoria noastră poate fi stranie de atâtea ori...Asociem gânduri, sentimente, vise, idei, regrete și persoane cu elemente care mai de care mai bizare. Uneori suntem banali până la cer - mirosul de unt fiind unul dintre miile de lucruri pe care le asociez Franței. Alteori intervin fenomenele meteorologice - ploaia măruntă, deasă și isterică, lipsită de motive - pe care o transformăm din încăpățânare în ploaie caldă, de vară, fără să ne mai grăbim, fără să mai deschidem umbrela, preferând să ne udăm până la piele. Pentru un plus de autenticitate, pentru a deveni de-ai locului. 

sursa

E nevoie de atâtea pentru a aparține unui loc. Se spune. Cine spune și de ce? Cui ascultă. Eu zic că trebuie să vrei. Și de acolo pornește totul. După luni de încăpățânare, de suferință autoindusă, de momente de neînțeles, de clipe în care am preferat să mă uit înapoi într-o notă amară, de uitat înainte cu (încă) același fatalism balcanic, am decis să las lucrurile să se întâmple. Să mă las purtată de tot ce va veni. Oriunde m-ar duce. 

Și totuși, îmi aduc aminte atâtea detalii de acum fix 6 luni. Încercarea de a respira adânc, de a captura cât mai multe imagini mentale despre locurile de către care urma să mă îndepărtez, privirile celor din jur...Trezirea de dimineață. Zborul, gândurile de entuziasm și teamă, atât de echilibrat dozate încât nu îmi dădeam seama ce e cu mine, parcă plecam în vacanță. Prăjiturile din aeroport, soarele atât de liniștit din Paris, secvențele de film, Sena și clădirile albe și curate. Tunelurile. Oamenii atât de aproape, de îndepărtați. Drumul atât de nesfârșit. Prima destinație. Acțiuni făcute din reflex, comportament neconștientizat, automatisme. Nevoia de somn și neputința de a mă odihni.

Trezirea, mai stranie ca oricând. Precum trecerea printr-un jet rece de apă. Presiunile celorlalți, greșeli corectate, nevoia de a analiza și de a interioriza, de a reflecta. Fără ocazii de a o face însă. Seri cu fum, cu soare și iarbă arsă de ploi de vară. Vântul cald din tunelul de pădure, viteza uitării. Cum ai reporni un aparat. Libertatea iubirii.

Căutări, nepotriviri, frustrări, greșeli, nervi întinși la maxim. De mine însămi. Eu mie. Pentru că e greu să nu fii stresat. Și apoi atât de multă analiză, întoarcere pe dos, uitare fără rost, în gol. De parcă vreodată facem ceva îngrijorându-ne, altceva mai mult decât a crea probleme. Gânduri grele, despre cum voi uita oamenii, cum ei mă vor uita pe mine. De parcă am murit sau ceva. De parcă am plecat într-o altă realitate. 

După 6 luni, sunt la fel de exigentă cu mine însămi, pe cine păcălesc? Toate le vreau acum, aici, întâmplate imediat. Cum vreau eu. De parcă am deținut vreodată controlul. Chiar asupra mie însămi. 

Învăț. Să las gândurile rele deoparte, să las deoparte oamenii care nu îmi aduc nimic bun sau frumos, aici sau departe. 

Planuri și vise. Rânduri scrise în mii de agende, în mii de foi, de notițe indescifrabile. Post-it-uri pline de citate. Se spune că motivația trebuie făcută zilnic, de mai multe ori pe zi chiar. Întreținută. Precum spălatul pe dinți, precum focul în sobă. Dar mai sunt și zilele în care n-ai chef de nimic. Și învăț că nu e o tragedie. Pentru că după ele urmează zilele în care chiar pun în practică gândurile imposibile din zilele în care stau uitându-mă în gol. Nu, nu sunt nebună. But then again, ce înseamnă a fi nebun? 

Viori închipuite, dorințe neîmplinite. Încă. De ce mai fac planuri dacă nu le respect? Îmi dau acest stupid sentiment de control. Cât de primitivă mă simt de fiecare dată când realizez clar ceva despre mine. Și închid ochii. Zilele trec, mă trezesc. Un univers suprarealist parcă, vitrine magice, colorate - îmi aduc zâmbetul pe buze. 

Oamenii buni se apropie de tine doar dacă îi lași. De ce fug uneori? Pentru că mă simt bine și singură. Și de aici îmi vine cea mai mare libertate.

După 6 luni, mă simt bine. Asta știu. Iar în urmă mă uit înapoi doar pentru a vedea cât de departe am ajuns. Și sunt fericită.

După 4 luni

Bună, fetelor! Ultimele săptămâni au fost pline de proiecte pentru master și nu prea am găsit energia să mai scriu pe blog. Vă mulțumesc celor care ați mai vizitat totuși acest colțișor, chiar și când nu am scris... Acest lucru mi-a adus zâmbetul pe buze chiar și în cele mai epuizante zile.

Parcă e greu să revin brusc cu un review al vreunui produs, mai ales că simt tot mai des nevoia să mai scriu câte ceva despre viața de aici, despre lucrurile pe care le învăț zilnic despre mine mai ales. Și într-un fel lucrurile au legătură și cu obiceiurile mele de a cumpăra cosmetice, așa că azi vă voi vorbi despre câteva lucruri pe care simt nevoia să le spun după patru luni aici. Vă spun sincer, oricât de clișeic ar suna, nu-mi vine efectiv să cred cât de repede trece timpul. Pe 17 august, alături de logodnicul meu aterizam la Paris și ne îndreptam spre Rennes, chinuindu-ne puțin să împingem 4 valize enooorme și să le îngrămădim în portbagajul mașinii mamei mele.

După aceste 4 valize și 4 luni simt că am aflat multe lucruri despre mine, despre cum aș vrea sau nu aș vrea să îmi trăiesc viața. Am reușit chiar să îmi permit mie însămi să mă gândesc altfel la viață, la viitorul meu, la unele opțiuni pe care cândva nici măcar nu mă puteam lăsa să le iau în considerare. Cred că singurii care stau în calea noastră suntem noi. E adevărat că nu poți schimba sistemul în care trăiești sau lumea în care trăiești, dar poți schimba felul în care o privești.

Dar aici nu vreau să țin discursuri motivaționale. Am avut în ultimele luni mai multe momente grele, dificile. Am trecut prin surprindere, bucurie, dezamăgire, dor și chiar durere sufletească. Pe care singură mi-am impus să o trăiesc, să o sufăr. Pentru că uneori ni se urăște cu binele sau chiar ne plictisim de fericire, devenim triști. Se poate să fie în ecuație și o doză de istoric al dezamăgirilor, dar și unul al fericirilor destrămate. De aceea uneori probabil că nu ne prea vine a crede că putem fi atât de fericiți, parcă nu am fi noi. Nu e vorba de merit, eu chiar cred că merit să fiu fericită și încă mult, cu vârf și îndesat. Și asta pentru că mă iubesc pe mine mai mult decât orice. 

Viața poate fi liniștită - iată prima lecție pe care încerc să o învăț de patru luni încoace în acest orășel din vestul Franței. Că poți fi amabil, că poți și mai ales trebuie, din respect pentru tine mai întâi, să fii înțelegător cu ceilalți, chiar și când ai o barieră lingvistică mai mică sau mai mare, dar care te face să nu poți spune instantaneu exact ce ai vrea să spui sau chiar și când îți vine să îi strângi de gât pe ceilalți din jur. Și atunci e bine că nu poți comunica perfect, pentru că ai parte de câteva secunde sau minute în care ajungi să conștientizezi cât de repede judeci, cât de repede și de ușor alegi să fii răutăcios și indiferent. 

Da, luăm cele mai multe lucruri din viața noastră de la sine și pentru că avem senzația că ni se cuvin din cine știe ce motive mai mult sau mai puțin justificate ori egoiste. În condițiile astea, a-ți reevalua felul în care te raportezi la alții, la tine mai ales, este foarte greu. E dureros. Și ajungi deseori într-un punct în care simți că nu mai faci față presiunii. Să te întorci din drum ți se pare cel mai ușor, dar problema este că nu mai e posibil. Nu poți să te întorci fiind același. Chiar dacă m-aș întoarce în România pe termen lung sau chiar dacă aș pleca de aici altundeva, nu aș mai fi aceeași. 

Pentru că voi fi învățat că da, a număra până la 10 până să spui ceva este miraculos. Nu degeaba este acesta cel mai valoros sfat dat de bunicul meu drag, de care mi se face uneori dor până la limita suportabilității. Nu mai zic de bunica mea. Sau de alți prieteni. Dar pentru a continua să fii persoana pe care ei o iubesc și o cunosc, trebuie să continui să te afli tu pe tine. Și e ceva extrem de paradoxal aici - devenim mai apropiați uneori unii de alții cu cât distanța e mai mare. Și nu, ochii care nu se văd nu se uită.

Liniștea poate deveni deranjantă când ești obișnuit să alergi practic ca nebunul fără sens, căci de atâtea ori dacă ne-am opri din goană, tot de atâtea dăți am vedea că degeaba alergăm. Și uneori devine atât de frumos să savurezi liniștea, să înveți să o accepți, încât ți se schimbă felul de a privi lumea. Devii și tu mai bun, mai înțelegător cu alții și cu tine. Și mai ales, îți dai seama de ce ai nevoie cu adevărat pe moment sau pe termen lung - de atât de puțin încât te rușinezi de tine și mai că te scuzi. Scuzele sunt bune pentru alții să le oferi, ție oferă-ți direct iertare. 

Aceste rânduri nu înseamnă că viața în Franța e perfectă, că nu sunt lucruri aiurea și aici. Sau că nu sunt lucruri din România de care mi-e dor. Înseamnă doar câteva lucruri de care am devenit tot mai conștientă în ultimele luni. 

Vă mulțumesc că ați citit până aici și vă întreb - voi ați vrea să plecați din țară? Ați reflectat la asta în mod serios sau e doar ceva ce vă spuneți când vă enervează ceva în România? 

Vă pup și vă doresc o săptămână liniștită!

Milena

NOTD - Red in the park

Hey! Zilele acestea parcă e primăvară aici...15-16 grade, soare și atât de plăcut. Și pentru că nu se știe când începe să plouă de nu se mai oprește, am profitat și am ieșit în parc. E prima dată când mergem în parcul Thabor din Rennes, e cel mai mare din oraș și nu l-am văzut pe tot, dar vom recupera cu siguranță, este atât de frumos și de liniștit. 

M-am tot gândit ce să mai scriu despre venirea în Franța, acomodarea aici...Adevărul e că nu știu ce v-ar interesa exact pe voi, poate îmi spuneți în vreun comentariu dacă este ceva anume ce ați vrea să vă spun. So far, au trecut 2 luni jumătate de când am venit aici, două luni de când locuim doar noi doi și e interesant să ne adaptăm la nou împreună. Simt că toate vin așa de la sine uneori și deja încep să nu mă mai surprindă lucrurile normale de aici pentru că le văd peste tot, mă bucur de ele peste tot. 

Perspectiva unei situații financiare mai liniștite decât în România este probabil principalul motiv pentru care românii pleacă în afară, este și unul dintre motivele mele - chiar dacă nu mi s-a confirmat încă (fiind deocamdată tot studentă pe banii părinților), însă simt tot mai mult că motivul pentru care aș vrea să rămân să îmi construiesc o viață aici este liniștea și relaxarea cotidiană pe care o poți obține și întreține infinit mai ușor decât era pentru mine în România. Și slavă Domnului, nu mi-era rău acolo, însă mă simțeam atât de neputincioasă uneori, atât de furioasă și lipsită de perspectivă încât mă bucur că am reușit să văd cum e aici. 

În altă ordine de idei, mi-am făcut acum câteva zile unghiile roșii - mi se făcuse dor de nuanța acesta pe unghiile mele, iar ieri când eram în parc am făcut câteva poze și la unghii, so...această postare este un fel de 2 în 1 aș spune.

- m-a impresionat mult de tot această ojă la aplicare și rezistență. Ce vedeți în poze este starea de după 3 zile de la aplicare, un record pentru mine cu unghii aproape intacte și mai ales, e doar un strat subțire. Recomand ojele acestea, aș vrea să am mai multe, pe acesta mi-a adus-o mama de la târgul din toamnă de la Romexpo de beauty&co. Știți cumva unde se mai găsesc?

Și acum vă las cu multe poze, sper să nu vă plictisiți, nu sunt cele mai reușite, însă ceea ce înfățișează este foarte reușit după părerea mea. Nu am văzut nimic lăsat la întâmplare, peste tot erau atât de multe flori de sezon, aranjamente, atâtea culori superbe. Aștept cu nerăbdare să văd cum se schimbă aceste locuri o dată cu  trecerea anotimpurilor, cred că surprizele vor fi tare plăcute.

- și....mi-am făcut puțin curaj să pun o poză și cu mine. După cum vedeți, nu mă machiez prea elaborat - în poză am puțin puțin fond de ten, pudră, rimel, doar o "dâră" de fard de pleope și creion de sprâncene (cât aș vrea să învăț să le conturez la fel pe amândouă - am cele mai ciufulite, inegale și rebele sprânceneee, iar eu un anti-talent la conturarea lor:))))

Și cam atât. Sper că v-ați relaxat puțin privind pozele. Mâine vă arăt preferatele lunii octombrie - o lună care a trecut mult, dar mult prea repede, nu-i așa?

pupici,

Milena

Primele impresii din Franța

După cum știți dacă mi-ați citit postările din ultima vreme, m-am mutat în Franța împreună cu logodnicul meu pentru a ne continua studiile aici - basically pentru a încerca să ne facem o viață aici. Sunt enooorm de multe de spus, nu știu dacă voi reuși să fiu foarte clară, căci deocamdată e totul foarte nou și pentru mine. Cu toate astea, parcă mi-ar plăcea să rețin traseul acesta al acomodării în Franța, așa că o să încerc să scriu cât de cât des, pentru a urmări cum evoluează aventura. Nu intenționez totuși să vă plictisesc, o să menționez cât de multe chestii beauty related apuc. 

Îmi place aici. E drept că mi-e dor de membrii familiei rămași în țară și de prieteni, dar în rest m-aș putea obișnui destul de bine trăind aici o perioadă luuungă. În orice caz, îmi doresc să fac tot ce pot pentru a mă acomoda și a mă integra. Sunt conștientă de statutul de străină pe care îl am, dar prefer să fac din asta un avantaj - perspectivă mai amplă etc. și nu să mă gândesc prea mult la faptul că nu voi fi acceptată or smt. Ok, uneori mai sunt homesick - a trecut o lună și un pic, cred că e normal - și probabil că voi mai fi, dar faptul că îl am pe iubitul meu alături mă ajută enorm. Plus că mama și soțul ei ne-au ghidat o grămadă pe aici. 

Important e să îți dorești, căci sistemul e coerent și te ajută enorm. Regulile jocului sunt foarte clare, dacă le respecți vei fi nu doar respectat, dar și liniștit și acceptat. Dar nu vreau să vorbesc acum despre asigurările de sănătate, de cele sociale, de măsurile și ideile logice ale unui sistem care funcționează. Noutatea lor derivă din faptul că sunt implementate la tot pasul, nu că există, pentru că mi se pare normal și de bun-simț să existe. 

Parcă am zis că nu vă plictisesc și am cam început. Să revin. Țara și cultura sunt foarte frumoase, bogate în sensul cultural și al dezvoltării sociale. O viață liniștită - asta descrie stilul franțuzesc până acum în mintea mea. Să nu lucreze aproape nicio bancă lunea și majoritatea instituțiilor publice (și nu numai) miercurea e uimitor, să ai o pauză la prânz de două ore în care să poți să mănânci relaxat, să ți se zâmbească amabil la (aproape) fiecare pas, să ți se explice procedurile cu răbdare, fără impolitețea atât de des întâlnită în rândul personalului din instituțiile publice românești e minunat. Da, veți spune, e mai ușor poate să fii așa când nu ai atât de multe griji și presiuni și incertitudini și când statul chiar îți oferă ceva pentru ceea ce îți cere prin taxe și impozite. Iarăși am deviat, nu-i așa? 

Să ți se dea chitanță când plătești chiria, să ai mochetă pe casa scării, să fie curentul mai ieftin după miezul nopții până în zori, să fie mâncarea și hainele accesibile, serviciile de transport public impecabil gândite, să ai posibilități multiple privind formarea profesională - nu eterna idee că trebuie neapărat să faci o facultate, să existe un salariu minim din care poți trăi ok (bine, fără răsfățuri, știți la ce mă refer), să se recicleze cu atât de multă conștiinciozitate, să nu se facă risipă, să se tundă peluzele și tufișurile atât de ordonat, să nu fie câini pe stradă, să ți se facă rapid contract la internet, telefon fix, electricitate și toate pe numele tău - tu fiind doar un locatar-chiriaș, să ai autostrăzi la orice ieșire din oraș sau din sat aproape, să fii lăsat să treci când ai roșu la semafor, să te plimbi prin parcuri impecabile, să ai acces rapid la servicii publice - cam orice poți rezolva online, să ai atât de multe obiective turistice conservate, respectate și protejate pentru a te bucura de ele, să înveți că viața nu e o goană către cumpărături la 9 seara, că există un timp pentru toate și că e atât de important să ne relaxăm - iar astea îmi vin doar acum în minte. 

Nu sunt nici ipocrită, nici oarbă privind elementele negative - ele există, dar se lucrează pentru estomparea lor și în cazul majorității lor e o chestiune de perspectivă. Da, mi-e dor de unele lucruri din România, dar nu cred că atât de mult încât să nu încerc să fructific această oportunitate pentru a vedea ce obțin din ea. Din categoria - nici nu îmi plac, nici nu-mi displac - sunt câteva lucruri care mă șochează, dar este cu siguranță pentru că sunt obișnuită cu alte lucruri. Printre ele este faptul că oamenii merg atât de relaxați prin ploaie - locuiesc în capitala regiunii Bretagne, în Rennes - al 10-lea oraș ca mărime al Franței - unde plouă foarte des. E unul dintre lucrurile cu care nu m-am obișnuit încă. Astăzi am ieșit să cumpăr ceva și era atât de soare, aveam ochelarii și mă gândeam să îmi dau jacheta jos - până în capătul străzii a început să plouă torențial și s-a oprit fix când să intru la metrou - adică în maxim 10 minute. Da, e foarte schimbătoare, dar e stabilă ca temperaturi, nu există diferențele de la noi: 40 vara și minus 20 iarna. Iar oamenii de aici merg prin ploaia torențială și rece, relaxați, în sandale, fără umbrele cei mai mulți. 

Din categoria beauty related, mă surprind plăcut unele lucruri, iar altele mă enervează pe alocuri. Obsesia națională pentru bio, uleiuri esențiale, dermatocosmetice și lipsa aproape completă a culturii sunscreen mă înnebunesc. Bio e ok pe alocuri, mai ales la mâncare și chiar și la unele cosmetice - care sunt extrem de accesibile contrar a ideii ca bio poate însemna scump, dar nebunia cu uleiurile esențiale mă termină.  Au raioane întregi peste tot cu ele. Sau - văd zilnic în metrou sau pe stradă tipe atât de nearanjate, de nepensate,  unele chiar mirosind a transpirație sau pe altele aranjate, machiate, dar cu oja sărită de vreo două săptămâni - eu mi-aș roade oja de pe unghii decât să ies așa - bănuiesc că dizolvantul e out of question dacă au unghiile așa. Dar poate sunt eu cârcotașă - să fie astea lucrurile rele.

Că bune avem...chiar azi m-am întors acasă cu două sticle enorme de loțiune micelară Bioderma Crealine - Sensibio H2O. Un litru în total la 16 euro. Un preț foarte bun zic eu. Și am pus deja ochii pe niște minunate lip stainuri Just Bitten de la Revlon pe care le-am ochit stând la coadă să plătesc micelara în farmacie. Era 8 euro bucata. Ah, și îmi place că în unele supermarketuri precum Auchan etc. au raioane de farmacie la un loc cu raioanele de cosmetice normale, se dublează zona de căutări. Sinceră să fie, nu am apucat să merg prin foarte multe zone comerciale, voi recupera pe parcurs. Până una alta, m-aș opri. Sper că nu v-am plictisit - prea tare. 

Să mai scriu sau nu despre Franța? Luați în seamă faptul că acestă postare a fost scrisă în miez de noapte și este extrem de posibil să fi fost incoerentă.

totuși, până data viitoare,
pupici,

Milena