miercuri, 17 iulie 2013

De ce mă întorc în România


Vă scriam mai demult, prin primăvară, despre niște stări sufletești mai tulburi și adevărul e că aceea a fost perioada în care oscilam între întoarcerea în țară sau rămânerea aici. În momentul în care m-am decis să mă întorc, acea greutate sufletească s-a ridicat și am știut că e cel mult bun lucru pentru mine. Ba chiar, vizita scurtă de la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie mi-a întărit decizia. 

Nu vreau acum să explic exact de ce, e o situație mult prea complexă pentru a fi deslușită complet aici. Și nici nu vreau. Mai degrabă vreau să vă spun ce am învățat din luarea acestei decizii. 

Că e bine, printre altele, să ne ascultăm instinctul și să nu lăsăm persoane din exterior să dicteze decizii atât de importante din viața noastră. Că avem o singură viață și trebuie să o trăim în acord cu noi înșine. Că a face pe plac altora sau a face ceea ce e corect în ochii majorității nu e un element al unei vieți armonioase. 


Cea mai importantă relație o avem cu noi înșine. Așteptarea ca un anumit lucru să se întâmple cândva, cumva, eventual, nu e bună. Să te simți aiurea așteptând un lucru bun nu e nici asta bine. Felul în care ni se spune că trebuie să facem așa și nu altfel, felul în care e bine să trăiești viața ta ascultând ce îți spun alții că e bine, deși ei nu respectă nici pe departe acele principii, e direcția spre amărăciune. 

Dincolo de implicațiile sufletești ale luării unei decizii care îți va schimba viața din nou, descoperi oamenii care îți sunt alături cu adevărat. Ceea ce rămâne e doar confirmarea a ceea ce intuiai deja. Să ieși din când în când, și mai ales într-o formă abruptă și puternică, din viața ta obișnuită, te aduce față în față cu lucrurile care contează cel mai mult pentru tine.

În acest an petrecut în Franța mi-am răscolit cele mai întunecate idei, gânduri, dar și cele mai frumoase și liniștitoare vise și dorințe. Am mai scris câte ceva separat despre lucruri de aici, pe care nu vi le-am arătat încă, dar pe care le voi publica pe măsură ce simt că e cazul. Așa că veți avea poate la final o idee mai amplă despre cum mi s-a părut aici, cum sunt oamenii, mâncarea, locurile și viața în sinea ei minunată. 

Deci, vineri am avionul spre București. O nouă aventură. Abia aștept. 


Până atunci, vă rog, dacă vreți, să vă luați 7 minute din timpul vostru și să vă gândiți la ceea ce vă face fericiți, la viața voastră, nu a părinților, nu a iubitului. Nu la viața voastră închipuită, a persoanei voastre dacă ați face aia și cealaltă, dacă s-ar întâmpla nu știu ce sau dacă ați câștiga la loto. La viața voastră așa cum e ea, așa cum sunteți voi. Și scrieți-vă vouă o scrisoare despre ce vreți, despre ce să nu uitați, despre orice e important pentru voi. 

Sau, dacă nu aveți timp și vreți să fiți și mai eficienți, notați-vă pe un colț de hârtie 2-3 idei despre acele lucruri și țineți-l aproape, citiți-l în fiecare dimineață. 

Și, dacă v-a ajutat în vreun fel să nu vă pierdeți pe drum, anunțați-mă și pe mine. M-ar face extrem de fericită, zău.

Hugs,
Milena

6 comentarii:

darlyst spunea...

Te astept cu drag si poate ne ma vedem. :)
Pana la urma totul va fi bine, nu?

Milena spunea...

@darlyst: multumesc mult! da, totul e bine deja. abia astept sa ne vedem, neaparat! te pup

Adelina Radu spunea...

Dicutam in facultate la un curs de management international despre cei ce emigreaza si ni se spunea atunci ca cei ce se introc sunt cei ce nu se pot adapta, dar nu cred asta. Probabil atunci o credeam, dar plecand din tara mi-am schimbat ideile. Ma bucur ca te-ai intors acasa si sper sa fi fericita. Eu inca sunt departe, dar nu mai imi place aici, de fapt nu stiu daca mi-a placut vreodata. Ma bucur totusi ca am reusit sa imi acumulez puncte valorice in CV, caci in rest, viata aici e ansota fata de cea de acasa.

La anul ma voi muta din nou, nu stiu sigur unde, trebuie sa mai evaluez posibilitatile, dar din pacate nu in Romania... cel putin nu inca, pentru ca intr-o zi, ma voi imbarca pentru totdeauna in acel avion ce ma va duce acasa, in orasul meu de pe Crisul Repede, in locul unde m-am nascut si dupa care tanjesc.

Sa te bucuri de Romania asa cum cei plictistit de tara nu stiu. Cred ca fiind departe de casa, intelegem de fapt cat de mult ne iubim tara, eu una, o iubesc.

Milena spunea...

@Adelina Radu: ce mult m-a bucurat mesajul tau la o postare mai veche, multumesc! da, teoriile le-am citit si eu despre cei care revin si despre cei care pleaca. si ei zic ca "you can't go home againt", dar eu zic ca la mine e mai bine decat inainte sa plec sau decat in Franta. pur si simplu sunt atat de fericita acum incat nu ma mai intereseaza statisticile.
ai punctat bine multe chestii pe care si eu le-am simtit cand eram departe si acum ma simt linistita, ca si cum sunt acolo unde trebuie sa fiu. si eu iubesc Romania si cred ca sunt multi asa cum ai spus, care sunt plictisiti de ea, dar treaba lor. viata fiecaruia e diferita si de noi depinde sa o facem asa cum vrem. te pup si te imbratisez, iti doresc numai bine acolo unde esti si sa ma anunti cand te intorci acasa!

Adelina Radu spunea...

Pentru moment, vin acasa de Craciun,ma aduce Mos Craciun in sanie pentru ca aterize in 24 pe la 12 noaptea :) Tu din ce oras esti?

Milena spunea...

@Adelina Radu: eu locuiesc acum in Bucuresti, dar m-am nascut in Comanesti, judetul Bacau si acolo ma duc si eu de sarbatori. familia iubitului meu e din Bucuresti si incercam sa impacam pe toata lumea de sarbatori. te pup!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...