luni, 15 iulie 2013

Paula's Choice goodies


Bună, fetelor! Ce mai faceți voi? Aici e o căldură incredibilă de mai bine de o săptămână și se anunță la fel și până duminică cel puțin, deși eu plec vineri înapoi în România. Dar despre asta o să vă povestesc altă dată. Acum vreau să vă arăt ce produse mi-am luat de la Paula's Choice recent. Pentru asta e nevoie totuși de o mică introducere.

Cam de pe la începutul lunii iulie am început iarăși să am probleme cu tenul. E drept că renunțasem la exfolianți de multă vreme, mai exact din iarnă. Dar, deși problemele se amelioraseră, ceva tot nu era ok. Ba dimpotrivă, aveam tenul iritat, mereu plin de zone roșii. Ba, colac peste pupăză, îmi apăruseră și unele coșuri mai dureroase, din acelea sub piele, de care nu am mai avut de ani de zile. Cel mai deranjant era că aveam tenul încărcat și iritat, inclusiv la nivelul decolteului și gâtului. 

Am eliminat din nou protecția solară - crema cu SPF 45 de la Paula's Choice nu mă mai ajuta din păcate, așa că am vândut-o de vreo lună - și foloseam produsul de la Kiss My Face cu SPF 30. După 3-4 zile deja aveam tenul mai ok, dar nu eram încă sigură că e de la renunțarea la KMF, așa că după 5 zile am folosit iarăși produsul. Da, puțin cam masochistă, dar măcar mi-am verificat bănuielile. A doua zi iarăși aveam tenul iritat și mici explozii erau pe cale să se producă peste tot. Am abandonat definitiv produsul KMF și am decis că nu voi mai folosi de acum înainte decât protecție solară minerală. În lipsa temporară a unui produs potrivit, am decis să îmi și schimb radical rutina câteva zile, vă spun mâine exact ce rutină de îngrijire a tenului am avut săptămâna trecută.

Anyway, am zis să dau o comandă la Paula's Choice și, intrând pe siteul european, m-am enervat din nou teribil și am zis că o să îmi bag picioarele să comand din SUA. Mi-am făcut cont, mi-am adăugat produsele dorite și am terminat comanda. Am primit pe mail datele pentru a urmări coletul - ceea ce am și făcut. A plecat lunea trecută, pe 7 iulie din Seattle, miercuri - pe 9 - deja era la Paris și astăzi l-am primit acasă la mama. Trebuia să ajungă de vineri curierul, dar a avut niște probleme pe drum. Ar fi ajuns mai repede dacă putea fi lăsat în cutia poștală, dar trebuia semnat pentru el neapărat. Nu am plătit niciun fel de alte taxe, transportul a fost 40 de dolari. A meritat? Din punctul meu de vedere, cu vârf și îndesat. Și, iată ce mi-am luat: 

- noua cremă Hydralight cu SPF 30 - 17,81 dolari. Pe siteul european acest produs este 27,50 euro.


- tratamentul cu 2,5 % peroxid de benzoil din gama Clear - 14,41 dolari. Nu se găsește pe siteul european.


- tratament cu 7% AHA și hidroquinonă din gama Resist - 16,96 dolari. Nici acest produs nu e disponibil pe siteul european.

- tratament de albire temporară a dinților - 12,71 dolari. Nu e disponibil pe siteul european. 


- mini-set pentru 2 săptămâni de utilizare a gamei Clear împotriva coșurilor - mi-am ales varianta Regular, mai există și Strength - 11, 09 dolari. Include un gel de curățare de 30 ml, un exfoliant cu 2 % BHA de 30 ml și tratamentul cu 2,5 % peroxid de benzoil de 15 ml, toate din gama Clear. Au venit într-o borsetuță din plastic transparent, foarte practică. Acest set nu este disponibil pe siteul european, dar se pot cumpăra primele două produse separat sau împreună, fie 5 euro bucata, fie 10 euro împreună, deci ciuciu ofertă.


- am primit gratuit 3 mostre la alegere - mi-am luat cele două tonere neîncercate până acum - Hydralight și Moisture Boost și o mostră de 1% BHA, varianta loțiune. În colet am mai găsit și o cărticică de 65 de pagini despre 20 de mituri de frumusețe și tot felul de sfaturi, scrisă de Paula Begoun și echipa ei. 


Sunt foarte mulțumită de comandă, aș mai comanda din SUA pe viitor, dar doar să vină tot așa acasă la mama în Franța. Din România nu m-aș aventura, sigur vine la poșta vamală și nu am chef de complicații sau mai rău, taxe suplimentare. Produsele au venit ambalate foarte bine, absolut toate sunt sigilate, inclusiv mini-produsele. Cel mai mult mi-am dorit tratamentul Clear, căci Brevoxylul mi s-a terminat de mult și tratamentul luat aici, Curaspot, mi-a expirat din păcate. Sunt sigură că o să fie foarte ok tratamentul, cu Brevoxylul am avut rezultate bune. Cel mai amuzant e că azi, efectiv, nu mai am niciun coș față de săptămâna trecută, așa că se pare că rutina mea foarte simplificată de săptămâna trecută a fost eficientă. Dacă știam că mă scapă de coșuri, nu mai comandam PC. Glumesc, abia aștept să folosesc produsele!

Vă pup, pe mâine!

27 comentarii:

Alice wonders spunea...

Asa se sperie cosurile si de mine, e de ajuns sa pun produsul pe noptiera, ca le-am infricosat! Glumesc :D Ce afacere buna ai facut, te invidiez!

Anonim spunea...

Ah..te invidiez...eu as fi pus si BHA 9%..visez la el :(
Si eu am adaugat in cos (in Romania) produsele de pe siteul din State si m-am speriat de suma finala :| Suna extrem de bine si mini setul.

Imi pare rau de KMF, eu m-am inteles foarte bine cu el, dar cand a venit caldura mare in Iasi tenul stralucea dupa-amiaza, plus ca SPF 30 e prea mic pentru mine. Daca dimineata ma mai dadeam si cu BHA 2% gel, eram bec din prima :D

Categoric ca iti trebuie protectie minerala, sper ca ai testat crema de la PC, probabil are aceeasi textura cu vechea crema de mana. Mie nu mi-a placut.

Si tratamentul pentru dinti suna bine...

Ce sa spun: spor la consumat, sa te bucuri de ele si sa vedem imbunatatiri pe tenul tau, adica sa ne scrii cum evolueaza :)

Anca A

bambina spunea...

Sa le folosesti cu placere! :)
Te-am nominalizat la un award la mine pe blog: http://destiny-of-a-star.blogspot.ro/2013/07/tag-liebster-award.html Sper sa iti placa si sa il faci si tu :)

Georgiana spunea...

Foarte buna afacere ai facut! Si eu am pus ochii pe tratamentul cu 2.5% din gama Clear, sper sa-l pot comanda in curand. Si mie mi-e dor de Brevoxyl, l-am avut o perioada scurta dar m-a ajutat mult.
Te pup draga mea, see you soon! :)

Milena spunea...

@Alice wonders: ah, ce fain ar fi sa fie atat de usor! :) multumesc, te pup!

Milena spunea...

@Anca A: multumesc mult! crema cu SPF 30 de maini mi-a placut, am testat-o ca o avusese mama mea. BHA 9% nu cred ca as putea folosi, tolerez 1% ok si 2% mai cu probleme. dar BP - tratamentul Clear sper sa fie suficient pentru cate un cos razlet. si da, si tratamentul pentru albire e tare interesant, sunt foarte curioasa. ma apuc de consumat imediat! :D te pup!

Milena spunea...

@bambina: multumesc mult, acum intru sa vad despre ce e vorba. din pacate, nu promit nimic, am atatea postari cu care sunt in urma deja, plus ca timpul e limitat in perioada asta. te pup, multumesc din nou!

Milena spunea...

@Georgiana: da, si eu cred la fel! sper sa iti placa daca il iei si mai ales, sa ti-l iei curand! te pup, see you soon indeed!

Adiana spunea...

am si eu varianta mica de bha lichid - extra strenght. Desi are 30 ml, sub nici o forma nu tine doar 2 saptamani. Eu chiar il pot doza destul de bine si folosesc cam cateva picaturi (3-4) pentru toata fata. Sigur imi ajunge minimum 2 luni.

Sadie spunea...

Resist BHA 9 e foarte ok pentru ten, sa stii. Eu vara nu am tolerat exfoliantul 2% lichid, insa tratamentul acesta e foarte ok. Il aplic cam la 5 zile, vindeca foarte frumos semnele si da inapoi cosurile acelea dureroase de care spuneai.
Eu am mai comandat din State sa-mi ajunga la o verisoara din Canada, apoi ea mi-a trimis produsele prin mama ei, cand a venit in Ro. Am de gand sa mai fac chestia asta cand vine data viitoare in tara.

Milena spunea...

@Adiana: si eu cred ca ma va tine mult timp, mai ales ca il voi folosi rar, ca doar nu imi permite tenul mai des. cred ca greselile mele cu exfoliantii au fost ca le aplicam prea des. printre altele. dar sunt gata sa experimentez din nou. te pup!

Milena spunea...

@Sadie: da, mi-as dori sa il pot incerca, dar eu sunt alergica la aspirina si am tolerat doar 1% si apoi o perioada 2%, dar a trebuit sa renunt la el. m-am gandit ca pauza a fost suficienta acum.
si mie mi se pare foarte avantajos. e super daca poti comanda prin verisoara ta, chiar daca vine mai rar in tara. te pup!

Nimphetamin spunea...

M-ai facut curioasa! Eu imi doresc de 2 ani de zile tratamentul cu hidroquinona, dar nu ma induram sa dau comanda din SUA cand vedeam cat e transportul. Zici tu ca merita? Uite ca o sa fac un calcul si poate...
Sa le folosesti cu folos ;)

Milena spunea...

@Nimphetamin: ma bucur ca te-am facut curioasa! :) cred ca merita sa comanzi din SUA, in principal pentru produsele care nu sunt disponibile in Europa si mai ales pentru ca diferenta de pret ramane semnificativa, chiar daca e transportul maricel. de exemplu, cu 10 dolari per produs, ajung cam la 90 de lei la crema cu SPF 30, iar in Europa doar ea e pe siteul european 120 de lei. reducerile sunt si foarte rare pe cel din urma. cand erau mai multi parteneri si ofertele erau semnificativ mai avantajoase, eram mult mai linistita sa comand din Romania, dar acum...ramane o varianta buna sa comand aici la mama. numai sa faci calculele cu atentie la transport etc.
multumesc mult, te pup!

Vio b spunea...

Buna!
Experienta mea cu PC a fost una urata, m-am ales cu multe cosuri in urma folosirii bha 2% lichid si tonerului Skin Balancing. Din pacate am apucat sa comand setul Skin Balancing complet din US pana sa imi dau seama ca nu mi se potriveste (aveam produse comandate de la Corina Allan dinainte), iar acum nu am ce face cu el. Am platit 116$ pe el, acum am vazut ca l-au facut 127$. Daca cineva il vrea, este nedesfacut, l-am primit in august, il dau cu 100$, mai las daca e nevoie, ca nu am ce face cu el. Va las adresa de mail : viobarbu@yahoo.com 0756333781

Milena spunea...

@Vio b: imi pare rau ca experienta ta cu PC a fost una nefericita, sper sa gasesti produse care sa iti priasca tenului. in orice caz, ti-am aprobat comentariul in ideea ca il vede cineva si e interesat. daca vinzi produsele si nu mai vrei sa ai datele personale aici, anunta-ma sa il sterg. succes, te pup!

Anonim spunea...

Buna!
Am si eu cateva produse PC din America pe care doresc sa le dau, le-am primit cadou, dar eu nu folosesc, sunt fan Dessert Essence: Skin Balancing Pore-Reducing Toner, Skin Perfecting 2% BHA liquid, Skin Balancing Ultra-Sheer Daily Defense spf30, Barely There spf 30. Le dau cu 200 Ron pe toate. 0747434422 boiciuc.maria@yahoo.com

Milena spunea...

@Anonim: la fel ca si fetei de mai sus, Vio b, il voi sterge la un moment dat daca vrei. anunta-ma daca e. pana atunci, succes, te pup!

Nico Pop spunea...

As dori si eu sa mi comand ceva produse de la paulas choice da pe mine ma taxeaza 79 $ , fara vama si restul taxelor.... :(
daca as mai avea cu cine sa comand as fi tare incantata, sa impartim transportu :(

Milena spunea...

@Nico Pop: stiu, costurile dinspre SUA sunt foarte mari la colete din pacate. eu nu am comandat niciodata din Romania, comanda de care vorbesc in articol e singura data in SUA si asta in perioada in care locuiam in Franta. nu cred ca te-ar ajuta sa dai comanda cu cineva, pentru ca orice produs adaugat mareste transportul, asa ca nu e mare afacere. mult spor insa in procurarea produselor, ramane mereu varianta siteului european sau a partenerilor din Romania. te pup!

Anonim spunea...

Salut Milena :* Cand ne povestesti despre tratament cu 7% AHA și hidroquinonă din gama Resist? :D l-ai testat?
Dupa modelul tau, mi-am comandat si eu printr-o cunostinta din Germania ( transport 41 dolari). Am beneficiat si de reducere 15% la orice produs si mi-am luat asa: BHA 9% (abia il astept) si cateva mostre: de hidroquinona cu AHA 7% si hidroquinona cu BHA 2% + tratamentul de albire + trial size la serumul cu vitamina C + cateva mostre din noua crema RESIST cu oxid de zinc.

E buna ideea ta cu o comanda direct in state ;)
Anca A

Milena spunea...

@Anonim: Anca A, ma bucur ca ai obtinut produsele dorite. sunt foarte curioasa si eu de serumul cu vitamina C. tratamentul cu hidroquinona nu l-am desfacut inca, il pastrez pentru mai incolo, la anu' am ceva ocazii speciale si vreau sa imi pregatesc tenul din timp :P. sa folosesti cu placere produsele si sa imi povestesti printr-un comentariu experienta ta, te rog. mi-ar face placere sa o citesc. te pup, weekend placut!

Anonim spunea...

Salut! Iti multumesc de raspuns. Visam de foarte mult timp la BHA 9%, am cumparat produsul full size, nu mostre, pentru ca nici nu-mi imaginez sa nu ma impac cu el. Plus ca ma inteleg f bine si cu BHA 2% chiar si lichid. Pe langa aceasta, in sfarsit m-am programat la o extractie de puncte negre. Am fost cu o colega de serviciu la cineva si am vazut cum a lucrat pe tenul ei si a fost foarte grijulie. Imi fac curaj si la o extractie de puncte albe, desi mie imi este frica de ace :( A lucrat curat, cu manusi,a doua zi tenul ei arata perfect.

Am planuri mari pentru tenul meu, vreau sa-mi schimb rutina la inceputul anului viitor. Vreau sa renunt la 5% AHA de la PC ( dupa 10 luni de folosire) si sa-l inlocuiesc cu ceva mai tare, nu neaparat de la PC. Am vazut ceva bunatati pe iherb si mult mai ieftine. De asemenea mi-a atras atentia produsul cu acid azelaic, pacat de pret. Imi doresc un produs care sa-mi confere luminozitate tenului, pentru ca RESIST Pure Radiance Skin Brightening Treatment nu m-a convins sa-l cumpar. Planuri mari...sper sa trec cu bine de extractia 'monstrilor'. Tenul meu mixt nu e asa de sensibil ca al tau, inafara de punctele negre vizibile si cele albe de sub piele, inestetice, dar nu si dureroase, sunt multumita in general. Ma impac bine atat cu AHA, cat si cu BHA, mai greu e la protectia solara.
Mi-am luat 7 mostre de hidroquinona + BHA 2%, sunt curioasa daca dupa folosirea lor, tenul meu se va schimbat. Si serumul cu vitamina C ;)

Din postarea ta, mi se pare ca te pregatesti de marele eveniment: nunta. Daca e asa, atunci felicitari :*

Pupici :* Anca A

Milena spunea...

@Anonim: cu placere, Anca A! eu am folosit BHA 1% cu succes, apoi o perioada si 2%, pana cand am inceput sa am niste probleme...eu sunt si alergica la aspirina si atunci e mai problematic acest produs pentru mine. dar sper sa iti priasca si sa ma tii la curent!
sunt foarte curioasa de acel tratament, esti din Bucuresti? daca da, sa ma anunti si pe mine pe mail te rog de adresa, il gasesti la contact. multumesc in avans :D
si eu am ceva planuri pentru tenul meu cum se raceste vremea - desi vad ca deja e frig afara :((. pentru protectia solara eu iti recomand sa incerci produsele minerale, pe mine m-au scapat de neplaceri.
nu e nimic stabilit oficial, dar va fi sigur la anu'...zilele astea ne gandim la data exacta :) multumesc mult! te pup si te imbratisez!

Anonim spunea...

Salut, scuza-ma, dar nu am vazut mesajul tau. Eu sunt din iasi si merg la un fost medic stomatolog. Nu a extras toate punctele albe pt a nu abuza prea mult.mai are de muncit data viitoare. Cat despre bha 9, suntem cei mai buni prieteni. Ai impresia ca porii se inchid si se comporta pe ca un anti iritant. Il folosesc in fiecare joi seara. Anca A

Anonim spunea...

doar costul transportului ai platit? alte taxe ai mai platit? ma gandeam, sa comand si eu, dupa modelul tau, la o prietena care locuieste in Scotia...

Milena spunea...

@Anonim: da, nicio alta taxa. daca vrei sa comanzi la o prietena din Scotia, sfatul meu e sa ai totusi grija si roag-o sa se intereseze mai exact daca ar fi taxe etc. nu pot baga mana in foc ca acolo e la fel ca in Franta, poate au reguli diferite. mult spor oricum la cumparaturi :)

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...