vineri, 12 octombrie 2012

Ultra dezamăgire de la Dr. Hauschka


Mai demult am avut plăcerea de a testa o ediție din primăvară a cutiei Jolie Box din Franța, pe care mi-a adus-o mama mea acum câteva luni. V-am arătat atunci produsele pe care le conținea și am decis să vă spun astăzi părerea mea despre unul dintre ele - crema de corp cu gutui de la Dr. Hauschka, primită sub formă de tub de 10 ml. 




Am considerat că tubul e foarte practic de avut în geantă așa că l-am luat după mine în ideea de a-l folosi când simt nevoia de cremă hidratantă pentru mâini, cuticule etc. Și l-am tot cărat după mine până când l-am aruncat într-o zi la coșul de gunoi - da, l-am aruncat în starea în care e în poze, neterminat - deși are doar 10 ml - pentru că nu l-am putut folosi decât de 3 ori și de fiecare dată m-a usturat și m-a strâns pielea după aplicare. Am intrat zilele trecute într-un magazin de cosmetice în care am găsit și produse de la Dr. Hauschka și am căutat această cremă pentru a arunca o privire asupra ingredientelor, pentru că pe tub nu sunt trecute, erau prezente pe o cutie în care fusese și pe care au aruncat-o. Și am găsit la loc de mare cinste alcool denat., alături de o listă întreagă de uleiuri esențiale și cam toții iritanții posibili îngrămădiți în acest produs. Și astfel am aflat și de ce nu m-a ajutat acest produs, ba chiar mi-a făcut rău. Drept pentru care când am venit acasă i-am făcut poze pentru blog și l-am aruncat fără urmă de regrete. 

Îmi imaginez cu groază cum ar fi fost să aplic produsul pe restul corpului...Măcar nu am avut produsul fullsize și așa am aflat din nou cât de bine e să testezi înainte să iei produsul întreg. Fie vorba între noi, nu aș fi cumpărat oricum nici în veci produsul fullsize pentru că m-aș fi uitat pe ingrediente și aș fi fugit. Ca să nu mai zic de preț - în jur de 22 de euro pentru 145 de ml și 3 euro tubul de 10 ml. Nu aș da niciodată atâția bani pe o cremă de corp, ca să nu mai zic pe o porcărie cum e aceasta. Da, am zis-o și nu îmi pare rău. În plus, din ce am văzut așa rapid în magazin, cam toate produsele se învârt pe acolo - multă gălăgie pentru nimic - adică sume exagerate pentru mulți iritanți ambalați nici măcar atât de frumos. Că or fi persoane cărora le place firma sau măcar un produs de la ei, e super - eu nu vreau să aud de ei ori să mai pierd timp uitându-mă la produsele lor, deși nu sunt genul care să disprețuiască o firmă pentru un produs rău - am avut produse faine și de la Avon și de altele văzute mai prost poate, dar am făcut o excepție pentru Dr. Hauschka. 

Anyway, pe scurt despre această cremă cu gutui de la Dr. Hauschka:



- plină de alcool denat. și alți iritanți dăunători pielii
- miros de plante medicinale
- culoare gălbuie, textură apoasă
- se absoarbe repede în piele
- nu hidratează deloc pielea
- provoacă usturimi și senzația de piele care ține
- preț exagerat pentru o calitate îndoielnică

Cred că e cam primul produs de care scriu și am o părere extrem de negativă, dar mi-o asum. Voi ați încercat acest produs sau altele de la această firmă? Sunteți tentate?

miercuri, 10 octombrie 2012

Review - Dessert Essence Jojoba Shampoo


Am comandat acest produs de multă vreme, prin aprilie și l-am terminat prin august, înainte să plec. Am păstrat pozele pentru că vroiam totuși să îi fac un review. Din păcate, părerea mea nu e tocmai pozitivă. Da, nu o să mă lungesc prea tare. Nu mi-a plăcut acest produs și după câteva utilizări l-am transformat în șampon de spălat pensulele - pentru asta a fost excelent. Dar iată impresiile mele despre el:


- face destul de multă spumă, dar doar dacă aplicați și o cantitate generoasă
- miroase extrem de bine a pere...Încă îmi aduc aminte mirosul și cred că e printre singurele lucruri care mi-au plăcut la el
- chiar și după două șamponări nu simțeam că părul ar scârțâi de curățenie
- nu mi-a provocat mâncărimi, mătreață etc.
- pleoștește părul ceva de speriat
- mi se îngrășa părul a doua zi, era ca și când nu mă spălasem deloc. Sentiment horror.
- cantitatea e generoasă - 382 de ml și prețul accesibil (în jur de 6$), dar trebuie comandat de pe iherb (ori din altă parte)

Anyway, știu că produsul e bine formulat, e un șampon blând, probabil potrivit pentru alte persoane, dar sigur prea blând pentru părul meu vopsit, gras la rădăcini, normal spre uscat în rest. Mă spăl pe cap la două zile din adolescență și e aiurea, aș vrea să găsesc un șampon care să mă facă să nu mai am părul atât de gras și să îl spăl mai rar, dar nu am avut succes până acum. Încă experimentez.

So, aveți vreo sugestie pentru mine, pretty please with sugar on top?

Preferatele lunii septembrie


Hey! Știu că e un pic târziu să postez favoritele lunii trecute - iarăși trece timpul repede sau așa a fost mereu? - dar am zis că nu vreau să treacă încă o lună fără să fac asta. În luna august nu am postat favoritele lunii respective, deși e printre lunile mele preferate, fiind ziua mea și a iubitului meu și a multor alți membri ai familiei, pentru că am folosit basically cam aceleași lucruri ca în iulie și oricum a fost atât de cald că nu prea am îndrăznit să aplic prea multe pe piele. 

Dar luna acesta nu a scăpat, so iată mai jos ce am folosit cel mai des și mai cu drag în luna septembrie: 






- gel de curățare solubil în apă Sensibio DS+ de la Bioderma: primit cadou de ziua mea, printre altele, de la Georgiana. E foarte fain, curăță excelent, îmi place faptul că face spumă - mi-era dor de produse de curățare a feței care fac spumă și mai ales, e super spornic - îl folosesc de când am ajuns în Franța - 17 august aproape zilnic, cu mici excepții când am încercat câteva mostre de produse de curățare a tenului de la Paula's Choice și s-a consumat foarte puțin. Nu știu cât costă produsul în România, nu am apucat să mă uit după el în farmacii, pe aici l-am văzut pe la 8 euro, cam așa.
- demachiant bifazic de la Yves Rocher: eficient și accesibil. Am vorbit despre el aici.
- exfoliant cu 10% AHA de la Paula's Choice: am spus care sunt primele mele impresii aici despre acest produs. L-am folosit de 2-3 ori pe săptămână în ultima vreme și îmi place enorm, mai ales în combinație cu produsul de mai jos, care asigură hidratarea optimă după. L-am folosit și pe anumite zone ale corpului și efectele sunt super, nu am mai avut deloc zone uscate și nu văd să reapară soon.
- mască/cremă hidratantă Skin Recovery de la Paula's Choice: o ador! o folosesc pe ten, la ochi, pe decolteu și gât, pe buze. Hidratează super și prevăd reachiziționarea pe termen lung.
- serum Skin Balancing tot de la Paula's Choice: știți părerea mea despre el de aici.
- crema cu SPF 45 e de mult timp printre favoritele mele, am achiziționat recent crema cu SPF 30 Moisture Boost tot de la PC și nu ne prea înțelegem so far, o să îi mai dau câteva șanse, dar crema mea preferată pentru protecție solară rămâne cea cu SPF 45 de la Paula. Review aici.




- base&top coat de la Oriflame: mă ajută să îmi păstrez oja mai mult de 3 zile, ceea ce e un record pentru mine. Review în curând.
- fonduri de ten preferate: Age-Defying de la Giordani Gold Oriflame și Blemish Heal de la Almay. Diferite, dar alternate continuu luna trecută. Îmi plac foarte mult.
- creionul de sprâncene de la Dr. Pierre Ricaud e preferatul meu din iarna trecută, când i l-am subtilizat mamei. Recent am mai luat unul, să am rezerve.
- mascara Yves Rocher - foarte foarte faină, o surpriză plăcută. Mai am unul de rezervă...Observ un pattern obsesiv aici cu rezervele de cosmetice, voi nu?:D
- balsamul de buze cu shea de la Yves Rocher - purtat zilnic, who needs something else?




- cremă de corp cu migdale de la Yves Rocher. Review curând.
- balsam de păr Total Repair de la Gliss. E fabulos!!!! Și da, recunosc, mai am unul de rezervă.
- ulei de cocos Mayam, de care mă declaram îndrăgostită aici. Încă sunt :D.
- ulei de jojoba de la Dessert Essence, cumpărat de pe iherb prin intermediul Georgianei, că eu nu am mai avut curaj după experiența cu Poșta Română. Poșta franceză e un business în adevăratul sens al cuvântului - adică sunt foarte profesioniști și oricum aici aproape totul funcționează prin poștă, așa că mă gândesc să dau iar o comandă pe iherb. Mi-e teamă doar că voi deveni dependentă...:). 


Cam acestea sunt produsele mele preferate din ultimele săptămâni. Pe care le-ați încercat și care vă tentează? Despre care ați vrea să scriu?

pupici,
Milena

vineri, 28 septembrie 2012

Primele impresii din Franța


După cum știți dacă mi-ați citit postările din ultima vreme, m-am mutat în Franța împreună cu logodnicul meu pentru a ne continua studiile aici - basically pentru a încerca să ne facem o viață aici. Sunt enooorm de multe de spus, nu știu dacă voi reuși să fiu foarte clară, căci deocamdată e totul foarte nou și pentru mine. Cu toate astea, parcă mi-ar plăcea să rețin traseul acesta al acomodării în Franța, așa că o să încerc să scriu cât de cât des, pentru a urmări cum evoluează aventura. Nu intenționez totuși să vă plictisesc, o să menționez cât de multe chestii beauty related apuc. 

Îmi place aici. E drept că mi-e dor de membrii familiei rămași în țară și de prieteni, dar în rest m-aș putea obișnui destul de bine trăind aici o perioadă luuungă. În orice caz, îmi doresc să fac tot ce pot pentru a mă acomoda și a mă integra. Sunt conștientă de statutul de străină pe care îl am, dar prefer să fac din asta un avantaj - perspectivă mai amplă etc. și nu să mă gândesc prea mult la faptul că nu voi fi acceptată or smt. Ok, uneori mai sunt homesick - a trecut o lună și un pic, cred că e normal - și probabil că voi mai fi, dar faptul că îl am pe iubitul meu alături mă ajută enorm. Plus că mama și soțul ei ne-au ghidat o grămadă pe aici. 
Important e să îți dorești, căci sistemul e coerent și te ajută enorm. Regulile jocului sunt foarte clare, dacă le respecți vei fi nu doar respectat, dar și liniștit și acceptat. Dar nu vreau să vorbesc acum despre asigurările de sănătate, de cele sociale, de măsurile și ideile logice ale unui sistem care funcționează. Noutatea lor derivă din faptul că sunt implementate la tot pasul, nu că există, pentru că mi se pare normal și de bun-simț să existe. 

Parcă am zis că nu vă plictisesc și am cam început. Să revin. Țara și cultura sunt foarte frumoase, bogate în sensul cultural și al dezvoltării sociale. O viață liniștită - asta descrie stilul franțuzesc până acum în mintea mea. Să nu lucreze aproape nicio bancă lunea și majoritatea instituțiilor publice (și nu numai) miercurea e uimitor, să ai o pauză la prânz de două ore în care să poți să mănânci relaxat, să ți se zâmbească amabil la (aproape) fiecare pas, să ți se explice procedurile cu răbdare, fără impolitețea atât de des întâlnită în rândul personalului din instituțiile publice românești e minunat. Da, veți spune, e mai ușor poate să fii așa când nu ai atât de multe griji și presiuni și incertitudini și când statul chiar îți oferă ceva pentru ceea ce îți cere prin taxe și impozite. Iarăși am deviat, nu-i așa? 

Să ți se dea chitanță când plătești chiria, să ai mochetă pe casa scării, să fie curentul mai ieftin după miezul nopții până în zori, să fie mâncarea și hainele accesibile, serviciile de transport public impecabil gândite, să ai posibilități multiple privind formarea profesională - nu eterna idee că trebuie neapărat să faci o facultate, să existe un salariu minim din care poți trăi ok (bine, fără răsfățuri, știți la ce mă refer), să se recicleze cu atât de multă conștiinciozitate, să nu se facă risipă, să se tundă peluzele și tufișurile atât de ordonat, să nu fie câini pe stradă, să ți se facă rapid contract la internet, telefon fix, electricitate și toate pe numele tău - tu fiind doar un locatar-chiriaș, să ai autostrăzi la orice ieșire din oraș sau din sat aproape, să fii lăsat să treci când ai roșu la semafor, să te plimbi prin parcuri impecabile, să ai acces rapid la servicii publice - cam orice poți rezolva online, să ai atât de multe obiective turistice conservate, respectate și protejate pentru a te bucura de ele, să înveți că viața nu e o goană către cumpărături la 9 seara, că există un timp pentru toate și că e atât de important să ne relaxăm - iar astea îmi vin doar acum în minte. 

Nu sunt nici ipocrită, nici oarbă privind elementele negative - ele există, dar se lucrează pentru estomparea lor și în cazul majorității lor e o chestiune de perspectivă. Da, mi-e dor de unele lucruri din România, dar nu cred că atât de mult încât să nu încerc să fructific această oportunitate pentru a vedea ce obțin din ea. Din categoria - nici nu îmi plac, nici nu-mi displac - sunt câteva lucruri care mă șochează, dar este cu siguranță pentru că sunt obișnuită cu alte lucruri. Printre ele este faptul că oamenii merg atât de relaxați prin ploaie - locuiesc în capitala regiunii Bretagne, în Rennes - al 10-lea oraș ca mărime al Franței - unde plouă foarte des. E unul dintre lucrurile cu care nu m-am obișnuit încă. Astăzi am ieșit să cumpăr ceva și era atât de soare, aveam ochelarii și mă gândeam să îmi dau jacheta jos - până în capătul străzii a început să plouă torențial și s-a oprit fix când să intru la metrou - adică în maxim 10 minute. Da, e foarte schimbătoare, dar e stabilă ca temperaturi, nu există diferențele de la noi: 40 vara și minus 20 iarna. Iar oamenii de aici merg prin ploaia torențială și rece, relaxați, în sandale, fără umbrele cei mai mulți. 

Din categoria beauty related, mă surprind plăcut unele lucruri, iar altele mă enervează pe alocuri. Obsesia națională pentru bio, uleiuri esențiale, dermatocosmetice și lipsa aproape completă a culturii sunscreen mă înnebunesc. Bio e ok pe alocuri, mai ales la mâncare și chiar și la unele cosmetice - care sunt extrem de accesibile contrar a ideii ca bio poate însemna scump, dar nebunia cu uleiurile esențiale mă termină.  Au raioane întregi peste tot cu ele. Sau - văd zilnic în metrou sau pe stradă tipe atât de nearanjate, de nepensate,  unele chiar mirosind a transpirație sau pe altele aranjate, machiate, dar cu oja sărită de vreo două săptămâni - eu mi-aș roade oja de pe unghii decât să ies așa - bănuiesc că dizolvantul e out of question dacă au unghiile așa. Dar poate sunt eu cârcotașă - să fie astea lucrurile rele.

Că bune avem...chiar azi m-am întors acasă cu două sticle enorme de loțiune micelară Bioderma Crealine - Sensibio H2O. Un litru în total la 16 euro. Un preț foarte bun zic eu. Și am pus deja ochii pe niște minunate lip stainuri Just Bitten de la Revlon pe care le-am ochit stând la coadă să plătesc micelara în farmacie. Era 8 euro bucata. Ah, și îmi place că în unele supermarketuri precum Auchan etc. au raioane de farmacie la un loc cu raioanele de cosmetice normale, se dublează zona de căutări. Sinceră să fie, nu am apucat să merg prin foarte multe zone comerciale, voi recupera pe parcurs. Până una alta, m-aș opri. Sper că nu v-am plictisit - prea tare. 

Să mai scriu sau nu despre Franța? Luați în seamă faptul că acestă postare a fost scrisă în miez de noapte și este extrem de posibil să fi fost incoerentă.

totuși, până data viitoare,
pupici,
Milena

duminică, 16 septembrie 2012

Prima comandă la Yves Rocher Franța


Da, da, aveam deja cosmeticele necesare - dar nu și suficiente (ne sunt vreodată suficiente?) - cu excepția demachiantului bifazic așa că am folosit acest pretext pentru a da o comandă la Yves Rocher de aici. Am comandat ce vedeți mai jos, iar cadourile primite sunt și mai jos. Transportul a fost gratuit, pentru că a fost prima comandă. Oricum, în general transportul e gratuit dacă depășești o anumită valoare, în funcție de promoția din perioada respectivă. 

So, iată ce mi-am luat:


- o cutie cu niște jeleuri cu vitamina C din cireșe Acerola - sincer, am luat acest produs din curiozitate și mi s-a părut ok să mai iau din când în când ceva dulce, care e măcar un pic benefic, mai ales că de mâine încep oficial masterul și chiar am emoții. Cutia are 109 grame și a costat 5, 25 euro.
- două demachiante bifazice pentru ochi - produse preferate de ceva vreme, le-ați mai văzut pe aici. Primul flacon deja l-am desfăcut. A costat fiecare 3, 95 euro.
- o cremă de mâini hidratantă - again, am mai cumpărat acest produs și cred că își face treaba foarte bine, plus că se absoarbe extrem de repede, ceea ce e un maaare plus - 1,85 euro.
- balsamurile de buze - ok, aici poate am luat-o puțin razna, dar chiar mai aveam foarte puțin din vechiul balsam de buze - tot de la YR și mi le-am luat pe toate. Acum am și în baie și în geantă și în trusa de cosmetice. Chiar îmi plac balsamurile lor de buze, hidratează super - nu am probleme majore cu buzele - și nu au gustul acela enervant pe care îl au unele balsamuri. A costat fiecare 1, 25 euro.
- mi-am mai luat și un șampon pentru părul blond/cu reflexii blonde, dar am uitat să îl includ în poză. Nu l-am încercat încă, dar are un miros atât de frumos - a flori de tei, deși cică ar conține mușețel. A fost 3 euro. O să revin cu păreri.


Ce am primit cadou:



                                      




- cele trei mostre de mai sus - mi le-am ales eu (două mostre de parfum - FlowerParty și So Elixir Purple și o mostră de fond de ten)
- o cană din acelea termoizolante pentru ceai/cafea/etc.
- o caserolă cu două compartimente suprapuse - e foarte practică
- o agendă micuță într-un etui mov, cu pix verde și un mic calculator de buzunar solar (e chiar amuzant, trebuie neapărat să îl ții în lumină să meargă)

Coletul de la Yves Rocher a fost livrat a doua zi după expediere și l-am găsit direct în cutia poștală (cutiile poștale sunt destul de mari aici, chiar și la bloc) - mi s-a părut extrem de haios și de drăguț să îl găsesc acolo, nu mai trebuie să trec pe la poștă.  

Cam acestea sunt produsele comandate și primite. Deocamdată stau cuminte - de fapt, mai am de luat doar o loțiune micelară de la Bioderma că nu mai am de ceva timp. 

v-am pupat!

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Best hair mask I've tried so far!


Hey! Astăzi vreau să vă spun câteva ceva despre cea mai bună mască de păr pe care am încercat-o vreodată - uleiul de cocos! Da, da, am trecut direct la subiect pentru că sunt și puțin obosită (weekendul acesta sunt zilele patrimoniului european și e intrarea liberă la multe obiective din toată Franța - cred că din toată Europa de fapt și am profitat să vizităm câteva).

So, povestea e cam așa - părul meu este șaten deschis la origine, l-am vopsit prima oară acum trei ani și de atunci am repetat constant procedeul, trecând de la roșcat închis la portocaliu la nuanța de acum, which is strawberry blonde - nu am reușit să o imortalizez (încă), dar vă mai țin în suspans (:P). Nu m-am decolorat niciodată, nu am mari probleme cu părul, doar că îl cam chinui eu singură uneori cu periere neprietenoasă as in trag de el sărăcuțul de numa-numa. Mi-aș dori mult Tangle Teezer (în caz că vreți să-mi luați ceva cadou și sunteți în pană de idei :))) ), dar asta e altă poveste. 

Deci, părul meu este gras la rădăcini - mă spăl la două zile, vârfurile sunt uscate și tind să se despice, evident, până nu mai sunt deloc despicate - pentru că le tund și cam atât. Am încercat destul de multe mărci și tipuri de măști pentru păr - din supermarket aș recumpăra Gliss Shea Cashmere.

În posesia uleiului de cocos am intrat datorită Georgianei care l-a inclus printre produsele faine pe care mi le-a dat cadou de ziua mea. Mulțumesc încă o dată! L-am încercat de patru ori până acum, dar e minunat și merită să îl încercați - sau poate ați făcut-o deja!





Iată și datele despre el:

- îl aplic pe părul umed - în special pe vârfuri și stau câteva ore cu el. Prima dată l-am aplicat și pe scalp că aveam cojițe de la schimbarea șamponului - sau a mediului? - și le-a rezolvat din prima!
- se clătește ușor din păr raportat la uleiul de ricin - cu care am avut experiențe plăcute ca efecte, dar la îndepărtarea din păr e un coșmar - dar raportat la o mască din supermarket durează mai mult.
- miroase absolut fabuloooos!!! l-aș bea, mi l-aș turna în cap cât de frumos miroase - oh, wait I did that already. L-am aplicat și pe pielea umedă după duș și zici că am intrat om și am ieșit prăjitură din baie.
- se întărește la temperaturi mai scăzute, dar devine din nou lichid când temperatura crește - evident!
- contrar a ce am crezut, o cantitate mică ajunge și chiar goes a long way - l-am folosit de patru ori, cum vă spuneam și mai am mult din el zic eu. 
- mirosul acela magic se menține în păr până la următoarea spălare.
- lasă părul lucios, moale și totuși cu ținută - acel aspect de sănătate, de păr natural, nevopsit, pe care credeam că nu îl voi mai redobândi și pe care îl ador - fetele care se vopsesc poate știu la ce mă refer.
- eu am produsul de la Mayam, într-un recipient din sticlă de 100 de grame și îl puteți cumpăra de aici cu 16 lei. Firește, există ulei de cocos și la alte gramaje, prețuri și producători, așa că nu am pus neapărat accent pe firmă. 


Eu sunt înnebunită după uleiul de cocos deja! Voi l-ați încercat? Vă place?

vineri, 14 septembrie 2012

7 lucruri despre mine and more!



Am decis să revin pe blog cu o postare ce înglobează mai multe taguri, pentru că mi s-au părut drăguțe. Astăzi voi face tagurile "7 lucruri" și "A to Z things", iar pentru tagul "Cele mai purtate lucruri vara 2012" - pentru care îi mulțumesc Georgianei că s-a gândit la mine o să revin cât de curând - așa mă motivez să scriu mai des, pentru că nu am poze încă. 

So, vă prezint în continuare mai multe - prea multe? - lucruri despre mine:

7 lucruri ciudate despre mine:
- nu știu să merg pe bicicletă - îl trec aici ca să mă mustrez încă o dată pentru acest lucru. Nu știu de ce, dar mi-e teamă să nu cad, ergo nu pot învăța. Am încercat totuși în ultima vreme și chiar vreau să reușesc, pentru că locuiesc acum într-o țară unde e o încântare să te plimbi cu bicicleta - or so I've heard. 
- sunt semi-obsedată de curățenie. Bine, sunt obsedată! Am mania de a organiza totul în casă - uneori chiar și în casele rudelor, de a pune lucrurile la locul lor, de a șterge urmele de cremă/ruj/șampon de pe recipient să pară mereu ca noi etc. 
- nu am mai băut Coca-Cola de aproape 3 ani - în decembrie vor fi chiar trei ani. Poate pentru unii e ciudat, de asta am scris aici. Pentru mine deja e ceva normal.
- mi-am scos toate cele 4 măsele de minte vara care tocmai s-a încheiat și păstrez 3 dintre ele într-un borcănel (pe prima nu o mai am pentru că nu am vrut nici să o văd după extracție).
- beau cafea extreeeem de rar - de 3 ori pe an e mult.
- m-am mutat până acum de 11 ori, inclusiv în alte țări! I know, poate fi cam mult, dar e clar că mă voi mai muta. 
- când mi se ia sânge încep de cele mai multe ori să râd, e ca și cum m-ar gâdila extrem de tare.


7 lucruri pe care nu le suport:
- fumul de țigară - din fericire, acum pot merge în sfârșit prin localuri fără această silă continuă la orizont. 
- discriminarea
- ipocrizia 
- cruzimea față de animale - și nu numai
- infidelitatea
- greșelile gramaticale - unul dintre motivele pentru care am renunțat să mai citesc unele bloguri
- zgomotul făcut de motorete, scutere etc. în timpul nopții mai ales


7 lucruri fără de care nu pot să trăiesc:
- familia și logodnicul meu - he's like family anyway
- prietenii dragi
- apă, somn, dulciuri
- laptop
- muzica
- cosmeticele mele super bine formulate
- plimbări, călătorii


From A to Z things:

A
Age: 22 și o lună și jumătate
Allergic: acarieni - praf de casă, mucegai, aspirină
Animal: ador câinii în special și îmi plac animalele în general
Actors: Ashton Kutcher, James Franco, Chris Hemsworth

B
Birthday/Birthday place: 7 august 1990, România
Best Friends: am și nu pot trăi fără
Best Feeling in the world: love and be loved
Best weather: însorit, 21-27 de grade
Been in love: am fost, sunt și voi fi (sună ca o lecție de conjugare)
Been on stage: yes and I loved every second of it!
Believe in yourself: mult!
Believe in life on other planets: da
Believe in miracles: da
Believe in magic: da
Believe in God: da
Believe in Satan: nu mă gândesc des, dar sunt conștientă că există și Rău pe lume
Believe in Santa: da!
Believe in Ghosts/spirits: nu vreau să mă gândesc la asta, e cam creepy pentru mine gândul
Believe in evolution: cea ontologică - nu m-am decis, deși dacă am credință în Dumnezeu e cam clară direcția. Cred în puterea umană de a evolua.

C
Candy: ador dulciurile, dar nu prea mai mănânc bomboane etc. - foarte dăunătoare dinților!
Color: mov, portocaliu
Cried in school: yes - de supărare, de durere, de nervi, de emoție, de bucurie
Chocolate/Vanilla: chocolate all the way!
Chinese/Mexican: chinese - prea dulce-acrișor, mexican - prea picant, deși delicios. I'll go with Italian
Cake or pie: de ce nu pot ambele? Ba da, pot.
Countries to visit: am o obsesie cu Brazilia, dar vreau să vizitez cât mai mult.

D
Day or Night: to do what? toate la timpul lor. Noaptea prefer să dorm, restul activităților ziua.
Danced: yes
Danced in the rain: yes
Danced in the middle of the street: oh, yes! și chiar pe o stradă din Londra eram :X

E
Eggs: fierte tari sau ochiuri à la iubitul meu
Eyes: dark brown
Everyone has: a heart
Ever failed a class?: never (sper să nu fie cazul pe viitor)

F
First thought waking up: ieeei, mai pot să dorm 10 minute că am pus ceasul mai devreme!!!
Food: ador să mănânc, da, am zis-o! nu sunt mofturoasă, dar fără prăjeli mainly!
Fruits: cât mai multe, diverse și colorate! ador ananasul, afinele, căpșunile, prunele și caisele!

G
Greatest fear: să pierd pe cineva drag
Giver or taker: both
Gum: nu mai mestec de mult - vezi secțiunea bomboane - face și mai mult rău dinților, nu ascultați reclamele!
Good luck charms: myself

H
Hair color: naturală - șaten deschis, currently vopsită în strawberry blonde. Aș vrea blond de tot, dar e complicat.
Height: 163 de centimetri
Happy: most of the time
How do you want to die: în somn
Hate: nu urăsc nimic cu adevărat

In guys/girls
Ochii: pătrunzători
Hair color: închisă 
Height: cât de înalt
Clothing style: simplu, clasic, curat, elegant etc.
Characteristics: iubitor, atent, smart, funny, reliable, cu valențe de tată - I found him already!

I
Ice cream: Magnum și homemade
Instrument: nu știu să cânt, dar ador mai ales tobele

J
Jewelry: iubesc bijuteriile. Mereu am avut o pasiune pentru inele, observ că lately s-a diminuat și dus către cercei, acum pare să aibă parte de un comeback. Nu prea port brățări, mi se pare că mi-e prea cald cu ele.

K
Kids: vreau minim doi! ador copiii!
Keep a journal: când eram mică da, mult timp. 

L
Love: is all we need
Letter: am trimis una recent - companiei de electricitate. Am primit multe și am scris multe la viața mea, nu prea mai e cazul în prezent.
Love at first sight: cred că există

M
Milk flavor: nu pot să cred că mai am de scris și sunt abia la M! cel mai bun lapte e cel proaspăt muls, din vremurile copilăriei petrecute la bunici! miroase a flori de câmp, jur!
Movie: lately m-am uitat mai mult la seriale. Nu am un film preferat.
Marriage: someday 
McDonald's or KFC: McDo clar, nu suport KFC-ul

N
Number of Piercings: se pun cele două din urechi pe care le au 99% din fete? nu mi-aș face altele
Number: îmi place cifra 7, probabil că e ziua mea
Nickname: nu am și nu vreau, am avut 

O
One wish: pace pe Pământ - pardon, asta o păstram pentru finala Miss Univers. Să fiu sănătoasă eu și cei dragi.

P
Place you'd like to live: right here - Rennes, Franța. 
Pepsi/Coke: niciuna

Q
Questionnaires: am completat multe, îmi plac și voi mai completa multe cred

R
Reason to cry: un film emoționant - am plâns la filmul de animație Up atât de mult că nu mă mai puteam controla. Și plâng mereu când îl revăd. Plâng de emoție, de tristețe. Sunt cam emotivă uneori, iar alteori deloc.
Roll your tongue in a circle?: am încercat chiar acum, nu pot să o fac.

S
Song: Paradise - Coldplay
Shoe size: 37 jum-38 și poate fi un coșmar
Slept outside: se pune în cort?
Shower daily: da - mai puțin când am mers cu...vezi mai sus - cortul! Nu mai vreau!
Sing well?: îmi place să cânt, dar am primit numai plângeri, so am decis că nu e chiar o direcție de carieră
Scientist need to invent: teleportarea ieftină

T
Time for bed: când mi-e somn - poate fi și la 11-12 noaptea, dar și la 4 după-amiaza
Thunderstorms: nu prea îmi plac că nu pot dormi, dar sunt un bun motiv să fiu luată în brațe
Touch your tongue to your nose?: nu, dar am o prietenă care poate să facă asta

U
Understanding: each other is essential to live in peace 

V
Vegetable your hate: fasole boabe
Vegetable you love: roșii, rucola, avocado și mai nou fenicul

W
Weakness: nu prea sunt în formă în ultima vreme, mă mai dor picioarele etc. Trebuie să fac sport.
When you grow up: vreau să am o parte din inocența copilăriei, a copiilor care văd lucrurile simple și se bucură de orice descoperire. Și să fiu independentă financiar.
Who makes you laugh the most: iubitul meu 
Worst feeling: să aștepți rezultatele la niște analize de sănătate serioase care ar putea determina un diagnostic către ceva incurabil
Where do we go when we die?: mi-aș dori să știu. Sper că în Rai.
Walk with a book on your head?: când eram mică. Should do it again though.

X
X-Rays: mare invenție

Y
Year it is now: 2012

Z
Zoo animal: delfin
Zodiac sign: Leu


Și.....s-a terminat! Nu pot să cred! Dacă ați reușit să citiți până aici, vă felicit și vă spun că mâine voi scrie despre cea mai bună mască de păr încercată so far și promit să fie scurtă postarea!

PS: Dacă mai e cineva care nu a făcut tagurile și ar vrea, preluați-le sau răspundeți măcar la ce v-a atras atenția în comentarii. Le voi citi cu drag!

pupici,
Milena
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...