marți, 20 martie 2012

Creme de mâini pe care le folosesc în perioada asta

Pentru mine creme de mâini sunt foarte importante. De multe ori am una în mașină, în geantă, pe birou, pe noptieră, la baie, la bucătărie lânge detergentul de vase etc. Cum în ultima perioadă am fost cuminte, actualmente am doar două creme de mâini pe care le folosesc (o să li se mai adauge una de la Oriflame pe care am comandat-o recent și o aștept). 


Crema pe care o am pe birou este cea de la Garnier, primită cadou la o revistă acum o lună sau două. O folosesc când îmi aduc aminte, adică destul de des:D. Textura este una mai degrabă de loțiune, nu foarte densă, culoarea este alb-rozie, iar mirosul foarte intrigant zic eu (îmi place, dar nu îi găsesc nicio asociere). Se absoarbe destul de ușor în piele, dar dacă aplic prea mult produs am de lucru în sensul că trebuie să masez destul de serios să intre în piele. La capitolul cel mai important - hidratarea efectivă a mâinilor - îi dau nota 7 pentru că deși pe moment se simte ok, nu hidratează în profunzime. În plus, dacă mă spăl pe mâini la scurtă vreme de când am aplicat-o, se simte o peliculă dubioasă - cred că știți sentimentul și mie una nu-mi place deloc. O voi folosi până o termin, dar nu o voi cumpăra. Prețul ei nu îl știu (după cum vă spuneam, a fost cadou la o revistă), dar se pare că este în jur de 12 lei, ceea ce este mult prea mult pentru ce face sau oferă. Nu aș cumpăra-o acum că am aflat că are și un preț nejustificat. Produsul este ambalat la tub, având gramajul de 100 de ml. Mai jos aveți și o poză pe care am făcut-o listei de ingrediente (văd doar dintr-o privire destui iritanți și nu mă încântă deloc - o voi folosi și pe călcâie să o termin mai repede:P).



Cea de-a doua cremă pe care o folosesc în această perioadă este cea cu arnică de la Yves Rocher. O cremă foarte bună, o am mereu în geantă. Textura este densă, cremoasă, având o culoare albă și un miros floral aromat (mie mi se pare că aduce a scorțișoară și îmi place mult). Se absoarbe extrem de ușor în piele și îmi place foarte mult că e nevoie de o cantitate mică pentru a cuprinde mâinile, nu e nevoie de prea mult produs. Hidratează excelent și nu lasă acea peliculă de care vă spuneam mai sus. O ador și sigur o voi recumpăra. Eu am achiziționat-o printr-o comandă la Yves Rocher la prețul de 12 lei. Tubul are un gramaj de 75 de ml (singurul inconvenient vine din faptul că iese cam greu produsul din acest tub, nu înțeleg de ce). Am făcut și listei de ingrediente a acestei creme o poză:



All in all, sigur voi recumpăra crema de mâini de la Yves Rocher, dar mă voi lăsa tentată și de altele, pentru că pentru mine crema de mâini e un produs foarte folosit. 

Care este crema voastră de mâini preferată?

6 comentarii:

Alina spunea...

si eu sunt nebuna in perioada aceasta dupa cremele de maini, tot timpul imi simt palmele uscate.

Mimoza spunea...

si eu am cate o crema de maini in bucatarie, in baie, in masina :) barbatul meu zice ca am o intreaga colectie doar de creme de maini, ce sa mai zicem despre celelalte... :) mie cel mai mult imi place atrix, pe care o folosea si bunica, si nivea. si eu am una de la oriflame, aia cu capsunele :) am scris aici despre ea: http://aventurilemimozei.blogspot.com/2012/03/oriflame-strawberry-cream.html

Dia spunea...

Crema de la yves rocher e singura pe care o folosesc, nefiind fana creme de maini, da asta e geniala. Are efect instant si nu se simte ca te=ai dat cu crema, in sensul ca nu iti simiti mainile uleioase. Ma deranjeaza la ea tubul, e un material moale si iese cam greu produsul. Chiar vroiam sa-i fac si eu un review.

Milena spunea...

@Alina: da, e ciudat, parca imi simt pielea mai uscata acum decat asta iarna. cred ca totusi conteaza ca acum nu mai port manusi sau cine stie?:D

Milena spunea...

@Mimoza: eu ieri mi-am si ridicat o comanda Oriflame in care am inca o crema de maini:D. ce sa fac daca imi plac? nu am incercat atrix dar cine stie?

Milena spunea...

@Dia: da, intr-adevar crema de maini cu arnica de la YR imi place si mie foarte tare si da, chiar cred si eu ca iese cam greu produsul. o sa adaug asta la review, ca uitasem. noroc ca mi-ai amintit:)

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...