duminică, 27 aprilie 2014

The One - noua colecție de machiaj de la Oriflame


Vă povesteam mai demult că am reluat, acum ceva vreme, relația mea cu produsele Oriflame. Recunosc cu inima deschisă că îmi plac foarte multe dintre produsele lor, iar mărturie stau produsele Oriflame din sertarele măsuței mele de toaletă, precum și cele din baie.


Astăzi vreau să vă spun câteva cuvinte despre noul lor brand de machiaj, o colecție întreagă mai exact, reunită sub numele The One. Prima dată mi-au atras atenția citind despre minunata experiență la Stockholm a două bloggerițe minunate - Special Koko și Mademoiselle Lorraine. Am rămas încântată de aventurile și experiențele lor acolo, iar produsele The One mi-au rămas în minte. Ba chiar săptămâna aceasta am dat o micuță comandă la Oriflame, pentru a recumpăra (a-nu-știu-câta oară deja) fondul meu de ten preferat - Giordani Gold Age-Defying Foundation, ocazie cu care am strecurat în coș și alte produse, printre care și un corector The One și un fard de pleoape. 

Am fost încântată de ideea testării și altor produse din colecția The One, fapt pentru care am decis să particip și eu la campania inițiată de Oriflame și recunosc că sunt chiar entuziasmată. 

Dacă nu știați, produsele din noua colecție The One by Oriflame sunt împărțite pe trei subcategorii: Mega Impact, Frumusețe de zi cu zi și Ultra Rezistență. Deocamdată, la noi sunt disponibile doar o parte din produse, dar urmează să fie lansate și altele, din toate cele trei subgame, pe parcursul acestui an. Personal, mă tentează foarte mult produsele din gama Ultra Rezistență, abia aștept să le încerc când vor apărea.

Pentru toate detaliile legate de produse, vă invit să intrați pe pagina dedicată lor, este foarte bine realizată și interesantă. Dincolo de produse, apreciez campania și eforturile Oriflame din ultima vreme, au avut tot felul de inițiative drăguțe și chiar am participat la ele cu drag, inclusiv la cea legată de 8 martie, privind relația fiecăreia dintre noi cu mamele noastre.

O să mă întorc cu siguranță cu multe detalii despre ce produse din colecția The One voi încerca și vă aștept să schimbăm păreri despre ele.

Și acum sincer, ce produse din noua colecție de machiaj Oriflame vă tentează cel mai mult?

O duminică minunată,
Milena

5 comentarii:

Federova spunea...

Trebuie sa ma inscriu si eu :D.
Pupici

Milena spunea...

@Federova: neaparat, abia astept sa incerc produsele. te pup

Miu Miu spunea...

M-am inscriiis :X astept produsele mele.

Te pup, draga mea.

http://miu-miu.ro/

Milena spunea...

@Miu Miu: si eu sunt chiar nerabdatoare. te pup!

FASHION SPIKE spunea...

Te invit la giveaway la mine pe blog unde 4 din voi aveti sansa sa castigati un set frumos format din 20 de minioje fiecare!

FASHION-SPIKE.blogspot.com

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...