sâmbătă, 26 mai 2012

Comandă Oriflame C7/2012


După o perioadă extrem de aglomerată, revin cu ultimele produse pe care mi le-am mai luat. Vreau să le prezint cât de cât în ordinea achiziției, dar nu știu dacă o să reușesc. Anyway, din cel mai recent catalog Oriflame mi-am luat următoarele:





- cremă de mâini hidratantă cu ceai alb și caise: am avut-o mai demult și vroiam ceva mai lejer de vară (deși plouă de câteva săptămâni aproape încontinuu). Are o textură lejeră, cum spuneam, miros discret și își face treaba cu brio. 
- spray de picioare: am luat produsul din curiozitate, e destul de lăudat. Nu pot deocamdată să îmi dau cu părerea, că l-am folosit de câteva ori doar, dar sigur voi reveni cu păreri.
- perle bronzante Giordani Gold nuanța Natural Bronze: le-am combinat cu unele de la Avon, iluminatoare, dar încă nu le-am folosit. Am primit cadou la achiziționarea lor pensula retractabilă. Deși nu e foarte solidă, aplică ok pudra - pentru asta am folosit-o so far - și ador ambalajul. O pot lua peste tot și e foarte faină chestia asta.
- fond de ten Urban Shield SPF 15 nuanța Natural Ivory: vă arătam aici ce mostre de fond de ten am încercat. Cu acesta am achiziționat ambele fonduri de ten care mi-au plăcut din cele încercate. Știu că am mai zis, dar chiar o să revin cu păreri.
- periuță de dinți pentru dinți sensibili: am avut-o mai demult și văd că recent am început să am probleme cu o periuță Oral B faină pe care am tot cumpărat-o de vreun an, așa că am revenit la asta.
- ulei de păr cu cocos: am mai avut și îmi place mai ales mirosul lor absolut fabulos. Nu au rezultate atât de minunate ca uleiul de avocado pe care îl aplic cu sfințenie înainte de șamponare la fiecare două-trei spălări, dar lasă părul foarte mătăsos și am mai zis că miroase extreeeem de bine?


- rimel Lisellote Watkins: am o obsesie cu strânsul rimelurilor mai nou. Cred că trebuie să mă opresc pentru că nu voi avea timp să le folosesc pe toate. Ah, da, cumpăr multe, dar mereu folosesc câte unul, maxim două rimeluri, așa că le iau practic pe rând. Folosesc unul trei luni.
- base&top coat: de asemenea lăudat, m-a făcut curioasă. O să revin cu păreri.

Cam asta mi-am luat din ultimul catalog Oriflame. În total a fost în jur de 85-90 de lei. Ar fi cazul să mai iau o pauză, voi ce credeți?

În altă ordine de idei, sunt în plină sesiune, mai am de făcut jumătate din lucrarea de licență, dar mi-era tare dor de blog și de voi. În perioada următoare o să fac un efort să scriu mai des. O să organizez curând și primul giveaway, o să vă povestesc despre primul concurs câștigat prin blog - cel de la Oriflame (btw, parfumul Lovely Garden e și mai lovely decât credeam), datorită căruia o să și ofer o apă de toaletă Lovely Garden în cadrul acestui prim giveaway, o să vă arăt ce mi-am luat de la Essence (da, am ajuns și eu în sfârșit!!!!) și mai ales o să vă prezint conținutul Jolie Box (e drept că e cu întârziere, e ediția de martie), venită direct din Franța (mulțumesc, mama!). 
Cam atât deocamdată, mi-a fost dor de blog și de voi! 

6 comentarii:

Juliet spunea...

Iubesc perlele de la Giodani, lasa un aspect atat de glowy tenului.

Alina Canura - Anghel spunea...

Si eu sunt curioasa de base coat :) Ma gandeam sa imi comand si eu cate ceva, mai ales ca la inceput era si geanta Oasis la oferta, dar cum n-am mai prins-o, nici nu mi-am mai comandat :)) Ce-i drept, nu prea aveam nevoie de nimic din ce era pe lista ...
Sa le folosesti sanatoasa! Te imbratisez cu drag!
P.S. Pe mine nu prea ma incanta Lovely Garden ...

Milena spunea...

@Juliet: sper sa imi placa si mie, inca nu le-am incercat.

Milena spunea...

@Alina Anghel: o sa revin cu pareri la toate! Daca vrei sa iti comanzi e foarte usor, eu iti recomand sa te inscrii drept reprezentant ca exista multe reduceri plus alte oferte. Daca vrei te pot indruma sa iti faci cont. Multumesc mult si te imbratisez si eu inapoi! Mie imi place Lovely Garden, cum spuneam, sper sa ramana asa...:D

gisca mihaela spunea...

Pentru ingrijirea picioarelor folosesc doar produse de la oriflame ....sunt multumita....daca esti curioasa poti intra pe blog si poti citi review la acest spray. (http://giscamihaela.blogspot.com/2012/04/ingrijirea-pirioarelor.html)

Milena spunea...

@gisca mihaela: eu am crema hidratanta cu avocado pentru picioare de la Oriflame si imi place, dar parca formula veche era si mai buna, cand ambalajul era tot verde. mersi pentru link!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...