sâmbătă, 5 mai 2012

Comandă Oriflame C6/2012


Am comandat câteva produse din ultima campanie Oriflame și m-am gândit să vi le arăt, so:



- cremă de mâini Nature Secrets cu mango și jojoba: produs comandat mai demult, dar pentru că atunci nu era pe stoc abia în campania asta l-am primit. Am încercat-o și e foarte bună, personal m-am îndrăgostit de cremele lor de mâini.
- fond de ten Giordani Gold Age-Defying: vă spuneam aici că am luat câteva mostre de fond de ten de la ei. Voi reveni cu o părere despre tot ce am încercat, vă spun doar că acesta de la Giordani și Urban Shield cu SPF 15 mi-au plăcut enorm, în timp ce Matte Control a fost mai mult decât un dezastru. Așa că am profitat că era redus acesta de la Giordani și l-am luat. Îmi place mult, chiar dacă trebuie totuși fixat cu o pudră - pe tenul meu mixt oricum toate trebuie, însă are un efect minunat pe pielea mea, nu încarcă și parcă hidratează. L-am căutat și de ingrediente și mă declar mulțumită.
- gel Pure Nature cu Aloe și Arnică: am avut mai demult un gel cu aloe de la Herbalife care mi-a plăcut, dar cum prețul era cam mare m-am orientat către acesta și mi se pare excelent. Îl folosesc după epilare și e foarte bun. 
- rujuri lichide Very Me: nu rezistă chiar atât de mult și se strâng destul de aiurea în zonele uscate ale buzelor, deci trebuie atenție maximă. Ce îmi place însă e că nuanțele nu sunt atât de turbate cum arată în sticluță. 
- creion de ochi Mocha Loca Very Me: e superb, partea aurie e rezistentă și foarte ușor de aplicat - eu sunt un dezastru ambulant la aplicat creion sau tuș, iar partea maronie e bună și pentru sprâncene. 
- creion de buze Nude Pink: e moale și cremos și mai vreau și alte nuanțe acum că îmi plac.
- ruj nuanța Pure Berry din gama Studio Artist: l-am luat pentru mama, dar recunosc că l-am încercat și îmi place că e hidratant și mat:D.



Cam asta a fost comanda de luna aceasta. Toată aventura m-a costat 80 de lei. Îmi cer scuze că pozele sunt cam aiurea, dar sper că totuși se înțelege. Voi ați încercat vreunul din produsele de mai sus? Despre care ați vrea mai multe detalii?

4 comentarii:

Andra Malin spunea...

super <3 Asteptam review-uri

AllexiSss' spunea...

Cred ca o sa imi cumpar si eu cele 2 lipstain'uri,le'am vz la multe fete si chiar vreau sa le incerc:).te pup si te astept si pe blogul meu:*

Milena spunea...

@Andra Malin: desi timpul ma preseaza, sper sa reusesc sa postez cat mai des:)

Milena spunea...

@AllexiSss': sa stii ca eu nu sunt atat de multumita, parca usuca buzele prea tare. totusi la pretul accesibil pe care il au merita incercate. si eu te pup

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...