marți, 12 martie 2013

Review - Moisture Boost SPF 30 de la Paula's Choice


Bună dimineața! Eu m-am trezit puțin mai devreme astăzi (probabil ca să recuperez că ieri am dormit până la prânz aproape) și mă pregătesc să plec la facultate mai încolo. Mi-am zis totuși că dacă tot am puțin timp, să vă povestesc câte ceva despre crema pe care cred că o voi termina săptămâna aceasta, mai am foarte puțin din ea.


Este o cremă hidratantă cu protecție solară SPF 30. Am luat-o în toamnă cu intenția de a o folosi pe timpul iernii. Aici - slavă Domnului, nu a fost deloc o iarnă geroasă cum eram obișnuită în România, dar au fost destule zile cu vânt ascuțit și ploi reci, de genul care îți intră în oase, iar umbrela devine inutilă. 

Crema are o textură mai densă, este de culoare alb-crem așa, deși pare grasă când o scoți din tub, se întinde foarte ușor și se absoarbe extrem de repede în piele. Am aplicat-o inclusiv în zona ochilor și mi s-a părut extraordinară. Hidratează foarte bine, conține antioxidanți, "îmbracă" frumos tenul și îl protejează de frig excelent. Mi se pare foarte bună și ca bază de machiaj, tenul rămâne extrem de neted după aplicare și nici nu lucește, în ciuda SPF 30. Nu mi-a provocat reații neplăcute sau erupții, nu mi-am simțit tenul deloc încărcat.


Ambalajul este practic, cantitatea este de 60 de ml, iar prețul ei întreg pe siteul oficial este de 28,19 de euro. Eu am luat-o prin Andreea și astfel am beneficiat de transport gratuit și 20% reducere din prețul ei. Per total, sunt foarte mulțumită de acest produs, dar nu îl voi recumpăra pentru moment căci am găsit și alte produse cu SPF de care sunt interesată și pe care vreau să le încerc. Cel mai mare minus al acestui produs este că se consumă foarte repede, am folosit-o de prin noiembrie cred până acum, dar prin rotație cu SPF 45 și Skin Balancing SPF 15, ambele Paula's Choice. Eu aplic cu generozitate SPF pe ten, gât și decolteu zilnic, așa că se duce repede. Având în vedere cantitatea mică și prețul deloc de neglijat, ajungi la cheltuieli mărișoare. Dar produsul este excelent, mă bucur că l-am încercat.



Destul pentru astăzi, dragele mele. Mai am câteva picături din această cremă și voi stoarce tot din ea. O voi pune apoi la teancul de produse terminate, să vă arăt spre sfârșitul lunii ce harnică am fost. Iar acum mă pregătesc să plec la facultate, vă las.

Voi ce produs cu SPF folosiți acum? Ce îmi mai recomandați în afară de Paula's Choice?

O zi productivă să aveți,
Milena

10 comentarii:

Incognito Fashion spunea...

Imi place daca se absoarbe repede in piele ! Te pup

Milena spunea...

@Incognito Fashion: da, chiar m-a surprins la aspectul asta. si eu te pup!

Anonim spunea...

Si eu caut o crema cu SPF buna. As fi vrut sa mi-o cumpar pe cea din gama Resist, dar mai strang bani pentru ea. :)

Milena spunea...

@darlyst: cea Resist cu SPF 30, de maini, dar care poate fi aplicata fara probleme pe ten, o are mama si am folosit-o si eu o perioada in vacanta cand am mai mers pe la ea, mi-a placut enorm, matifiaza excelent tenul si are avantajul de a fi mai cu filtre minerale pentru cei care nu tolereaza prea bine filtrele chimice. te pup, sper sa reusesti sa o iei curand si sa iti placa :)

Anonim spunea...

Nu cea pentru maini. Asta o vreau RESIST Cellular Defense Daily Moisturizer with SPF 25 & Antioxidants si e mai scumpa un pic.

Milena spunea...

@darlyst: ah, am avut mostre din aceea. mie nu mi-a prea placut, mi se parea mult prea alba si densa, greu de intins pe ten. dar daca ai incercat-o si iti place, e perfect. sper sa intri in posesia ei cat mai repede. te pup!

IoanaLar spunea...

Este primul comentariu pe blogul tau. L-am descoperit cu mare bucurie si am citit toate povestioarele tale. Gata sunt la zi! Am citit atatea lucruri bune despre produsele PC insa mi-e frica sa le comanda din afara -nici nu am experienta si nici nu vreau sa pornesc cu stangul sa nu primesc comanda. Problema este ca deocamdata nu stiu ce produse mi se potrivesc pt tenul meu uscat. Astept sa vad cine ofera niste mostre si poate castig.
Esti tanara si ai atatea de spus. Te admir pentry ca ai curajul de a o lua de la capat intr-o alta tara.

Milena spunea...

@IoanaLar: ma bucur ca iti place blogul meu si ca mi-ai lasat comentariu, sper sa revii cu placere aici. eu iti recomand sa incerci mostre de la Paula's Choice inainte de a te decide. e cel mai ok. poti lua de pe site de la sectiunea samples cate un set - au seturi resist, skin balancing si skin recovery disponibile. un set are 11 mostre si e 3 euro, transport inclus. eu zic ca merita. daca optezi pentru asta, ai grija sa comanzi un set per comanda, nu pune mai mult de un set in cos pentru ca iti baga transport. daca vrei sa incerci alte produse in afara celor disponibile drept mostre in acele seturi, poti comanda direct mostre de la ce produs te intereseaza prin intermediul unui reprezentant si asa nu platesti transport, caci in afara seturilor de pe site se percepe taxa de transport. pentru ten uscat iti recomand skin recovery si resist, merita sa iei seturile acestea pentru a vedea ce si cum. si cred ca si gama moisture boost ti-ar placea.
iti multumesc pentru cuvintele frumoase, inseamna foarte mult. te pup!

Ioana spunea...

Eu mi-am luat de pe iHerb produsele cu spf 30 de la Kiss my Face: crema si spray-ul. Crema e pentru fata, iar spray-ul pentru gat si astfel o sa imi ajunga mai mult timp. Mai trebuie sa caut o crema cu spf mai mare pentru vara. Oricum, am sa trec crema asta pe lista pentru sfarsitul anului. Te pup!

Milena spunea...

@Ioana: abia astept sa scrii pe blog ce parere ai despre produsele KMF, pe mine ma tenteaza foarte mult. sunt curioasa daca e sprayul mai bun sau crema, sa imi spui, te rog :D. eu deocamdata mai am destule produse cu SPF, stau potolita o vreme. sper sa iti placa aceasta daca o incerci, dar daca iti priesc cele de la KMF, e cam scumpica aceasta totusi. te pup si eu!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...