marți, 31 ianuarie 2012

Preferatele lunii ianuarie


Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut această primă lună a anului. Astăzi am dat și primul examen din sesiunea aceasta și din nou, parcă timpul trece atât de repede...mai ieri parcă eram în prima sesiune ever și acum mai am doar puțin și termin facultatea. Anyway, luna aceasta am folosit relativ puține produse. Veți vedea de-a lungul timpului că mă îndrept mai mult către produse de îngrijire a pielii decât către cele de machiaj. Prefer un machiaj minimal, ziua cât mai natural - nude cum se spune și mai elaborat doar la ocazii. De aceea nu cred că voi posta machiaje (nu zic totuși niciodată), mai ales că sunt atâtea fete care chiar se pricep la asta. Vreau să rămân la ceea ce stăpânesc - sau mai bine spus "mă stăpânește" - pasiunea pentru produse de îngrijire. 

Luna aceasta am beneficiat mai ales de ajutorul următoarelor produse:

- demachiant bifazic pentru ochi cu albăstrele de la Yves Rocher - având în vedere că mă dau zilnic cu mascara, uneori și creion și fard și că am ochii sensibili, acest demachiant mă ajută mult pentru că îndepărtează rapid și mai ales fără să frec mult - ceea ce ar duce la riduri etc. Voi face un review la un moment dat al tuturor demachiantelor bifazice folosite. 



- loțiune micelară Bioderma Crealine H2O - loțiunea mea micelară preferată so far. O folosesc pentru a șterge ochii după demachiantul YR. Nu am tot timpul această loțiune, mai mult când mi-o aduce mama din Franța, adică la câteva luni, dar o folosesc cu plăcere zilnic când o am.   
                                    

- serumul Paula's Choice Skin Recovery - absolut necesar zilele acestea. Îl aplic în jurul ochilor și pe restul feței (pe față doar când ies din casă în ziua respectivă ) dimineața și seara. Lasă pielea ca de catifea, are o textură luxoasă, minunată, calmează și hidratează fața la modul superlativ. Îl ador!!!
                                              

- crema cu SPF 45 Paula's Choice - căreia i-am făcut review aici. Nu mai spun decât că dacă e iarnă nu înseamnă că nu e soare. Și zilele astea chiar a fost un soare cu dinți foarte fioroși prin București.
                                              

- pentru corp am folosit după duș mereu un amestec făcut de mine din ulei de germeni de grâu, ulei de semințe de cânepă și ulei esențial de portocală, pus într-un flacon cu pulverizator, care lasă pielea moale, cu aspect puțin bronzat - uleiul de germeni de grâu cred că face asta și tonifiată - știu că celulita (am și eu ceva cam stadiul 1,5-2 pe coapse și posterior) nu trece de la creme sau uleiuri, dar uleiul esențial de portocale - îl aplic din toamnă până spre mai-iunie, câteva picături în crema sau uleiul de corp lasă pielea așa... fermă pur și simplu și nu renunț la el. Nu am făcut poză la flacon pentru că nu găsesc aparatul foto și în plus lumina nu e favorabilă cred - not a photo expert here.
- aș mai nominaliza balsamul de buze (am de la Yes to Carrots, Nivea și Himalaya în prezent, le folosesc prin rotație) și gelul de duș cu vanilie - momentan am unul dintr-un set de produse de baie primit de Crăciun - mi se pare că iarna e necesar să folosesc gel de duș cu miros de vanilie pentru a mă binedispune și încălzi (știu că sounds crazy).

Nota: toate pozele de mai sus sunt preluate de pe site-urile oficiale ale produselor în cauză, motiv pentru care nu am mai pus sub fiecare sursa.

4 comentarii:

Georgiana spunea...

Nu stiam ca uleiul de germeni de grau poate colora pielea! Eu voiam sa-l includ intr-un mix pentru ten, in proportie de maxim 20%. Crezi ca m-ar "bronza"?:)

Milena spunea...

Efectul e temporar, pana intra in piele. Eu am observat cand aplicam uleiul pe corp ca aveam abdomenul parca bronzat, asa aramiu...nu e foarte strident si picioarele, inca nedate cu ulei erau albe albe. Amestecul de uleiuri pentru corp avea mai mult ulei de germeni de grau decat cel folosit pe fata, de asta nu am observat efectul asta cand aplicam pe fata uleiurile. Mi-am patat si halatul de baie care este alb, l-am facut galbui. No worries, a iesit fara probleme la spalat. te pup

Vilhelm spunea...

O zi excelenta sa ai!
Corner of heaven

Milena spunea...

Multumesc, la fel!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...