vineri, 3 august 2012

Câștigătoarea primului meu giveaway - Summerish!


Iată că s-a încheiat și primul meu giveaway. Sentimentul e tare plăcut, cu siguranță nu se încheie aici acest obicei, abia începe doar! Am făcut lista cu toate persoanele care s-au înscris prin comentarii - am șters comentariile mele înainte ca să rămâneți doar voi. În total am avut 32 de înscrieri, dintre care 29 au fost valide - am verificat adresele de email și din păcate una dintre ele nu figura înscrisă deloc, iar două nu completaseră procedura de activare în emailul lor, așa că practic era inutilă înscrierea. Deși nu cred că e necesar să justific, consider că așa e cel mai bine, să verific datele înainte, nu să aleg o persoană câștigătoare, iar apoi să văd dacă întrunește condițiile. Dacă aș face așa persoanele care nu sunt înscrise corect ocupă un loc și scad șansele celorlalte persoane, nu?

Anyway, nu vă mai țin mult pe jar.... Am ales cu ajutorul random.org, după cum vedeți mai jos:


și câștigătoarea este cea de pe poziția 15 - Simona - vintagelooksimona! Felicitări, draga mea! Eu îți voi trimite un email imediat după ce public pe blog pentru a-mi da datele tale de primire a premiului. 

Vă mulțumesc mult tuturor celor înscrise, pentru mine a fost tare drăguț să organizez acest mic giveaway, sper să vă înscrieți și pe viitor la următoarele concursuri. Sincer, mă așteptam la mai puține înscrieri, pentru că blogul meu e la început și sunt conștientă de elementele logice implicate, dar sunt fericită cu toate cititoarele și poate cititorii - unul sigur știu că am;) și o să continui să scriu cu drag aici.

În ceea ce privește elementele care vă plac și care nu vă plac, am reținut tot și voi ține cont. O să încerc să scriu zilnic, măcar până mă mut ca să recuperez în avans, ca să zic așa. Vă mulțumesc că apreciați în număr mare designul simplu al blogului, aș pune o imagine la banner cum mi-ați sugerat, aștept doar să găsesc una care să îmi placă. E important că voi, cititoarele mele dragi, sunteți pe aceeași lungime de undă cu mine în unele aspecte și respect toate părerile voastre. Ah, într-un comentariu apărea ideea de a cunoaște mai multe despre mine. Nu știu ce anume aș putea să vă împărtășesc ca să mă cunoașteți mai bine, îmi place să cred că imaginea pe care o aveți formată strict pe baza a ce scriu e suficientă pentru ce îmi doresc de la acest blog. Dacă totuși e cineva foarte interesat de vreun aspect, aștept părerile și întrebările voastre. Nu uitați că aveți în dreapta și adresa mea pentru asta.

Vă mulțumesc încă o dată pentru înscrieri!

PS: Mâine dau drumul unui nou giveaway, așa că stay tuned!

Pupici, 
Milena

4 comentarii:

Ioana Rosu spunea...

Felicitari castigatoarei!

Simona Tucu spunea...

Multumesc, Milena, ce ma bucur!!!! :P Mai ales ca atat am stat sa ma gandesc daca sa comand si eu mostre PC sau nu, si iata ca le primesc de la tine.
Iti multumesc mult de tot, sunt foarte fericita ca sunt castigatoarea primului tau giveaway.
Iti doresc inspiratie si cat mai multa disponibilitate pentru articole de cea mai buna calitate!
Pupici, trimit mail cu datele! :)

Enchanted Ana spunea...

Ce ma bucur pentru Simona!

Simona Tucu spunea...

Multumesc, fetelor!

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...