miercuri, 29 ianuarie 2014

Un mic blogsale


Bună! Zilele acestea, stând mai mult în casă, am zis să fac și ceva ordine printre lucruri și am decis să trimit spre alte stăpâne (sau alți stăpâni, de ce nu?) câteva produse faine, dar de care eu nu mă pot bucura pentru că nu mi se (mai) potrivesc. 

Așadar:

VÂNDUT
- tratament cu 7% AHA și hidroquinonă de la Paula's Choice, pentru tratarea petelor și a decolorărilor pielii. Produs luat astă vară de pe siteul din SUA, l-am desfăcut pe 3 decembrie 2013 și l-am folosit doar de 2 ori. E aproape nou. Din nefericire, nu îmi priește (tenul meu ultra sensibil, alergic oricum la BHA, se pare că nu mai tolerează niciun exfoliant) și e chiar păcat să îl țin degeaba. L-am luat cu 25 de dolari (plus transport măricel), dar îl dau cu 70 de lei. E valabil până pe 3 decembrie 2014, are 60 de ml.

VÂNDUT
- toner Earth Sourced de la Paula's Choice - nu-i mai găsesc locul în rutina mea de iarnă simplificată. L-am luat de pe siteul european cu 21 de euro și îl vând cu 45 de lei. E desfăcut pe 14 august 2013 și e valabil până pe 14 august 2014. Consumat până la linia din poză.

- fond de ten Nearly Naked de la Revlon, nuanța 130 shell. Din păcate, pe vremea aceasta tenul meu s-a schimbat foarte mult, e foarte uscat și acest fond de ten nu mai e adaptat nevoilor curente. Așa că îl dau. L-am luat astă vară cu 52 de lei din Cora și îl dau cu 35 de lei. E valabil 2 ani de la deschidere, deci până în vara lui 2015. Găsiți un review la el pe blogul Georgiei. Folosit până la linia din poză.

Dacă vă tentează ceva, puteți să-mi spuneți printr-un comentariu. Primul venit, primul servit. Puteți și să rezervați produsele pentru 2-3 zile. Orice detalii extra vi le pot da pe email (freemya77 @ yahoo. com - fără spații) sau aici. Pentru București le pot preda personal, iar pentru provincie discutăm pe mail, pentru că zilele astea mi-e greu să ajung la Poștă, dar vorbim. Transportul oricum îl plătește cumpărătorul. Nu expediez în afara țării. Vă mulțumesc.

Pupici și o zi bună tuturor!
Milena

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...