De câteva zile tot încerc să scriu și închid de fiecare dată pagina, lăsând-o goală. Adevărul este că de la ultima relatare privind viața mea aici, ceva s-a schimbat. Nu știu exact ce. Și nu știu ce e cu mine practic. Simt o nevoie atât de mare de a arunca totul afară și nu reușesc decât să înăbuș cuvintele într-un strigăt surd. Recitind fraza anterioară, îmi dau seama că e dramatică, dar viața are dramatism. Și chiar eu însămi mă simt dramatică uneori.
Cert e că motivul nu îl recunosc concret. Dar m-am îndepărtat de mine de vreo lună și ceva, parcă sunt spectatorul propriei vieți. Cu o încăpățânare demnă de un catâr, mi-am așezat singură pe ochi un văl închis, negru, care a proiectat asupra lumii mele tristețe. Acolo unde nu este probabil. Și doar pentru că nu pot conștientiza într-un mod precis ce anume mă apasă de fapt. Mint puțin totuși, căci am o idee. Vagă, dar e acolo. Un mănunchi de nemulțumiri și mici dezamăgiri, semi-tristeți, adunate în aceste luni. Într-o tăcere deplină, de parcă nu ar fi fost acolo. Picătura chinezească nu știu care a fost, dar acum vreo lună ceva a declanșat sigur aceste stări.
Și toate acele întrebări pe care mi le tot adresez în sufletul meu de fiecare dată când mă simt pierdută au apărut din nou. Au un rol de reglare, de orientare, de regăsire. Dar ia regăsirea de unde nu-i.
Să fie masochism. Nu e. Contrar oricărei păreri sau idei, nu îmi place să sufăr. Dar cred sincer că orice suferință, tristețe, durere, trebuie trăită, îndurată, înfruntată. Pentru a trece, pentru a ne putea elibera. Uneori e de ajuns o zi, alteori o după-amiază. La mine sunt deja câteva săptămâni. Cred că e pe sfârșite. Sper.
Pentru că o văd, o privesc în ochi tot mai clar. Un amestec de dezamăgire, de demascare a unor lucruri sperate sau crezute pozitive, ajunse din urmă de o teamă stranie, dar mai ales de nevoile reale. Și trăind tristețea o pot înfrunta. E felul meu de-a fi. Pentru a putea mă detașa apoi, de a merge mai departe doar cu un pachet frumos ambalat, cu un conținut dureros, păstrat ca lecție grea transformată în ceva poetic, sublim, frumos sau măcar util.
De ce ar trebui să mă schimb când nu vreau, când nu văd rostul, când nu așa sunt eu? Greșesc? De ce oare e atât de greu să te păstrezi viu în suflet când suntem înconjurați de o lume rece, falsă, ipocrită, de metal ieftin sau mai puțin ieftin? Oare ce e mai important, cum te simți sau cum te-ai putea simți?
PS: da, acesta e un blog de beauty și da, persoana din spatele acestui blog e cât se poate de vie și de reală. Și de asta uneori mai și suferă. Și nu-i e teamă să o recunoască.
.jpg)
6 comentarii:
Fiecare dintre noi sufera la un moment dat. Important este sa nu lasi suferinta sa te apase si sa decida cine esti si ce facei pe viitor! Curaj si mai departe :*
@Monique: da, stiu, e o stare care vine la pachet cu a fi om :) incerc sa ma concentrez tot mai mult pe ce imi doresc cu adevarat. multumesc pentru incurajari, they made me smile. te pup!
Milena,ciudat ar fi sa nu fi avut niciodata astfel de stari,trairi,sentimente si ganduri.Asta e rezultatul faptului ca nu suntem facuti din piatra.E imposibil sa fim mereu fericiti si sa-ti spun drept,mie persoal mi pare plictisitor.Si lacrimile,incertitudinea,gandurile mai putin pozitive si dezamagirile au un "rol" in viata noastra.E bine ca din in cand sa facem un bilant,si fara nicio rusine sa recunoastem cum ne simtim intr-adevar,pentru ca de multe ori ne ascundem sub o masca si mimam fericirea.
Sa stii ca te urmaresc de ceva timp,dar nu mi s-a parut corect sa comentez ca "anonim",mie mi se pare o lipsa de respect sa nu-ti dai numele intr-o conversatie.Insa acum nu mai e o problema.Sunt sigura ca esti o persoana puternica si ca o sa treci cu bine peste aceasta perioada mai dificila.Inconjoara-te de persoane pozitive si sincere si incearca sa ii scoti din inima si viata ta pe cei care iti transmit trairi negative.E greu,dar mai devreme sau mai tarziu totul se rezolva.
Te pup.
@Oana*: iti multumesc pentru cuvintele frumoase, inseamna foarte mult. o sa incerc sa scriu zilele acestea, ca lucrurile au inceput sa se aseze si ma simt mult mai bine ca am facut acest "examen de constiinta". si eu cred ca toate lucrurile, inclusiv cele mai putin bune, au un rol important in viata noastra. am ales sa scriu aici si acele stari pentru ca acest blog sa ma reprezinte pe mine asa cum sunt, cu bune si rele. te pup si eu eu, sa ai o zi frumoasa!
Ma bucur mult ca esti mai bine.
Acum,sa ma abat de la subiect,recitesc ce am scris si vad lipsa unor litere si chiar a unor cuvinte.Graba strica treaba..:(
@Oana*: stai linistita, nu e nicio problema. Multumesc din nou, te pup!
Trimiteți un comentariu